In ochii colegilor mei de clasa eram o trisoare, mai ales la teste. Cateodata mai greseam si intentionat, ca sa se simta si ei bine si sa nu ma creada vreo preferata a profesorului. Nu eram preferata profesorului de matematica. Cred ca saracul era si satul de mine, pentru ca era al doilea an in care ma are eleva, fix in aceeasi clasa. Si in plus de asta, incerca sa aduca mereu ceva nou, pentru a nu ma plictisi pe mine, pentru ca deja stiam materia. Deci depunea efort suplimentar pentru mine, deci clar nu-i eram in gratii.
Tata sigur nu s-a gandit anul trecut – cand m-a inscris in cea mai avansata clasa de matematica din intreaga scoala – ca ma voi descurca, iar anul urmator nu voi avea nimic mai avansat de facut. Stiam motivul pentru care m-a bagat in acea clasa – pentru ca notele sa-mi scada si sa aiba motiv sa ma ia inapoi in Seattle. Dar nu mi-au scazut. Cei drept, la matematica m-a ajutat mult de tot Matt, fiind in aceeasi clasa, dar tata nu are nevoie de astfel de detalii.
Poate anul urmator scap de aceasta ora, pentru ca nu as mai suporta sa aud pentru a treia oara materia predata. Uneori, ma pun in ultima banca si-mi invat la altceva, iar profesorul nu are treaba cu mine. Alteori, imi aduce el probleme mai complicate si mi le da sa le rezolv, in timp ce el isi face treaba cu ceilalti.
Am renuntat sa ma mai duc si la concursuri, pentru ca majoritatea sunt sambata, iar eu atunci am cursurile de balet. Am vazut ca tatei nici nu-i mai pasa, deci l-am refuzat pe profesor. Mereu imi zice ca as putea ajunge departe, pentru ca am o minte stralucita, iar daca as castiga un premiu important, mi-as avea asigurat un loc la facultate. Dar eu inca nu stiu ce voi face cu viata mea.
Mi-am sters imediat gandul din minte cand am auzit o bataie in usa. O eleva micuta de statura s-a apropiat de catedra profesorului, facandu-se si mai mica si i-a inmantat un bilet. Cunosc acel tip de bilet!constat eu. E de la director prin care se cere invoirea unui elev de la ora. Domnul Smith a implementat aceasta metoda, dupa ce i-am zis ca e cam public, daca spune prin difuzor pentru a auzi intreaga scoala.
Am privit spre profesor, iar acesta spre mine si am stiut imediat ca numele meu se afla pe acel bilet. Ce s-a intamplat?ma gandesc ingrozita. Robert nu m-ar chema doar de dragul de a sta de vorba la el in birou, in mijlocul zilei, in mijlocul orei. S-a intamplat ceva cu Matt?imi trece imediat gandul. M-am ridicat rapid, lasandu-mi lucrurile pe banca si am iesit in urma acelei fete. Nu am stat ca sa ma conduca ea, ci am luat-o la fuga pe coridor. Deja imi simteam fiecare parte din corp tremurand si incercam sa-mi blochez toate gandurile negre care mi se formau in minte.
Am intrat pe usa, am salutat-o rapid pe doamna din spatele biroului, pentru ca o data Robert mi-a facut observatie, apoi am intrat in biroul acestuia, fara sa bat la usa. Acesta imediat si-a intors privirea spre mine, fortandu-si un zambet si citindu-i pe chip raspunsul la intrebarea pe care o aveam in minte. Matt nu a patit nimic. Acesta si-a intors imediat privirea spre cei doi oameni din fata lui, care stateau pe fotoli, zambindu-le si lor fortat. Doar unul dintre aceia si-a intors privirea spre mine si am ramas intepenita langa usa.
-Tata?!exclam eu si clipesc des.
Acesta s-a incruntat putin, dar totusi si-a fortat un zambet. Mai mult ca sigur pentru ca e inconjurat de alti oameni. Mii de fiori reci mi-au aparut pe sira spinarii, iar tremuratul de acum cateva secunde cand credeam ca s-a intamplat ceva cu Matt, s-a amplificat, pentru ca stiu ca se va intampla ceva cu mine.
-Haide, Hope, ia loc, imi face Robert semn spre un scaun pus pe lateral.
