Caruselul vieții

Capitolul 13

Am predat acea nenorocita de foaie, apoi am iesit din sala de clasa. Imi venea sa iau fiecare centimentru din perete la rand si sa ma dau cu capul. Macar sa o fac de buna voie, pana sa zboare tata din Seattle si sa ma dea el. Nu stiu ce naiba concurs e acesta, pentru ca a fost cel mai naspa dintre toate la care am participat. Si in plus de asta, concentrarea mea a fost zero barat, pentru ca un anumit specimen a stat fix in spatele meu. Cat am incercat eu sa-l evit saptamana asta, ma procopsesc cu el in banca din spate. Clar e ziua mea ghinionista.

Inca de marti, de cand mi-a adresat acele cuvinte, nu l-am mai privit. Am incercat sa ma prefac ca nu exista. Treceam pe langa el, dar era ca si cum treceam pe langa un stalp. Nicio reactie din partea mea, dar nici dintr-a lui. Eram mai rau ca doi straini. Macar aceia se uita unu la altu, sa vada pe langa cine trec. Cand Jessica m-a invitat miercuri sa iau pranzul cu ei, am refuzat direct. Nu as fi rezistat sa stau atat de aproape de el.

Am preferat sa stau cu Becca, chiar daca niciuna nu zicea nimic. Relatia noastra era foarte ciudata, mai ales ca Becca astepta un raspuns din partea mea; daca o sa continui sa fiu prietena cu ea. Ma gandisem mult la acest lucru si inca nu am ajuns la un raspuns concret. O voiam prietena, dar imi era frica sa nu mi se intample din nou. Totusi am vazut ca Becca inca asteapta si asta ma bucura.

Am iesit din scoala si nici un pas nu am facut, ca am si incremenit. Pe a doua treapta de la scara, sprinijit de balustrada si cu privirea atintita spre mine, statea Matt. Parca asteptandu-ma. De ce ma asteapta Matt? A iesit din concurs acum ceva timp. I-am observat ochii cum ma scaneaza din cap pana-n picioare, iar un mic zambet i-a aparut pe chip. Pot sa o iau la fuga?

-Cu ce mergi acasa?intreaba el.

-Pe jos, ii raspund eu putin cam aspru.

-Imi oferi placerea de a te duce eu acasa?

-Nu, spun eu scurt, apoi plec.

Dar fara speranta, pentru ca Matt m-a prins de brat. Am incercat sa ma smulg, dar nimic; stransoarea era prea intensa. Mi-am intors fata spre Matt si m-am incruntat la el. Acesta incerca sa-si stapaneasca rasul. Ce naiba se intampla cu baiatul acesta? Pana azi nici macar nu m-a privit, iar acum se ofera sa ma duca acasa... e prea bipolar. E mai rau ca o fata la menstruatie.

-Te rog, spune el cu voce dragalasa.

Am oftat prelung si mi-am dat ochii peste cap, murmurand un ok. Un zambet i-a aparut pe chip, apoi mana i-a alunecat pe bratul meu, pana a intalnit degetele. M-a apucat usor, apoi m-a tras in urma lui spre masina. Mi-a deschis portiera si m-a ajutat sa ma urc, apoi a inchis-o. A ocolit si s-a urcat la volan, pornind rapid. Stateam cu privirea pe geam, nevrand sa intru in vorba cu el. Eram inca suparata pe el din cauza comportamentului sau. Ba e super dragut, ba e un nesimtit si jumatate.

-Chiar nu ma bagi in seama?intreaba el captandu-mi atentia.

-Chiar ma bagi in seama dupa atata timp in care am fost ca doi straini?intreb eu cu tupeu. Ce-i cu tine, Matt?imi intorc privirea spre el.

-Tu ai fost aia care a zis „nu te mai baga in viata mea".

Cu replica asta m-a adus la tacere. Stiu ca am zis asta, dar nu in sensul de a nu ma baga in seama deloc, ci sa nu-mi mai spuna ce sa fac. Matt statea intors cu fata spre drum si vedeam ca are maxilarul incordat. Mintea mea se gandea la o replica, dar nu-mi venea nimic. Mi-am lasat privirea in jos, privindu-mi degetele pe care le framantam intre ele. Am oftat usor si m-am hotarat sa tac. La fel cum am facut toata saptamana.

Masina s-a oprit, iar eu am ridicat privirea, vrand sa ma dau jos. Asta nu e casa mea. M-am uitat prin parbriz si am vazut nisip si apa. O intindere infinita de apa, care se contopea la orizont cu cerul la fel de albastru si senin. Ce naiba?