Caruselul vieții

Capitolul 35

Am coborat in graba si m-am oprit brusc, fix in fata tatei. M-a privit incruntat din cap pana-n picioare, apoi si-a atintit privirea in a mea. Afara era frig, in casa era cald, dar in acel moment m-am simtit inghetata, de parca as fi stat o ora in frigul de decembrie. Am inghitit in gol si cred ca tremuratul care-mi acaparase trupul era vizibil.

            -Ce este cu tinuta asta?intreaba el si ii simt nervozitatea.

            Mi-am privit rochia mov pe care o purtam. Avea maneci largi care imi stateau cazute de pe umar, decolteul era in forma de inima, iar intre sani avea o bucata de material transparent pana in talie. Apoi se continua cu o fusta larga simpla, iar in picioare pantofii negri cu toc, care erau foarte confortabili. Rochia mi-am cumparat-o cand am fost cu Becca in mall, odata dupa scoala, cand Matt ii dadea meditatii lui Steph.

            -Esti gata, Hope?aud vocea mamei in spatele meu si pentru o secunda rasuflu usurata.

            -Tu chiar crezi ca o sa iesi asa din casa?intreaba tata cu acelasi ton. Susan, vino putin sa o vezi pe Elizabeth, striga acesta, iar Susan apare imediat dinspre bucatarie. Ce parere ai despre tinuta ei?

            Ochii ei m-au privit din cap pana-n picioare, iar sprancenele i s-au apropiat intr-o incruntare usoara.

            -Nu este o tinuta potrivita pentru tine, Elizabeth, spune aceasta.

            -Ce naiba aveti?tipa mama. E o rochie foarte frumoasa si ii sta foarte bine lui Hope cu ea. Hai sa mergem, scumpo.

            -Lindsey, nu cred ca ai niciun drept sa comentezi. In astea cateva luni mi-ai prostit fata. O transformi intr-o copie fidela a ta, iar eu nu vreau sa fie ca tine.

            -E si fiica mea, Peter, si am drepturi asupra ei. Si nu am schimbat-o cu nimic. Eu am lasat-o sa fie cum vrea, nu i-am impus limite. Am lasat-o sa creasca, sa se dezvolte asa cum a vrut.

            -Pentru o fata de 16 ani, limitele sunt cele mai bune lucruri ca sa nu ajunga o desfranata. Maica-ta nu ti-a impus limite si uite cum ai ajuns.

            -Peter, te rog sa-ti controlezi vocabularul. Eu nu te-am jignit.

            -Tu ti-ai ales viata, Lindsey.

            -Eu mi-am ales viata?intreaba mama ironica. Eu am ales sa-mi moara tatal? Eu am ales ca mama sa se casatoreasca cu un pedofil? Eu am ales sa fiu violata? Eu am ales sa fiu data afara din casa? Ce am ales in viata asta a fost sa nasc un copil... un copil nevinovat. Si apoi, eu am ales sa fiu mutata in San Francisco? Eu am ales sa nu-mi vad fata 8 ani de zile? Te rog, Peter, raspunde la ultimele intrebari. Am avut si eu de facut alegeri, dar acele alegeri nu ar fi trebuit sa fie facute daca altii nu alegeau pentru mine.

            -Tu ti-ai ales acea meserie, din cauza careia ti-am interzis sa o vezi pe Elizabeth, spune tata aspru.

            -Da, recunosc, am gresit. Dar gandeste-te si la mine... singura intr-un oras mare, 22 de ani, fara casa, fara bani si, in plus, mi-o doream pe Hope foarte mult. Dar tu nu te gandesti la altii... tu te gandesti doar la tine. Esti cel mai mare egoist pe care l-am cunoscut.

            -Sunt egoist? Daca eram egoist te lasam sa ingheti de frig la 18 ani, te lasam cu un copil si nu-mi asumam rolul de tata. Dar te-am luat la mine, am luat-o pe Elizabeth si am crescut-o 16 ani de zile. Si o s-o cresc in continuare, pentru ca vei pleca din Seattle singura, tranteste tata cuvintele.