Nebun de sincer

Îmi arzi în suflet

Mă plimb ca în fiecare dimineață de prezent pe străzile oraşului, printre blocurile puse aiurea şi într-o ordine ilogică, caut o inimă de natură.
O şi găsesc o stradă mai încolo, în câteva minute de aşteptare, banale, vii şi pline de dorința de libertate şi normal.
Afară îmi urlă gerul, muşcă încet din fiecare corp străin de el, a prins într-un loc natura şi o priveşte rece în nemişcare.
Sunt flori pe lac şi în ochiuri de oglindă, a înțepenit frumusețea şi stă la expoziție încadrată de albul infinit al lunilor decembrie. Îmi e totuna parcul, oraşul, strada îmi asemenea şi cerul îmi e şi el în acelaşi ton. Mi-a înebunit prezentul, a devenit un tot, trecut şi viitor.
Mă frige gerul unde cunoaşte pielea caldă. S-a mai păstrat căldura de acum o vară când tot ardea din vina ta... ardeam şi eu, ardea şi sufletul în mine.
Să nu crezi că în nesfârşitul ger, îmi va îngheța focul aprins de tine în inima mea, nu îl va stinge nici o veşnicie glaciară.
Dragul meu... îmi împlineşti fărâma de dorință ce ți-am strecurat-o seara trecută în buzunarul pantalonilor preferați? Am pus-o acolo ştiind că o vei asculta.
O bucată de hârtie veche, un scris destul de neglijent şi câteva bucăți de frază... Dorința mea.

,, Să ardem de-a pururea într-o dimineață veşnică de decembrie''