Caruselul vieții

Important!

Posibil sa ma urati dupa ce veti citi acest anunt, dar am si eu nervii mei...

Cum sa incep ca sa fie mai acceptabil?! Deci... sunt multe nemultumiri legate de relatia lui Hope cu Elliot. Stiam ca va fi asa, pentru ca stiu ca sunteti atasati de Matt, dar fiecare poveste trebuie sa aiba acel strop de dramatism, pentru ca ar fi devenit plictisitoare. V-am inteles nemultumirea si va respect dorinta si incerc sa fac totul bine, chiar daca va tin in suspans. 

Va multumesc pentru comentarii si ca va exprimati opinea si dorintele, dar s-a ajuns prea departe. Amenintari, lucruri urate si jigniri la adresa mea. Nu-mi convine asta! Sper sa se simta acele persoane care au spus (de fapt scris) ceea ce am zis mai inainte, pentru ca acest mesaj nu-i adresat tuturor. 

Fiecare personaj pe care-l creez e important pentru mine si ma doare cand altii spun lucruri urate despre el (daca cititi comentariile de la ultimele 2 capitole o sa intelegeti ce fel de lucruri urate). Eu, ca si autoare, sunt prezenta in fiecare personaj, deci implicit simt acele lucruri spuse despre el ca adresate mie... si nu e prea frumos. La inceput am luat totul ca pe o gluma, deci nu ma deranja, dar cu timpul parca s-a inrautatit si ma deranjeaza fiecare cuvant. Nu va oblig sa cititi... daca va place, ma bucur si stati pe aproape pentru capitole noi, daca nu va place, spor la cautat alta carte. Wattpad-ul e mare si plin de carti bune. Si nu va lasati de citit carti, doar pentru ca in una nu se intampla cum vreti voi!

Nu stiu ce credeti voi, dar eu nu scriu pentru voturi si comentarii... scriu pentru a ma transpune intr-o alta viata, alta lume. Ma simt bine cand ma pun in fata laptopului, deschid word-ul si incep sa tastez. Cand am postat prima oara pe Wattpad nici nu visam sa ajung atat de departe. Chiar sunt recunoscatoare pentru toate citirile, voturile, comentarile, pentru ca mi-ati oferit incredere ca fac un lucru cat de cat bun. Inca raman la concluzia ca sunteti cei mai minunati cititori, dar cuvintele unora chiar m-au ranit.

Iubesc atat de mult aceasta poveste, e diferita de celelalte (in viziunea mea) si ma chinui atat de mult sa scriu la ea, pentru ca nu am timp mai deloc. Si nu ma chinui pentru a va face pe voi fericiti, gen sa postez cat mai des; ma chinui pentru ca ma ajuta si pe mine sa ma eliberez de stresul provocat de facultate si toate celelalte lucruri. Imi e greu sa ma despart de aceste personaje si chiar ma gandeam la volumul 3... dar dupa cele intamplate aceasta dorinta de continuare a scazut drastic... nu mai vreau sa aud cuvinte jignitoare la adresa "copiilor" mei (da, personajele sunt ca niste copii pentru mine). 

Poate va schimbati parerea despre mine, poate renuntati la carte, nu stiu ce se va intampla, dar am simtit nevoia sa spun aceste lucruri. Mai bine le spun separat – negru pe alb, decat sa transpun aceasta flustrare in cursul/actiunea povestii si astfel as rani niste cititori care nu au nicio vina... 

Va multumesc!

Cata :3

P.S. Sper ca ati inteles corect ce am avut de zis, pentru ca am gandurile atat de amestecate si nu sunt deloc buna la exprimarea sentimentelor in mod direct... de acea creez aceste personaje care sa "vorbeasca" in locul meu.