Nebun de sincer

Ce am ajuns ?

            Ce am ajuns ? Ce am făcut să merităm asta ? De ce am ajuns aici ?Cât va mai dura această rană care sângerează continuu,  care ustură la fiecare pas, care îţi aduce aminte că eşti şi tu o rană în esenţa ta, că dăunează sângele tău altora şi că trebuie să te tratezi urgent. Să faci ceva pentru că eşti otrăvitor pentru toţi, că eşti pacientul zero,  transmiţi virusul prin propria ta prezenţă, distrugi vieţi şi condamni la moarte. Cum de ai permis asta ? Cum de te-ai îmbolnăvit  şi tu la rândul tău, cum de ?

             Îl ai în componenţa ta, eşti el, te are, te domină, te conduce şi alege în locul tău, ţi-a luat locul şi se bucură că te face să dispari, acum eşti infinit şi ai devenit nimicul total, eşti o creatură a naturii moarte, eşti un nevăzut şi nemăsurat, ai devenit aproape inutil, ai lăsat pe alţii să te distrugă şi acum nu ai rămas cu nimic... nimic, acel tot ce purta numele tău pe el s-a dus, nu mai există, a devenit şi el nimic.

              Ce suntem acum?

              Acum... Acum suntem adunături, simple compoziţii neomogene de schimbare cu tente de trecut, cu un iz uşor de ce am fost, amestecat cu esenţa de ce am putea fi... dar din păcate restul elementelor refuză să le accepte pe celelate, le renegă, repetă obsesiv ,, Ele nu sunt ca noi, ele ne sunt dăunătoare, să moară, trebuie să moară !"

             Aşa se comportă ele, aruncă vina pe alţii, urlă ,, Suntem nevinovate !" pentru a scapa uşor şi pentru a-şi atinge scopul, pentru a câştiga teren în cel mai simplu mod, minţind, înşelând intuiţia umană... Te fac să fii sigur că nu greşeşti alegându-le pe ele, că sunt cele mai sigure variante...

            Ce am ajuns ? E întrebarea mea eternă, voi repeta acest colţ de raţiune, îl voi urla dacă e nevoie, să ne trezim din moartea veşnică, să deschidem ochii larg, să vedem ce am ajuns din cauza lor, să conştientizăm că ne seacă de ce avem mai bun, ne usucă floarea vieţii, o sufocă, o năpădeşte din toate părţile...

           Ce am ajuns oamenii buni ?

           De ce ne lăsăm controlaţi ca nişte păpuşi, de ce devenim fiinţe fără control, fără conştiinţă?...De ce devenim o simplă distracţie pentru păpuşari ?

           Suntem şi putem fi mai mult de atât, este atât de uşor să ai puţină tărie de caracter, nu cere nimic în schimb decât un lucru, dacă ai câştigat-o, ţine cu dinţii de ea. Dacă vrem să ne reabilităm, să revenim pe linia de plutire, trebuie să redevenim ce am fost, să căutăm compoziţia noastră originală şi să eliminăm din ea toate impurităţile.

            Întreabă-te şi tu măcar o dată... ce am ajuns?