Aleasa regelui cu colti

Capitolul 69-The last chapter

-Nu ti se pare ca ai trait destul printre cosmaruri? ii spuse bland, luandu-i mana in a ei. Auzi, astea sunt cearcane?

-Surprinzator, chiar daca m-am mutat din Infern in Paradis, indatoririle nu mi le-a luat nimeni. Inca mai am un imperiu financiar de condus, misiuni diplomatice in numele Consiliului si antrenamente.

-Doamne, fata! Relaxeaza-te! Spuneai ca Chris te scoate la intalniri. Cum de mai ai timp?

-Sincer, mi-ar placea sa fac numai asta...

-Daca tu acum esti atat de ocupata, ce o sa faci cand o sa mai ai si o coroana pe cap?

Rasul amuzat al prietenei sale o blocase pentru cateva secunde.

-Poftim? Judy, tu te auzi ce spui?

-Nu, tu nu auzi ce spun! Zic, la un moment dat, trebuie sa-ti fiu si eu domnisoara de onoare, nu?

-Ok, haide sa nu glumim cu lucruri serioase. Vrei sa-ti mai aduc ceva sa te hidratezi? Sa o chem pe mama ta?

-Anna! Unde ai fost?

Rochia lunga a Annei se lipi de usa, in timp ce ea respira greu si zambea cu gura pana la urechi.

-Am vazut ce cadou de nunta ti-a luat Matt! Din pacate si el m-a vazut pe mine si a incercat sa ma prinda!

-Nu-i spune! Las-o sa fie surprinsa! o avertiza Izabella.

-Bine, bine, nu spun! Jud, tu ce cadou i-ai luat?

Obrajii miresei se colorasera usor. Se ridica si scoase o cutiuta mica dintr-o comoda.

-Ce e? O bratara? intreba nedumerita Anna, privind forma cutiei.

-Ei bine, nu chiar...

Nici Anna si nici Izabella nu ratara modul in care isi trecuse afectuos o palma peste abdomen.

-Nu pot sa cred! tipa Anna si o lua in brate. E un test de sarcina, nu-i asa? O sa avem un Matt in miniatura! Asta nu e chiar cel mai imbucurator lucru, dar ce mai conteaza!

Lacrimile de fericire din ochii lui Judy cazura la unison cu rasul ei. Se imbratisara si cand fratele miresei batu la usa, anuntand faptul ca ei erau aproape gata, o ajutara sa-si imbrace rochia de culoarea laptelui.

-De cat timp stii? o chestiona Anna, prinzandu-i cerceii.

-De o luna. Eram cat pe aci sa-i spun, cand mi-a venit ideea cu acest cadou!

-O sa fi cea mai buna mama! vorbi putin absenta Izabella, rotind colierul de gat.

De ziua ei, Christian ii organizase o cina surpriza, dupa o zi in care aproape o sufocase cu prezenta lui. Ii daruise micul pandantiv in forma de infinit pe care erau gravate numele lor cand o lasase acasa. De atunci, nu-l mai daduse jos.

-Ce are? o intreba Anna pe Judy.

-I-am spus mai devreme ca abia asteptam sa fim si noi domnisoare de onoare pentru ea si s-a albit mai tare decat era deja.

-Si eu am mai vazut-o asa. Pur si simplu se desprinde de realitate, se albeste la fata, mainile ii tremura si aproape ca incepe sa planga, dar ea spune ca totul e in regula.

Anna o privi ciudat pe Izabella. Stia ca totul merge struna intre ea si Christian. Desi nici unuia nu i se parea, petreceau mult timp impreuna. Inchisi in birou, rezolvand probleme de stat, pe holurile castelului, fugarindu-se ca niste copii mici, colindand toata padurea pana cand nici ei nu mai stiau unde sunt. Ba chiar le propusese amandurora sa se mute la castel, dar ele refuzasera. Totusi, observase, de fiecare data cand mergea la ea, ca ori de cate ori Michael Roseman incerca sa deschida acest subiect, ea il schimba. Si nu intelegea deloc de ce avea acele momente in care parea ca-si aminteste ceva ce ii curma fericirea.