Vol. I : Kidnapped

Capitolul 35

Harry's P.O.V

Mă grăbesc să deblochez mașina, Ambra fiind complet confuză. Îmi aruncă o privire nedumerită, iar eu îi fac semn să urce în mașină. Ocup locul șoferului, Ambra așezându-se pe locul din dreapta. Pornesc mașina, conducând spre un loc frecventat de mine, atunci când mă simt singur.

Vreau să-i prezint Ambrei o parte din mine, deși cred că am făcut asta de multe ori, însă ea nu și-a dat seama. Vreau să-i demonstrez că nu sunt așa cum crede ea. Îmi doresc să înțeleagă că nu am două fețe. Sunt unul și același. Nu îmi doresc să o pierd și pe ea. Cu timpul, toți cei pe care i-am iubit au plecat. Am rămas sigur, în afară de Elaine, nu mai am pe nimeni. Mereu a trebuit să mă descurc singur și să fac față provocărilor vieții. E greu, când nu e nimeni lângă tine, să îți dea sfaturi și să te asculte. Uneori, simțeam nevoia de o îmbrăţişare, dar nu mi-o oferea nimeni. Când mă gândesc la trecut, aș vrea să dau timpul înapoi, măcar pentru câteva minute. Să pot avea familia lângă mine pentru că le simt lipsa. Singura persoană de care îmi este dor, sunt eu. De Harry, cel care eram înainte. Mi-e atât de dor să simt fericirea, bucuria sau iubirea, nu doar singurătate.

- Harry, unde mergem? Îi aud glasul plăpând al Ambrei. Îmi scutur capul, revenind din gândurile mele.

- O să vezi. Îi zâmbesc, întorcându-mi capul pentru o secundă la ea.

- Bine. Spune încet și își lasă privirea în jos, jucându-se cu degetele ei.

Îi iau mâna într-a mea, împletindu-mi degetele cu ale ei. Aplic un sărut pe mâna ei, păstrându-mi buzele pentru câteva secunde acolo. Ambra oftează încet, în speranța că nu o voi auzi, dar am auzit-o.

Parchez mașina în apropierea cimitirului, un fior străbătându-mi șira spinării. Inspir adânc și cobor din mașină. Îi deschid ușa Ambrei, primind o privire confuză din partea ei. Îi prind mâna într-a mea, deplasându-ne spre intrarea cimitirului. Ambra mă urmează, tăcută, probabil neînțelegând de ce ne aflam aici. Cu cât sunt mai aproape de mormântul părinților mei, cu atât toate amintirile și momentele petrecut alături de ei mi se derulează la nesfârșit în minte.

- Harry, de ce am venit aici? Vocea Ambrei se face auzită.

- Vreau să-ți prezint cele mai importante persoane din viața mea. Îi răspund, înghițind în sec.

- Vrei să mi prezinți pe părinții tăi? Se oprește din mers, fixându-mă cu privirea.

- Da. Răspunsul meu o surprinde. Își lipește buzele într-o linie, rămânând tăcută.

Inima mi se face cât un purice, când zăresc mormântul celor două ființe dragi. Măresc pasul, trăgând-o pe Ambra după mine. Mă desprind de ea și mă opresc în fața mormântului, simțind cum stomacul mi se face ghem. Îmi trec degetele peste numele părinților mei, lacrimile îngreunându-mi vederea.

- Bună mami! Bună tati! Îmi pare bine să vă revăd, chiar dacă nu vă pot vedea într-adevăr, știu că sunteți aici. Îmi pare rău că nu v-am mai vizitat, am fost puțin ocupat. Nici nu știu cu ce să încep. S-au întâmplat atât de multe, într-un timp atât de scurt.

Oftez lung și îmi trec o mână prin păr. Strâng din dinți, deoarece lacrimile amenințau să cadă. Vreau să fiu puternic, nu slab. Ambra stă în spatele meu, privindu-mă și ascultându-mi cuvintele cu atenție.

- Am cunoscut o fată, un înger de fapt. O fată extrem de frumoasă, inteligentă, bună la suflet, inocentă, copilăroasă. Din punctul meu de vedere, ea este perfectă. Nu îi găsesc niciun defect sau poate că are, dar nu le-am descoperit eu. Înainte să o cunosc eram pierdut, indiferent, rece și distant. Totul mi se părea un chin, viața mea era fără pic de culoare, însă totul a început să prindă culoare și contur, odată cu venirea ei. Ador să-i văd zâmbetul pe fața ei sclipitoare. Îmi place când e fericită, râde sau chicoteşte, iar buzele ei fermecătoare mă omoară. Până acum totul pare frumos, nu? De la exterior, însă interiorul e diferit. Cred că ați fi extrem de dezamăgiți de mine, dacă ați afla ce-am făcut. Mi-a fost teamă că nu o să mă accepte nimeni, iar când am văzut-o pe ea, am știu că ea este singura persoană care mă poate ajuta. Am fost prea fricos să apar în fața ei, așa că am răpit-o. Știu, nu am procedat corect, însă atunci mi se părea o idee bună. Am crezut că dacă o voi ține lângă mine, o voi face să se îndrăgostească de mine. Dar cine s-ar îndrăgosti de un monstru?