Unde să mai fug?

19 4 3
                                    


              Unde să mai fug?

              Ce să mai fac să scap de tot?

              Ce drum să mai apuc, când toate se înfundă la un moment dat, ce să mai fac?

              Mă doare capul încercând să găsesc o soluţie la nimic, mă scoate din minţi că nu pot scăpa de greu şi de răul care mă urmăreşte ca o umbră, continuu stă şi îmi suflă în ceafă. Aşteaptă să vadă dacă poate prinde şansa de a mă doborâ la pământ şi de a-şi bate joc de mine.

               Unde să mai fug? Alerg continuu, am străbătut zeci de drumuri care nu au dus decât la eşec şi dezamăgire. M-am săturat de aceste două personaje, să mă mai lase în pace, să îşi mai caute alt cobai de observare, eu m-am cărat în lumea mea.

               Vreau să scap de oamenii de hârtie ce mă înconjoară, sunt falşi şi uşor şifonabili, mi-a ajuns... Gata, nu mai vreau şi nu mai pot!

                Nici eu nu mă cred când vorbesc aşa, am spus-o de atâtea ori. Am urlat în mine ,, Plec şi renunţ la luptă! " şi ghici ce, am revenit de fiecare dată. Nu pot părăsi acest univers decât pentru cel mult câteva ore banale, dar parcă acele ore îmi par câteva secole într-o lume mai reală şi cu oameni mai bine apretaţi de viaţă.

               Asta e, ăştia suntem! Azi am plecat pe un drum, se înfundă, mă întorc, o iau de la capăt, norocul meu că mai găsesc camarazi de drum, mai sunt nebuni ca mine care aleg să caute în loc să se mulţumească cu câteva boabe date din milă.

              Uneori mă mai întreb totuşi ,, Unde să mai fug? "

              Tu de câte ori ţi-ai pus întrebarea asta?

Nebun de sincerWhere stories live. Discover now