Vol. I : Kidnapped

Capitolul 55

Harry's P.O.V

Am rămas încremenit locului timp de câteva momente, neconștientizând ceea ce s-a întâmplat. Prin perdeaua de lacrimi, îi vedeam chipul îngrijorat al Elainei. Nu am mai rezistat și am picat în genunchi, sleit de puteri. Mâinile mi-au încurcat în păr, în timp ce lacrimile curgeau necontenit pe obraji. Aveam senzația că mă voi sufoca, simțind cum bucățele din inima mea se desprind, izbindu-se în mod brutal de pământ precum cioburile unei farfurii sparte. Îmi vine să urlu. Să urlu de durere din cauza pietrei ce-mi apasă sufletul, plin de iubire pentru ea. Suflet care a primit-o cu brațele deschise și care a crezut că nu îl va părăsi. A crezut că și-a găsit o casă, care să-l găzduiască pentru ceva timp sau pentru o perioadă nedeterminată. Sufletul meu și-a făcut speranțe, iar ea i le-a ruinat.

Am simțit brațele Elainei în jurul meu, cuprinzându-mă într-o îmbrățișare. M-am lăsat moale în brațele ei, ghemuindu-mă la pieptul ei, de parcă aș fi fost un copil mic și speriat, mai degrabă înfricoșat de această lume nemiloasă. Îmi simt fiecare milimetru din suflet străpuns de gloanțele armelor, de care ea s-a folosit pentru a mă părăsi. Mă doare atât de tare plecarea ei, încât inima mea continuă să se rupă și tind să cred că nu o să-și mai revină, nu după ce a fost frântă pentru a doua oară. Cât să mai îndure și ea? Cât să mai suspine după iubire? Ea cerșește puțină afecțiune, dar nimeni nu se îndură să-i ofere. Ea vrea, însă nimeni nu o vrea. De ce? Nu e rea și nici posesorul ei nu este un monstru. Aparențele sunt înșelătoare și cu toate acestea, oamenii tot nu încearcă să descopere ceea ce se ascunde sub acele aparențe.

- A plecat. Șoptesc cu glas tremurând, iar Elaine mă strânge în brațe.

- Da, Harry, Ambra a plecat. Îmi reamintește, deși aș fi vrut să nu o facă.

- De ce, Elaine? De ce a plecat? Îi adresez întrebările apăsătoare, încercând să-mi opresc suspinele.

- A fost alegerea ei și trebuie să o respecți. Îmi răspunde pe un ton blând, mângâindu-mi spatele liniștitor.

- Pe mine de ce nu m-a întrebat ce vreau? Am nevoie de o explicație, nu poate pur și simplu să mă lase de izbeliște. Mă revolt, aproape înecându-mă cu propriile lacrimi. Poate nu a plecat! Poate e încă afară!

Mă îndepărtez de ea și vreau să mă ridic din brațele ei, dar Elaine mă oprește imediat. Îmi prinde brațele cu mâinile, privindu-mă în ochi. Mi-am încruntat sprâncenele, neînțelegând de ce m-a oprit. Exista o mică speranță că Ambra e încă afară, iar Elaine mă ține aici.

- Elaine, trebuie să verific. Dacă Ambra e afară...Încerc să-i explic, însă aceasta îmi taie fraza.

- Ambra a plecat. Vorbi cu o voce caldă, menită să mai curme din suferința creată.

- De unde știi? Poate s-a răzgândit și mă așteaptă. O contrazic, iar ea scutură din cap dezaprobator.

- Am văzut-o cu ochii mei cum s-a urcat în mașină și a plecat. Ambra nu se mai întoarce, Harry. Îmi spune cu părere de rău, cuvintele ei retezându-mi orice speranță.

- Nu o s-o mai văd niciodată? Întreb pe un ton temător, înghițind în sec.

- Nu știu, Harry. Ridică ușor din umeri. Dacă destinul vă vrea împreună, atunci vă veți întâlni. În caz contrar, povestea dintre voi doi va avea un sfârșit tragic.

Mi-am privit sora, încercând să fac față cuvintelor ei. Ultima ei frază mi-a trimis un cuțit în piept, adevărul durea atât de tare. Nu vreau să o pierd pe Ambra, nu pot. Mă întreb dacă destinul ne va aduce împreună? Trebuie să existe o șansă, vreau să cred asta. Dar dacă totuși, acesta este sfârșitul poveștii noastre? Să avem un sfârșit atât de trist și tragic?