Nebun de sincer

Îmi urlă lupii...

E noapte rece şi eu sunt din nou aici,

Stau în faţa acestui ocean de întuneric,

Îi caut ca de fiecare dată cusururi noi,

Stau iar în faţa acestui neant de negru cu mici scăpări de lumină vie.

Nu pot dormi nici azi ca alte dăţi.

Nu pot şi stau din nou şi privesc luna

Sunt sub vraja ei de atâţia ani

Tu ce stăpâneşti o lume întreagă

Tu ce îmi râzi prin valurile cerului

Zâmbeşti nebunilor ca mine

Şi ne asculţi pe fiecare

Ne-am întâlnit de multe ori,

O muritoare şi o eternitate...

Tu zână a nopţilor târzii

Înger al oamenilor visători.

Nimic nu tulbură scenariul nopţii

Nu se iveşte strop de sunet

Doar lupii îmi urlă mânaţi de lună

Îmi urlă ce nu am curaj să spun

Îmi urlă vise de nebun

Prin urletele corului de lupi

Îmi urlu şi eu la rândul meu poveşti spre nemurire

Cuvintele se izbesc de foaie şi lasă urme adânci

Sunt eu şi acelaşi loc îmi dăinuie la nesfârşit

Sunt tot aici şi am să rămân un muritor în veşnicie

Îmi urlă lupii

Vibrează sufletul în pieptul meu

Îmi urlă lupii

Îi aud prea bine

Doar ei,

O lună

Şi un ocean de puncte de lumină

Mă însoţesc în lumea mea de scriitor nebun şi blestemat să scrie

Nu cer motiv şi nici nu vreau să scap

Mă voi supune ascultător

Căci nu mă satur de dulcele efect al lui

Îmi urlă lupii

Şi luna îi ascultă răbdătoare

Atunci când voi dispărea de pe acest pământ

Îmi vor urla ei mai departe curajul de a fi nebună într-o lume de anormali...