Caruselul vieții

(III) Capitolul 44

Am verificat inca o data tava cu mancare de la cuptor. Nu mai dureaza mult, imi spun singura, apoi ma rezem de mobila de bucatarie. M-am uitat la ceasul de pe telefon si am oftat cand am vazut ca e trecut de 7 iar mama nu a mai ajuns acasa. Am inceput totusi sa pregatesc tacamurile pe masa, sperand ca aceasta va ajunge in curand. Ma chinuisem sa pregatesc cina si nu voiam sa mananc singura. Si cel mai important, chiar voiam sa vorbesc cu ea cat mai repede, in ciuda faptului ca imi era cam frica. Odata si odata tot ar fi aflat, deci nu scap de acest moment.

            M-am dus la cuptor si am scos tava cu legume si carne, asezand-o pe blat. Am inspirat mirosul divin al mancarii, stomacul meu deja dorindu-si sa devoreze toata tava. In timp ce le puneam in farfurii, am auzit usa deschizandu-se. Am zambit imediat, bucurandu-ma ca mama a ajuns la fix. Am lasat mancarea balta, iesind rapid din bucatarie pentru a o intampina.

            -Buna, scumpo, imi zambeste aceasta in timp ce isi lasa haina in cuier.

            -Buna, Hope, adauga Ben fortandu-si zambetul.

            Acesta isi lasa si el haina in cuier, ceea ce m-a facut sa ma incrunt. Nu vreau ca el sa fie aici!tip in sinea mea, pentru ca nu aveam putere sa scot vreun cuvant. M-am intors pe calcaie, intrand in bucatarie. Priveam la mancarea deja aranjata in farfurii pentru mine si mama si imi venea sa tip.

            -Ce ti-ai facut de mancare?aud vocea mamei.

            -Nimic!spun eu rastit.

            Am luat rapid o farfurie si am deschis usa de la gunoi. Am varsat intreg continutul, apoi am aruncat-o in chiuveta. Am facut acelasi lucru si cu cea de-a doua farfurie, dar aceasta mi-a scapat din mana, facandu-se bucatele la picioarele mele. Am tipat speriata, dandu-ma un pas in spate.

            -Hope, ce s-a intamplat?intreaba mama si ea speriata de zgomot.

            M-am intors pe calcaie, dand sa plec. Am ocolit-o pe mama care se apropiase sa vada dezastrul si i-am ignorat tipatul. Cand am pus piciorul pe prima treapta, bratul mi-a fost imobilizat.

            -Da-mi drumul!tip eu incercand sa ies din stransoarea lui Ben.

            M-a tras, ajungand cu fata spre mama, care se uita speriata la mine. Mi-am ridicat privirea spre barbatul care ma tinea ostatica si l-am privit incruntata. Incercam sa ies, dar stransoarea lui nu se diminua.

            -Ce-i cu comportamentul acesta de fetita rasfatata?spune el dur spre mine.

            -N-am de ce sa-ti dau tie explicatii asa ca da-mi drumul!tip spre el, dar drept raspuns primesc o incruntare. Mama, apelez la ea, sperand ca il poate convinge. Aceasta privea uimita spre noi, nestiind cum sa reactioneze.

            -Care-i problema ta, Hope?intreaba Ben rastit.

            -Problema mea?bufnesc eu. Care e problema ta? Tu esti ala care ma tine strans de brat. Mama!tip inca o data spre ea.

            -Ben, da-i drumul, sopteste mama.

            -Nu-i dau pana nu-si explica comportamentul.

            -Nu esti tatal meu ca sa-ti dau explicatii! Du-te la Lizzie si cere-i explicatii despre fiecare miscare pe care o face si lasa-ma pe mine in pace.

            Fiecare celula din corp imi fierbea de furie si imi doream sa-l lovesc pe acest individ care avea atat tupeu incat sa ma traga pe mine la raspundere. Il uram pentru ca mi-o fura pe mama. Petreceau atat de mult timp impreuna incat aceasta uita ca are o fata de crescut. In ultimul timp o vedeam doar dimineata inainte de munca si cate putin seara, cand spunea ca e obosita si se baga la culcare.