Inca aveam mana pe clanta, strangand cu putere. Imi doream sa fug, sa plec din scoala, sa ma ascund undeva, oriunde nu m-ar gasi tata si sa ma ia inapoi in Seattle. De ce e aici? Nu mi-a zis ca vine. Mama oare stie? Oh Dumnezeule! Trebuie sa o anunt pe mama ca tata e aici. Robert mi-a zambit si mi-a mai facut un semn spre scaun. Cu inima cat un purice si pasi marunti m-am apropiat de scaun.
-Buna ziua, spun eu cand ajung in dreptul scaunului si-l vad pe celalalt domn privindu-ma atent.
M-a salutat si el, iar tonul ii era gros si m-a bagat si mai mult in sperieti. M-am asezat pe scaun si mi-am prins mainile intre ele strangandu-le cu putere. Privirea celor trei barbati era asupra mea si doar a domnului Smith ma linistea putin. A fost foarte fericit ca m-am impacat cu Matt si cand ma vedea din nou prin casa lui. Chiar mi-a zis ca am readus lumina in casa si nu-l mai vede pe Matt trist.
-Hope, incepe Robert, acesta este domnul Adams, profesor univeristar la Stanford, zambeste el, iar eu tresar privind mai atenta la domnul cu privirea intunecata. Am fost colegi acum multi ani de zile si am reluat legatura cand Matthew i-a devenit student.
Deci acesta este unul dintre profesorii lui Matt. Ma privea atat de atent, parca incercand sa descopere un secret, iar acest lucru ma speria. Ce vrea de la mine? De ce tata e aici? Robert l-a chemat pe tata? De ce nu m-a anuntat? Mi-am intors privirea spre Robert, pentru ca nu mai rezistam sa-i vad acei ochi intunecati, iar la tata imi era frica sa ma uit. Oare Susan e cu el? Oare cand pleaca? Maine urma sa plec eu in Seattle pentru ziua de nastere a lui Harriet.
-Ea este eleva de care v-am spus, i se adreseaza Robert acelui domn, care ii uimeste pe toti cu mintea ei sclipitoare la matematica. Hope Miller.
-Elizabeth Hope Clark Miller, spune tata rapid, iar acel domn se uita ciudat.
Normal ca a trebuit tata sa-si puna si el amprenta. In Seattle eram Elizabeth Clark, dar aici eram o veritabila Hope Miller.
-In fiecare an Universitatea scoate cateva locuri pentru elevii foarte bine pregatiti care nu sunt inca in anul terminal de liceu, spune rapid domnului Smith pentru a trece peste situatia ciudata. Cum mi-a spus acest lucru, m-am gandit la tine, imi zambeste acesta. La matematica iti poti da deja examenul si la celelalte materii sunt sigur ca te poti pregati in cateva luni.
-Si mai ramane examenul de admitere, daca isi alege un domeniu care necesita asa ceva, adauga domnul Adams, determinandu-ma sa ma uit la el. Te-ai hotarat ce vrei sa studiezi?intreaba si vocea ii e putin mai blanda.
Cum i-am auzit intrebarea, un nod in gat mi-a aparut. Chiar acum cateva minute ma gandeam la asta si mi-am zis ca habar nu am ce voi face cu viata mea, implicit, habar nu aveam ce voi urma la facultate. Daca cineva m-ar fi intrebat acum 2 ani, cand eram inca in colivia tatalui meu, i-as fi raspuns ca voi urma sa studiez matematica, la fel ca tatal meu. Dar acum, habar nu am. Nu stiu ce-mi place, nu stiu la ce as fi buna, nu stiu la ce facultate voi merge, nu stiu nimic.
Sunt buna la matematica, pentru ca tata mi-a bagat-o pe gat de cand nici nu stiam ce e aia matematica, dar asta nu inseamna ca-mi place. Singurul lucru care mi-a placut in viata mea – de fapt, pe care l-am iubit – a fost baletul, dar acel vis s-a stins cu cativa ani in urma. Si nici nu as avea curajul sa spun ca mi-as dori sa fac balet si sa ajung un nume cunoscut, pe marile scene ale lumii. Tata mi-ar rupe el insusi picioarele, ca sa fie sigur ca nu o sa fac asta.
