Nebun de sincer

Povestea unui biet golan

Prin țările mărețe cu vai de seamă umblând pe strâzi care încotro, mi se plimba și biet golan, trăgând voios din țigara cu iz de hoinar prin lume.
Își opri veșnicia pe o margine de bancă să odihnească ceasul de mai încolo ce avea să-l străbată cu pași calculați. Se nimeri cum nu se știe lângă un copil la patru ace. Și cum mi-e hoinarul iubitor de vorbă, se prinse a juca cuvinte cu cu cel copil cu ochi de oțel topit
,,Ce cauți copile?"
,,Aventuri" de grăbi să răspundă băiatul fără a căuta zăbavă întrebării.
,,Asta dorești tu?"
,,Eu vreau tot ce nu aș putea să am, vreau aurul din lumea, vreau argint cât să pot umple Marele Canion, vreau nestemate fără fel, diamante fără cusut și alte minunății. Vreau să trăiesc aventuri mărețe, vreau să fiu cel mai vestit, vreau faima în cununi de stele, vreau lumea de la apus la răsărit."
,,Și ai să poți să le cuprinzi pe toate, oare nu le ai deja?"
,,Nu am decât dorința de a avea infinite la picioare și totul la îndemână"
,,Vrei multe copile și nu ai să ai bucurie din ele"
,,Cum așa? Ce poate fi mai de preț decât tot ce-am spus eu?"
,,Eu sunt mai bogat acum decât ai să fii tu vreodată"
,,Tu, un golan rătăcitor?"
,,Eu..hoinarul bântuit de-o stea, cu ceasul partener de drum, soarele drept călăuză și luna drept sfătuitor. Iubirea mi-e aur neprețuit, faptul că sunt om mi-e tot argintul ce l-aș putea dori, vorbele mi-s nestemate fără fel, fiecare învățătură buchisită de-a lungul vieții mi-e cel mai pur diamant și ce-am trăit și văzut mi-s cele mai dulci aventuri"
Fără să aștepte glas înapoi de la băiatul cu ochi de oțel, a pornit în drum spre nicăieri fredonând aceeași baladă din totdeauna:
,,Eu sunt hoinarul cu șapte vieți,
Sunt amârâtul fără stea
Poți cu orice să mă îmbeți,
Dar viața mi-e averea mea "
Mergea cu viața în pas hotărât când ținând cadența când mai pieziș, pășea cu voioșie fluierând.