Vol. I : Kidnapped

Capitolul 54

Harry's P.O.V

Privirea mi-a rămas ațintită spre ușa, pe care Ambra a ieșit acum câteva ore. Nu m-am mișcat, am stat cuminte pe podea și am așteptat-o, sperând că poate se va întoarce. Am sperat că odată cu pasul acesta, de-ai povesti trecutul meu, relația dintre mine și Ambra se va îmbunătăți. Știam că nu o să mă iubească în secunda următoare, dar aveam o mică speranță că va fi mai îngăduitoare. Aș fi vrut să-mi spună că mă înțelege, că îmi este alături și mă va ajuta să trec peste situația asta. Aș fi vrut să depășesc momente de singurătate alături de ea și să trăiesc momente de fericire tot lângă ea. Să-mi dea voie să o strâng în brațe și să-i mângâi părul, să-i simt parfumul, care îmi calmează toate spiritele. Aș fi vrut să uite măcar pentru o clipă că e imposibil și să simtă acest prezent. Dacă ar știi cât de mult îi ador glasul, te liniștește pur si simplu, are o voce atât de caldă și de blândă, încât te face să uiți de toate problemele posibile și îți vindecă sufletul. Aș fi vrut să vadă acest lucru. De fapt, aș fi vrut să vadă multe lucruri, însă nu cred că e posibil. Încep să realizez că îi cer imposibilul. Îi se pare că sunt rece ca un cub de gheață, însă tot ce-mi doresc este să fiu iubit. Să renunț măcar pentru câteva ore la masca de om puternic și de neatins, doar ca să mă ascund în brațele femeii, pe care o iubesc, să-mi permit să-i mai simt parfumul dulce și să mă simt important pentru cineva. Fiecare om își dorește asta. Nimic nu e mai frumos decât zâmbetul persoanei iubite.

Îmi șterg lacrimile uscate și mă ridic în picioare. Mă uit în jurul meu, analizând fiecare greșeală a mea. Cine ar lipi fotografii cu fosta iubită, decedată, pe un întreg perete, dar mai ales cine ar păstra-o într-o cameră, cum fac eu? Îi dau dreptate Ambrei, în momentele în care m-a numit "psihopat ", chiar mă comport ca unul. Doamne, ce-a fost în capul meu? Credeam că dacă o aduc pe Abbeline lângă mine, îmi va fi mai ușor, o voi avea mereu aproape, dar m-am înșelat! Nu mai am nevoie de ea. Cea fost a fost, acum face parte din trecut.

Din cauza ei, Ambra mă consideră un monstru. Abbeline m-a transformat într-un adevărat monstru. M-a făcut să o iubesc, ca mai apoi să mă distrugă cu totul, transformându-mă într-un Harry de nerecunoscut. Cum s-a ajuns la asta? Ai lăsat-o să te controleze, iar când ea nu mai era, te-ai simțit neputincios. Îmi explică conștiința și îi dau dreptate. Plecarea ei m-a afectat, m-am simțit distrus, ba chiar mi-a indus ideea de a mă sinucide. Cât de prost am putut fi? M-am lăsat influențat, chiar și după moartea ei. Comportamentul, ieșirile mele, anumite concepții, totul se întâmpla din vina ei. Din cauza lui Abbeline, nu am reușit să o cuceresc pe Ambra cum s-ar fi cuvenit, mi-am arătat doar partea întunecată, îngropându-mi personalitatea. Drumnezeule, m-am comportat îngrozitor cu ea. E prima fata, pe care am lovit-o. Aproape am violat-o și niciodată nu mi-a trecut prin minte, că aș putea face așa ceva unei fete. Sunt un om de nerecunoscut. Harry cel de odinioară, nu ar fi făcut asta niciodată.

Nervii îmi cuprind întreaga ființă și mă năpustesc asupra peretelui plin de poze. Trag toate fotografiile, unele rupându-se în urma acțiunilor mele prea dure. Pozele cad una după alta, lin pe podea, fiind rezultatul furtunii din înăuntrul meu. Înlătur fiecare poză, până când peretele redevine gol. Apuc o ramă foto în care se afla o poză cu mine și Abbeline. Îmi trec degetele peste suprafața sticlei, apoi o izbesc puternic de podea. Nu mai vreau să trăiesc în trecut. La fel procedez și cu celelalte rame. Fac un pas înapoi și privesc mizeria formată. Nu-mi pare rău, chiar nu-mi pare rău.

Îmi arunc mâinile în păr, răsuflând greu. Privirea îmi cade pe corpul lui Abbeline și strâng din dinți. Mă apropii de ea, uitându-mă atent. Pentru prima dată, observ că Abbeline nu avea alunița ei de pe gât. Alunița de pe gâtul ei lipsea. Nu am observat asta până acum. Poate Ambra avea dreptate, poate nu e Abbeline, pe care o știam eu. Am dat cu pumnul în sticlă, aceasta formând mai multe crăpături. Trebuie să scap de trupul ei. Nu o mai pot ține aici, îmi aduce aminte de trecut, iar eu vreau să uit trecutul.