Mi-am intors pentru o secunda privirea spre tata si am regretat imediat. Il vedeam rar, dar inca ii cunosc fiecare gest si expresie. Acum ochii ii sunt atat de intunecati, incat si o gaura neagra pare mai prietenoasa decat el. Mi-am strans cu atata putere mainile, incat sigur mi-am blocat circulatia sangelui si sigur imi voi lasa urme. Ma simteam prinsa in cusca leilor nemancati de cateva zile. La naiba! Prefer sa fiu intre Matt si Elliot in acest moment facand alegera cu care dintre ei sa raman. Ma simteam mai in siguranta decat acum.
-Nu m-am hotarat inca, spun eu cu voce scazuta.
Mi-am intors privirea spre Robert, pentru ca stiu ca el e singurul care ma poate salva din aceasta situatie. Stie despre strictetea tatalui meu, si stie ca sunt panicata in acest moment. Cand mi-a intalnit privirea a tresarit speriat si am vazut cum s-a schimbat la fata.
-Mai ai timp de gandire, spune acesta repede. Dar ai fi interesata sa mergi la facultate in toamna? La Stanford, imi zambeste el slab, stiind foarte bine ca acolo vreau pentru ca se afla Matt.
-Cu siguranta, raspunde tata in locul meu, iar eu tresar.
Fac pariu ca inima mea nu mai bate, iar plamanii mei si-au uitat rolul. Corpul imi era inghetat si tremura din toate incheieturile. Mainile ma dureau pentru ca le-am framantat intr-una. Nu am avut curajul sa-mi intorc privirea spre cei doi barbati care ma bagau in sperieti, preferand sa fac contact vizual cu acei ochi blanzi ai lui Robert. Pentru aceasta situatie jenanta in care m-a pus imi ramane dator sa-mi prepare specialitatea lui cu cartofi si carne de pui.
-Da, sunt interesata, spun si eu, pentru ca vad rugamintea in ochii lui.
Mi-am intors doar doua secunde privirea spre domnul Adams, cat timp i-am raspuns. Vreau sa ma intorc cat mai repede in clasa, pentru ca nu mai rezist mult aici. Imi simt ochii umezi si habar nu am de ce as incepe sa plang. Tensiunea e prea mare pe umerii mei si ma apasa, facandu-ma si mai mica, distrugandu-ma.
-O sa-i trimit domnului Smith niste brosuri cu domenile din Universitate pentru a le consulta. Si daca doresti, ne poti face o vizita, pentru a afla mai multe informatii chiar de la studentii nostri.
-Perfect!exclama Robert. Matthew o poade aduce oricand. Iar eu voi incepe demersurile pentru a-ti putea termina materia mai repede si a da examenul. Am terminat, Hope. Te poti intoarce la ora. Haide sa te conduc, spune acesta si se ridica de pe scaun.
M-am ridicat si eu rapid, mi-am luat la revedere de la domnul Adams, apoi m-am indreptat cu pasi rapizi spre usa. Robert s-a grabit si mi-a deschis el usa, iar eu m-am abtinut sa nu rad, pentru ca mi-a amintit de Matt. Am iesit si in sfarsit plamanii meu au fost alimentati cu aer. Iesisem din cusca cu lei. Pentru un moment! Dupa ore o sa intru din nou intr-o cusca cu un singur leu, care va fi mai fioros ca oricare altul. Acesta e nemancat de 17 ani si nu e mort.
M-am incruntat cand l-am vazut pe Robert iesind si el din birou si inchizand usa. Mi-am ridicat privirea spre el si m-am incruntat. Nu-mi pasa ca e directorul scolii, acum il am in fata pe Robert cel cu pantaloni spalaciti de trening care-mi face clatite dimineata si suc proaspat de fructe.
-Un mic avertisment ca tata e aici, puteai sa dai!spun eu printre dinti.
-Imi pare rau. Si pe mine m-a luat prin surprindere venirea tatalui tau. Eu am vorbit cu el la telefon ieri, spunandu-i de aceasta oportunitate, iar azi m-am trezit cu el in birou, da el din umeri. Cand eram deja cu domnul Adams... si nu aveam de gand sa te chem, pentru ca stiam ca vei reactiona asa, dar tatal tau a insistat. Nu am avut timp de un mesaj de SOS.
