Vol. I : Kidnapped

Capitolul 34

Ambra's P.O.V

Mă foiesc în locul meu, încercând să găsesc o poziție cât mai confortabilă, dar în zadar, spațiul e prea mic. Oftez învinsă și mă întorc pe o parte, așezându-mi mâna sub cap. Gestul meu a stârnit un chicotit scurt, apoi o mână caldă mi-a înlăturat câteva șuvițe de păr, căzute pe fața mea. Degetele lui trasează conturul feței mele, provocându-mi fiori pe șira spinării.

- Iubito...Îmi șoptește la ureche. Îl ignor și îmi adâncesc corpul în scaunul mașinii.

Normal că lui nu îi este somn, doar a dormit toată noaptea fără nici o grijă. "Puteai să faci la fel, dar tu ai ales să fii detectiv!" Îmi spune conștiința. Dacă aș fi urmat exemplul lui Harry, nu aș fi aflat despre tentativa de sinucidere și obsesia lui.

- Trebuie să te trezești. Șoptește cu buzele lipite de urechea mea, degetele lui trecând prin părul meu. Te-am adus în oraș și tu dormi? Ce înseamnă asta? Îmi sărută obrazul, apoi mâna. Dacă nu te trezești, ne întoarcem acasă.

Deschid ochii, privindu-l pe Harry pe sub gene. Harry îmi zâmbește victorios, făcându-mă să-mi dau ochii peste cap, într-un mod subtil. Îmi frec ochii, căscând și încerc să mă dezmeticesc. Îmi simțeam corpul amorțit și senzația de somnolență era încă prezentă.

- Sunt trează, mulțumit? Îmi întorc privirea spre el. El îmi zâmbește inocent și îmi sărută podul palmei.

- Foarte! Dacă nu am fi fost în oraș, te-aş fi lăsat să dormi. Ești atât de drăguță când dormi! Îmi ciupește jucăuș nasul și iese din mașină.

Oftez lung și îmi trec o mână prin păr, aranjându-l puțin. Harry ocolește mașina și îmi deschide portiera. Îmi scutur capul și ies din mașină, ajutată de Harry. O adiere de vânt îmi mângâie chipul, reușind să mă mă relaxeze. Harry îmi prinde mâna într-a lui, conducându-mă către un local, care părea a fi o cafenea. Harry îmi deschide ușa, lăsându-mă pe mine să intru prima. Mirosul îmbietor de ciocolată caldă îmi învăluie simțurile, amintindu-mi de ziua în care am vorbit prima dată cu Harry. În acea zi l-am lăsat să se apropie de mine, am acceptat să stea la aceeași masă cu mine, cum am putut fi atât de oarbă? Trebuia să-mi fi dat seama că el nu e ceea ce pare a fi. Poate dacă nu îi aruncam priviri în mall, dacă nu îl lăsam să se așeze la aceeași masă cu mine, iar dacă nu aș fi acceptat ajutorul lui în supermarket și aș fi fost mai atentă la vorbele lui, nu m-aş fi aflat în situația asta acum.

- Iubito, ești bine? Mă strânge ușor de mână, reușind să mă scoată din gândurile mele.

Îmi întorc privirea spre el, aprobând din cap. Își pune o mână pe talia mea, apropiindu-mă de el. Ne îndreptăm spre o masă liberă, lipsită de privirile celorlalți oameni aflați în cafenea. Mă așez pe scaun, fiind față-n față cu Harry. Îmi plimb privirea prin cafenea, pentru a evita privirile insistente ale lui Harry. Cafeneaua era decorată cu bun gust, deși nu pare a fi cea mai populară cafenea din oraș. În afară de noi doi, un cuplu în vârstă și două fete, nu mai era nimeni în cafenea. O muzică calmă cânta în surdină, creând o atmosferă caldă și plăcută. Începe să-mi placă acest loc. Habar nu am de ce m-a adus aici, dar am de gând să aflu.

- Harry, de ce am venit aici? Îl întreb, privirea mea fixând-o pe a lui.

- E locul meu preferat, aici îmi găsesc liniștea. Indiferent în ce starea mă aflam, dacă eram fericit sau trist, veneam aici și mă deconectam de tot, de probleme, de oameni, de durere, de dor. În plus, e singurul loc în care găsești cele mai bune brioșe din oraș. Îmi răspunde calm, chicotind la sfârșit.

Mă pregăteam să deschid gura, însă apariția chelnerului m-a făcut să-mi lipesc buzele într-o linie. Harry comandă pentru amândoi și surprinzător știe ceea ce voiam. Mă uit la el, surprinsă, iar el îmi aruncă un zâmbet larg. Chelnerul ne ia comanda și se face nevăzut.