(III) Capitolul 3

384 38 0
                                    

            In ochii colegilor mei de clasa eram o trisoare, mai ales la teste. Cateodata mai greseam si intentionat, ca sa se simta si ei bine si sa nu ma creada vreo preferata a profesorului. Nu eram preferata profesorului de matematica. Cred ca saracul era si satul de mine, pentru ca era al doilea an in care ma are eleva, fix in aceeasi clasa. Si in plus de asta, incerca sa aduca mereu ceva nou, pentru a nu ma plictisi pe mine, pentru ca deja stiam materia. Deci depunea efort suplimentar pentru mine, deci clar nu-i eram in gratii.

            Tata sigur nu s-a gandit anul trecut – cand m-a inscris in cea mai avansata clasa de matematica din intreaga scoala – ca ma voi descurca, iar anul urmator nu voi avea nimic mai avansat de facut. Stiam motivul pentru care m-a bagat in acea clasa – pentru ca notele sa-mi scada si sa aiba motiv sa ma ia inapoi in Seattle. Dar nu mi-au scazut. Cei drept, la matematica m-a ajutat mult de tot Matt, fiind in aceeasi clasa, dar tata nu are nevoie de astfel de detalii.

            Poate anul urmator scap de aceasta ora, pentru ca nu as mai suporta sa aud pentru a treia oara materia predata. Uneori, ma pun in ultima banca si-mi invat la altceva, iar profesorul nu are treaba cu mine. Alteori, imi aduce el probleme mai complicate si mi le da sa le rezolv, in timp ce el isi face treaba cu ceilalti.

            Am renuntat sa ma mai duc si la concursuri, pentru ca majoritatea sunt sambata, iar eu atunci am cursurile de balet. Am vazut ca tatei nici nu-i mai pasa, deci l-am refuzat pe profesor. Mereu imi zice ca as putea ajunge departe, pentru ca am o minte stralucita, iar daca as castiga un premiu important, mi-as avea asigurat un loc la facultate. Dar eu inca nu stiu ce voi face cu viata mea.

            Mi-am sters imediat gandul din minte cand am auzit o bataie in usa. O eleva micuta de statura s-a apropiat de catedra profesorului, facandu-se si mai mica si i-a inmantat un bilet. Cunosc acel tip de bilet!constat eu. E de la director prin care se cere invoirea unui elev de la ora. Domnul Smith a implementat aceasta metoda, dupa ce i-am zis ca e cam public, daca spune prin difuzor pentru a auzi intreaga scoala.

            Am privit spre profesor, iar acesta spre mine si am stiut imediat ca numele meu se afla pe acel bilet. Ce s-a intamplat?ma gandesc ingrozita. Robert nu m-ar chema doar de dragul de a sta de vorba la el in birou, in mijlocul zilei, in mijlocul orei. S-a intamplat ceva cu Matt?imi trece imediat gandul. M-am ridicat rapid, lasandu-mi lucrurile pe banca si am iesit in urma acelei fete. Nu am stat ca sa ma conduca ea, ci am luat-o la fuga pe coridor. Deja imi simteam fiecare parte din corp tremurand si incercam sa-mi blochez toate gandurile negre care mi se formau in minte.

            Am intrat pe usa, am salutat-o rapid pe doamna din spatele biroului, pentru ca o data Robert mi-a facut observatie, apoi am intrat in biroul acestuia, fara sa bat la usa. Acesta imediat si-a intors privirea spre mine, fortandu-si un zambet si citindu-i pe chip raspunsul la intrebarea pe care o aveam in minte. Matt nu a patit nimic. Acesta si-a intors imediat privirea spre cei doi oameni din fata lui, care stateau pe fotoli, zambindu-le si lor fortat. Doar unul dintre aceia si-a intors privirea spre mine si am ramas intepenita langa usa.

            -Tata?!exclam eu si clipesc des.

            Acesta s-a incruntat putin, dar totusi si-a fortat un zambet. Mai mult ca sigur pentru ca e inconjurat de alti oameni. Mii de fiori reci mi-au aparut pe sira spinarii, iar tremuratul de acum cateva secunde cand credeam ca s-a intamplat ceva cu Matt, s-a amplificat, pentru ca stiu ca se va intampla ceva cu mine.

            -Haide, Hope, ia loc, imi face Robert semn spre un scaun pus pe lateral.

            Inca aveam mana pe clanta, strangand cu putere. Imi doream sa fug, sa plec din scoala, sa ma ascund undeva, oriunde nu m-ar gasi tata si sa ma ia inapoi in Seattle. De ce e aici? Nu mi-a zis ca vine. Mama oare stie? Oh Dumnezeule! Trebuie sa o anunt pe mama ca tata e aici. Robert mi-a zambit si mi-a mai facut un semn spre scaun. Cu inima cat un purice si pasi marunti m-am apropiat de scaun.

Caruselul viețiiUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum