Vol. I : Kidnapped

Capitolul 26

Ambra's P.O.V

Mintea îmi era plină de întrebări, a căror răspunsuri sunt greu de găsit. Nu înțeleg ce mi se întâmplă. Am avut impresia că o văd pe Kate, dar nu era așa? Se spune că uneori mintea noastră vede ceea ce inima şi-ar dori să fie adevărat. Același lucru mi s-a întâmplat și mie? Mi-am dorit atât de mult să o revăd pe Kate, încât mintea mea și-a imaginat-o. Oare îmi pierd mințile? Simt nevoia să mă refugiez undeva, doar eu cu gânduri mele și nimeni altcineva. Efectiv nu mai am putere să mai lupt, nici cu mine, nici cu Harry, nici cu soarta, cu nimeni! Vine un moment când îți pierzi toată puterea, te saturi să lupți, te saturi să-ți spui că o să reușești și că o să fie bine, dar ești conștient că nu va fi. Începi să te izolezi, te închizi în tine și îți ascunzi sufletul de restul lumii, deoarece vrei să nu mai fii rănită. De aceea, am încetat de multă vreme să mai cred în minuni.

Mă desprind din gândurile mele, când aud o voce necunoscută:

- Îmi pari cunoscută! Te știu, te-am mai văzut undeva! O voce de femeie se face auzită.

Îmi ridic capul de pe pieptul lui Harry, privind-o pe doamna în vârstă. Mă uit puțin confuză la ea, aceasta continuând să mă analizeze din cap până-n picioare. De unde mă cunoaște? Eu nu am văzut-o în viața mea.

- Poftim? Mă desprind de Harry, uitându-mă în ochii bătrânei.

- Ești fata dispărută! Rostește, iar eu rămân blocată. M-a recunoscut! Probabil a văzut stirile de la televizor. Voi scăpa în sfârșit de acest calvar?

- Mă scuzați, cred că o confundați! Rostește Harry pe un ton fals.

- Nu! Ea este fata de 17 ani, dată dispărută acum o lună si jumătate. Bătrâna continuă să vorbească despre mine, lucru ce nu-i convine lui Harry.

- Doamnă, este o greșeală! Spune exasperat și mă trage de mână, vrând să plece, însă bătrâna se așează în fața lui.

- Dragul meu, vederea nu mă înșeală! Fata, pe care tu o ți de mână, a apărut la știri. A fost dată dispărută de către părinții ei! Harry îmi dă drumul brusc la mână. Impulsiv îl privesc pe Harry. Trăsăturile feței i se schimbă, iar corpul i se tensionează.

- Stimată doamnă, ar trebui să vă luați o pereche de ochelari! Fata de lângă mine nu este cea dispărută, este iubita mea! Tonul lui crește cu fiecare cuvânt rostit, panica instalându-se în corpul meu.

- Vrei să-mi spui că, ea nu este Ambra Evans? Îl privește cruciș. Îmi întorc capul spre Harry, așteptându-i răspunsul. Trebuie să spună adevărul! Pot scăpa de aici, doar dacă Harry răspunde afirmativ.

- Nu! Rămân stană de piatră. A spus nu? Îl privesc cu cea mai mare ură posibilă, în timp ce lacrimile mi se adună în ochi. Harry se apropie de mine, trăgându-mă în dreptul lui. Ea este Abbeline Styles! Logodnica mea, dar în curând va deveni soția mea! Plănuim să facem nunta cât mai repede posibil. Vrem să ne întemeiem o familie, să avem doi copii și să îmbătrânim împreună, fără ca cineva să stea în calea fericirii noastre! Harry își termină discursul, lacrimile curgându-mi neîncetat pe obraji. Eu nu am nici un cuvânt de spus? Sunt o simplă marionetă în tot acest plan? O marionetă, care nu are dreptul să spună nimic, doar să tacă și să-și păstreze părerile pentru propria persoană.

- Dacă este adevărat, atunci de ce plânge domnișoara? Întreabă, privirea ei fiind fixată pe mine. Harry îți întoarce capul spre mine, uitându-se încruntat. Mâna lui se poziționează pe talia mea, lipindu-mă de el.

- Domnișoara este mai sensibilă de felul ei, s-a emoționat. Nu-i așa, iubito? Continui să suspin, fără să mă pot opri. Nu mă pot abține. Harry mă strânge de șold, văzând că nu răspund. Aprob din cap, dar lui Harry nu-i convine. Vorbește! Mârâie nervos.