Caruselul vieții

Capitolul 12

                  

M-am uitat la ceasul de deasupra tablei. Inca putin. Imi simteam creierul de parca se pregateste sa explodeze. Matematica avansata e groaznica. Mai aveam putin si ma puneam in genunchi si sa ma rog de ceasul acela sa-si miste acele mai repede. Cred ca azi fusese prima ora cand nu-i aruncasem nicio privire lui Matt. De ieri de la pranz s-a comportat ciudat. Si prin ciudat ma refer ca nu se mai holba non-stop la mine. Ce naiba se intamplase? Comportamentul i s-a schimbat cand Jessica a spus despre acea Tiffany, oricine ar mai fi si ea.

            -Va rog sa fiti putin atenti la mine, ma trezeste vocea profesorului din visare.

Avea privirea indreptata fix spre mine, parca stiind ca ma gandesc la cai verzi pe pereti. Oh! Imi venea sa ma bag sub banca de rusine. Cand a vazut ca mi-a atras atentia si-a mutat privirea. Pfu!

-Unii dintre voi stiti de acel concurs din week-end. Cine vrea sa mearga sa-mi spuna acum, pentru a face inscrierile.

            Am ridicat timid mana si am vazut un zambet usor in coltul gurii lui. Inca vreo 3 elevi s-au anuntat si ei, iar domnul Hall i-a trecut pe o lista. Si incepe distractia cu concursurile. Of! Nici nu vreau sa ma gandesc la ce interogatoriu o sa ma tina tata dupa ce ies, pentru ca presimt ca ma v-a pune sa-i spun fiecare exercitiu si cum l-am rezolvat pas cu pas. De cele mai multe ori tata imi spunea cam ce punctaj o sa iau, pana sa se afisese rezultatele.

            -Oh, domnule Matthew, ne onorati cu prezenta. Ma bucur.

            Am intors rapid privirea spre el si l-am vazut cu mana ridicata. Dupa vorbele profesorului pot sa-mi dau seama ca nu e un participant inrait al concursurilor. De ce se inscrie acum? De obicei avea privirea atintita spre mine, dar de data asta priveste fix in fata, la profesor. Un fior de suparare mi-a trecut prin corp si mi-am intors privirea oftand usor.

            Un mic zambet mi-a aparut totusi cand am auzit soneria, iar profesorul si-a luat la revedere de la noi. Mi-am bagat cartile in geanta si m-am ridicat. Imediat am simtit un parfum cunoscut, mult prea aproape. Nu se uita la mine, dar totusi ma abordeaza la sfarsitul orei. Chiar nu ma asteptam. M-am intors cu fata la el, privindu-l serioasa. Deja isi luase pozitia obisnuita, pentru a fi la acelasi nivel cu mine. Macar atat sa faca, pentru a nu fi nevoita sa-mi rup gatul.

            -Vrei sa vin sambata dimineata sa te iau? Nu se tine la scoala asta concursul si sa nu te pierzi.

            -M-am mai obisnuit cu orasul, spun eu pe un ton urat. Si e mama acasa si ma duce ea.

            -Bine. Eu am vrut sa te ajut, murmura el trist. Daca te razgandesti sau ceva, ma anunti.

            -Bine, spun eu apoi plec rapid.

            Nu mai aveam starea necesara de a sta in fata lui. Poate ma speria putin cand se uita mereu la mine, dar cum ma sperie brusca lui schimbare de comportament. Cum o sa stau la masa de pranz cu el? ... Daca stau. O mica panica mi-a traversat corpul. Cu cine stau azi? Nu cred ca mai ma intalnesc cu Jess, iar asa de nebuna nu ma duc. Ajunsa aproape de dulapioare, am vazut-o pe Becca. Inainte de prima ora nu o vazusem. S-a intors ca sa plece, iar cand m-a vazut mi-a zambit slab.

Inca de ieri ma tot gandisem daca sa-i dau sansa sa-mi explice. Imi era frica ca-mi va spune alte minciuni si nu voiam. O parte din mine voia sa o lase asa, iar alta parte voia sa o asculte. Si inca eram curioasa de povestea cu prietenele ei si mai ales de Alison. Am oftat si m-am apropiat de ea. Nu mai era asa de fresh ca-n totdeauna. Avea parul prins intr-un coc ravasit, iar ochii ii erau inconjurati de cearcane adanci. Nici zambetul nu-i era asa de plin de viata, cum il stiam eu.