Vol. I : Kidnapped

Capitolul 41

Harry's P.O.V

Învârt paharul printre degete, privind lichidul maroniu, ce se balansa dintr-o parte în alta. Nu mai stau pe gânduri și îl dau peste cap. Strâmb din nas când simt lichidul îngrozitor de tare, coborând pe gât. Usturimea aproape că o simt până-n stomac, iar limba îmi amorțește pentru câteva secunde. Așez paharul pe bar, cerându-i barmanului încă un rând. Acesta îmi umple paharul, iar eu îi mulțumesc printr-un gest scurt al capului. Îl dau rapid peste cap, determinându-l pe barman să-l umple din nou. Sorb o gură din băutură, jucându-mă absent cu degetul pe marginea paharului. Gândul îmi stătea doar la Ambra. Sunt conștient că am greșit, mințind-o, dar nu-i puteam spune adevărul. Ar fi fost extrem de speriată și ar fi făcut o criză, mai ales că a avut o amnezie de scurtă durată și majoritatea lucrurilor erau în ceață pentru ea. Știu că sună egoist, dar mă bucur, într-un fel, că Ambra și-a pierdut memoria, deoarece în acele două zile m-am simțit fericit. Mă simțeam plin de viață, iar momentul pasional din acea dimineață mă răscolește și acum. Tot ce vreau acum e să-i simt buzele peste ale mele.

Dau pe gât tot ce-a mai rămas în pahar, în speranța că imaginea Ambrei va dispărea din mintea mea, la fel de repede cum a și apărut. Întind paharul către barman, acesta aruncându-mi o privire ciudată, dar se conformează și umple paharul.

- Probleme în dragoste? Îmi întorc capul spre persoana cu acel glas senzual și suav.

- Nici n-ai idee. Oftez, iar ea se așează pe scaunul de lângă mine.

- Cine e? Mă întreabă, punându-și mâinile pe bar.

- Cine? Mă încrunt, neînțelegând la ce se referă.

- Cine e fata, care ți-a pus capac? Privirea ei mă urmărește, în timp ce așteaptă un răspuns din partea mea.

- Numele ei e Ambra. Îi răspund sec și sorb o gură din whisky. Arunc o privire asupra Serenei, întâlnindu-i chipul nedumerit.

- Și care-i problema? Își încruntă sprâncenele, susținându-și chipul în palme.

- Problema e că sunt un ticălos! Șuier printre dinți, strângând paharul în palmă.

- De ce ești un ticălos? Își pune mâna pe brațul meu, iar eu dau drumul paharului.

- Tot ce fac este să o rănesc. În loc să o fac fericită, eu o fac să plângă.În loc să-i ofer dragostea de care avea și are nevoie, îi ofeream suferință. Cine mai face așa ceva? Îmi strâng pumnul în palmă, nervos.

- Calmează-te, sunt sigură că veți rezolva această problemă. Îmi spune blândă, mângâindu-mi mâna.

- Mă urăște, Serena. Șoptesc îndurerat, punându-mi capul în palme.

- Eu nu cred că te urăște, ci are nevoie de puțin timp să-și pună ordine în gânduri. Trebuie să fii înțelegător cu ea. Îmi mângâie liniștitor spatele.

- M-am îndrăgostit de un înger, îți vine să crezi? Chipul plăpând și inocent, ochii căprui și pătrunzători, buzele pline și trandafirii, buclele ciocolatii și mirosul ei dulce, mă fac să realizez cât de perfectă e. O consider perfectă pentru mine. Apariția Ambrei în viața mea a fost ca o rază de lumină. Dacă înainte trăiam în întuneric și eram pierdut, indiferent, rece și distant, acum văd lumea cu alți ochi. Totul a căpătat un sens, iar ea mă face să-mi doresc să fiu o persoană mai bună. Aș face orice pentru a o vedea fericită, aș trece și prin foc, și prin apă, fără să-mi fie teamă că aș rămâne fără protecție. Aș sta și aș privi-o ore în șir, fără să mă satur. Vreau să-mi rămână chipul ei întipărit în minte. Îmi este deajuns să-i aud glasul, să o văd, să o știu lângă mine. Zâmbesc ca un idiot când o văd, iar inima îmi bate nebunește în piept. O iubesc, pentru că reușește să trezească în mine cele mai adânci simțuri. E prima persoana care îmi așterne un zâmbet și care îmi vindecă rănile, chiar dacă ea nu știe acest aspect. O iubesc, dar ea nu mă iubește. Îi mărturisesc și beau dintr-o înghițitură tot conținutul paharului.