Caruselul vieții

(II) Capitolul 36

            Il priveam pe Elliot cum dormea linistit la cativa centimentri de mine. Eu nu am putut sa adorm, chiar daca oboseala era prezenta in tot corpul meu. Gandurile nu-mi dadusera pace. Gandesc prea mult daca nu am altceva de facut si nu-mi place. In ultimele saptamani, 4 mai exact, incercam mereu sa-mi tin mintea ocupata pentru a nu ma mai gandi la Matt. La inceput a fost baletul, fiind in febra spectacolului, apoi diferite activitati: invatat pentru scoala sau petrecut timp cu Elliot. Si am petrecut destul.

            Era a treia zi pe care o petrec cu Elliot in New York, iar mini-vacanta noastra se apropie de sfarsit. Maine dimineata plecam. Mai avem doar seara aceasta ca sa ne bucuram de minunatiile acestui oras. Si ce ne-am hotarat sa facem? Sa ne distram. Intr-un local. Ca doar e vineri seara. Si suntem in orasul care nu doarme niciodata. Dar Elliot doarme.

            Nu voiam sa ma intorc acasa. Imi e frica sa dau ochii cu toti pe care-i cunosc, pentru ca am mintit. Din nou. Becca si Esme cred ca sunt in Seattle la tata, la fel ca si directorul scolii, domnul Smith. Mama il sunase ca sa ma poata invoii, iar eu am rugat-o sa nu-i spuna adevarul, pentru ca ar fi aflat si Matt. Nu vreau ca el sa stie ca am venit cu Elliot in New York. Iar fetelor le-am zis acelasi lucru, pentru a nu vorbi prin scoala si sa se auda la director. Elliot l-a rugat pe Sean sa nu le spuna lui Ryan si Cameron ca eu sunt cu el. Acestia stiu ca doar Elliot e plecat.

Nu-mi vine sa cred ca din nou sunt implicata intr-o minciuna. Si toate acestea pentru a ascunde de Matt acest lucru. Fac cum fac, si tot de el ma feresc, chiar daca nu mai suntem impreuna. N-ar avea niciun rost sa ma ascund, dar totusi o fac. Si nu gasesc un motiv intemeiat, iar asta imi da dureri de cap.

Maine se implinesc 4 saptamani de cand m-a lasat cu ochii in soare, dupa ce a pronuntat acel „da". Totul intre noi se terminase prea brusc si prea urat... neavand sansa sa discutam. Chiar daca ne despartisem, tot ma simteam legata de el, pentru ca nu am avut o discutie clara. Iar faptul ca ma aflu din nou intr-o minciuna, imi confirma acest lucru. De ce nu se poate termina pur si simplu?

Mi-am intors privirea spre Elliot si am oftat. Oare el la ce se gandeste? Pare atat de linistit, iar buzele ii sunt curbate intr-un zambet micut. Pare atat de impacat cu sine, pe cand eu simt ca mor. Pe de o parte, zilele acesta, m-am simtit atat de plina de viata alaturi de Elliot, dar totusi, acum simt ca ma prabusesc. Cand ma gandesc ca vom ajunge acasa, ca le vom recunoaste tuturor ca am mintit si ca o sa ne afisam relatia, ma ia cu ameteli.

Ma bucur ca sunt impreuna cu Elliot, dar in acelasi timp, imi e frica de ce vor zice ceilalti. Nu vreau sa ma creada o usuratica pentru ca am trecut mult prea redepe la un alt baiat. Am facut ce am simtit si nu regret nicio secunda ca am avut curajul de a-l saruta pe Elliot. Nu regret nici celelalte saruturi, nici imbratisarile, nici tinutul de mana, nici timpul petrecut impreuna. Toate acestea m-au facut sa ma simt vie si sa am speranta ca acea perioada buna, de care-mi ziceau toti, se petrece acum.

Mi-am privit ceasul de pe telefon si am oftat. Inca 2 minute si urma sa sune alarma pe care o pusesem. Am dezactivat-o, pentru ca uram acea sonerie; eram satula de ea, pentru ca-n fiecare dimineata o auzeam. Mi-am aruncat telefonul prin pat, apoi m-am apropiat mai mult de Elliot. Imi e atat de mila sa-l trezesc. M-am aplecat si l-am sarutat usor pe obraz. Nicio reactie. L-am sarutat mai aproape de buze. Parca am simtit o mica miscare. Mi-am apropiat nasul de al lui si i l-am atins, miscandu-l usor. Un mic zambet a aparut pe chipul lui, dar tot nu deschidea ochii. I-am atins buzele si in secunda urmatoare am fost inconjurata de niste brate. S-a rostogolit pe spate, iar eu peste el si-mi savura buzele.

-Cea mai frumoasa trezire pe care am avut-o vreodata, sopteste el peste buzele mele si zambeste larg.

-Neata, ii zambesc eu.