Vol. I : Kidnapped

Capitolul 12

Ambra's P.O.V

Ochii mei rămân fixați pe fereastră, imaginile cu mine și Harry mi se revarsă în cap. O secundă se comportă ca un om normal, e calm, înțelegător, apoi devine o persoană de nerecunoscut. Nu-i înțeleg comportamentul, stările, este mult prea schimbător. Are o personalitate greu de descris, dar poate că personalitatea lui s-a schimbat din cauza experiențelor lui de viață. Și-a pierdut cele mai importante persoane din viață, a fost nevoit să se descurce de unul singur, având-o doar pe sora lui. Îmi e milă de el, însă trebuie să înceteze cu izbucnirile lui. S-ar putea ca mila să se transforme în neînțelegere.

Câteva lacrimi îmi cad involuntar, dar le șterg cu podul palmei. Nu-mi pare rău de ceea ce i-am spus lui Harry, nu am făcut decât să-i spun adevărul. Dacă el consideră că așa trebuie să te comporți cu o fată, greșește. Cu o fată trebuie să te comporți frumos, să o tratezi cu respect, să o sprijini, să o ajuți, dar cel mai important să o faci să se simtă iubită. Dacă o jignești, o abuzezi și o ții legată de tine, cu siguranță, te va urî, în nici un caz nu te va iubi.

- Ambra? Vocea lui joasă îmi face pielea de găină. Mă duc să fac niște cumpărături. Vrei ceva anume?

- Libertate. Rostesc și îl aud oftând în spatele meu.

- Mă întorc cât pot de repede. Îmi mângâie brațul și îmi sărută scurt obrazul.

Îi aud pașii, îndepărtându-se și îmi șterg obrazul, de mai multe ori. Mă dezgustă atingerea lui. Las o lacrimă amară să mi se prelingă pe obraz, un suspin ieșind printre buzele mele. Îmi șterg chipul și intru în baie.

Mă îmbrac cu ceva sport și deschid ușa. Vreau să explorez puțin casa.
Cu pași mărunți înaintez spre hol, oprindu-mă în fața unei ușii de lemn. Apăs clanța, iar ușa se deschide. Era o cameră asemănătoare cu cea în care stau eu. Neinteresantă, închid ușa și înaintez spre următoarea ușă. Am recunoscut imediat acea ușă, era camera lui. Nu are niciun rost să mai intru, am văzut-o deja. Din nefericire, ușa următoarei camere era închisă. Acest lucru mă pune pe gânduri. De ce e închisă? Ce mai este și acolo?

Dau din umeri și pornesc mai departe, mergând în capătul holului. Mă uit la ușa neagră din fața mea și o deschid. Rămân uimită la vederea camerei, era plină cu cărți. Arăta precum o bibliotecă. Am început să mă plimb prin rafturi, observând că sunt foarte multe și repartizate pe diferite categorii. Mi-a luat câteva minute bune să explorez fiecare colțișor al bibliotecii. Era o altă lume, o lume în care aș trăi pentru tot restul vieții.

Ies pe ușă cu gândul că mă voi întoarce. Încep să cred că de acum înainte, îmi voi petrece timpul în acea cameră. Privirea îmi este atrasă de o ușă din metal. Cum de nu am văzut-o până acum? Mă apropii curioasă de ușă. De ce ai vrea să ai o ușă din metal în casă? Mă poziționez în fața ușii, observând că are un lacăt. Oare ce ascunde Harry acolo?

- Ce cauți? Mă întorc speriată cu fața la el, neștiind ce să-i răspund.

- E-Eu...d-doar a-am vrut să... Încerc să vorbesc, dar eșuez.

- Să ce? Se răstește la mine, privindu-mă cu sprâncenele ridicate.

- Am vrut să văd casa. Îmi las capul în jos. Harry se apropie de mine, ridicându-mi bărbia.

- Trebuie să-mi spui dacă vrei ceva. Îți puteam prezenta eu casa. Îmi spune, iar eu aprob ușor din cap. Era să uit, să nu cumva să te mai apropii de ușa aceea! Nu ai voie acolo! Ai înțeles? Tonul lui era grav și serios.

- Am înțeles. Îmi dă drumul și zâmbește. Abia acum, observ că s-a tuns. Ce s-a întâmplat cu părul tău? Mă încrunt, privindu-i părul.

- Simțeam nevoia să fac o schimbare, așa că m-am tuns. Îți place? Își trece o mână prin părul său, acum scurt.