-Ramai dator! Specialitatea cu pui si cartofi, da?
-Duminica seara? Va astept cu masa calda, zambeste el larg.
-Perfect, adaug eu putin mai bland. Ma intorc la ora. Imblanzeste-mi tatal, daca vrei sa apar la cina duminica si Matt sa nu se intoarca singur din Seattle.
-O sa incerc, zambeste el putin crispat. Apropo, stii cumva daca Lindsey are treaba in week-end? Am nevoie de cineva care sa stea cu Angel.
-Aaa... nu stiu sigur. Dar trebuia sa vina si ea in Seattle si a anulat. Nu stiu motiv. Vorbeste cu ea, dau eu din umeri.
A dat usor din cap, apoi mi-a facut semn sa plec. Mi-am luat la revedere formal de la el, pentru ca secretara era cu ochii pe noi si am plecat in graba din birou. Mai erau cateva minute pana se suna, asa ca nu m-am obosit sa ma grabesc spre clasa, pentru ca nu mai voiam sa intru pentru a deranja ora, iar colegii sa aiba ce susoti. Se suna si intram apoi si-mi luam lucrurile. Si trebuie sa-i dau mesaj lui Matt pentru a-l pune la curent cu cele intamplate.
Mi-as dori sa vina azi, sa ma stranga in brate si sa ma protejeze de furia tatalui meu. Cel mai probabil l-ar enerva sa ma vada impreuna cu el, dar ma simt in siguranta in imbratisarea lui Matt. Daca pana acum mi-a fost frica, fiind intr-un loc public, nici nu vreau sa stiu cum ma voi simti cand ajung acasa. Tata va erupe ca un vulcan si nimic nu-l va opri.
Voiam sa se sune mai repede, pentru ca-mi lasasem telefonul in clasa. Trebuia sa o anunt pe mama cat mai repede. Trebuia sa vina acasa cand eu ajung de la scoala, pentru ca-mi e frica sa fiu singura cu tata. Imi e frica ca poate nici nu ma mai gaseste in casa, ci o sa fiu deja intr-un avion. Mi-am privit mainile, pe care mi le-am framantat pana acum. Erau rosii si aveau semne de la unghile pe care mi le bagasem in piele.
Soneria s-a auzit puternic si am tresarit. M-am dat din dreptul usii, pentru a nu ma trezi pe jos. Cred ca as fi mai in siguranta intr-un spital, totusi, imi trece prin minte. Usa s-a deschis rapid, iar colegii mei din anul terminal de la matematica avansata au iesit cu pas grabit.
-Test ora viitoare, spune un baiat oprindu-se in dreptul meu. Poate te intereseaza, da el din umeri, iar eu ii zambesc slab murmurand un bine, apoi intrand in clasa.
Primul lucru pe care l-am cautat a fost telefonul, intrand la mesaje si scriind rapid mamei. Sper sa reuseasca sa plece mai devreme azi, pentru ca de ceva timp sta dupa program pentru a-si termina treaba. Incearca sa fie promovata, deci vrea sa arate ca se descurca la indatoririle acelei functii. Intr-un fel face treaba pentru doi, dar e platita cat pentru unu. Stiu ca se descurca prost cu banii, mai ales ca nu s-a mai intalnit cu Patrick de ceva timp.
Dupa ce am trimis mesajul, mi-am strans lucrurile si am dat sa ies, dar m-am oprit cand l-am vazut pe profesor uitandu-se la mine insistent. Nici nu mi-am dat seama ca mai e in clasa, atat de absorbita am fost sa-i spun mamei cat mai repede de tata.
-Data viitoare vom da un test, spune acesta, iar eu ma apropii de el. Vrei sa-ti dau doua probleme in plus, de genul celor de luni pe care le-ai avut de rezolvat? Nu-ti vor afecta nota, dar ca sa nu te plictisesti, surade el.
-Sigur, zambesc slab, chiar daca nu voiam, dar nu pot sa-l refuz de rusine.
Mi-am luat la revedere, apoi am iesit din clasa, indreptandu-ma spre dulap. Mai am inca o ora, apoi incepe teroarea. Oare pot sa stau aici pana maine cand vine Matt si ma voi simti in siguranta sa dau ochii cu tata?