Caruselul vieții

Capitolul 30

                  

Hope

-Imi e atat de frica, spun eu dupa ce trag perdeaua cabinei de proba.

            Becca si-a intors privirea spre mine si a facut ochii mari. Am iesit din cabina, uitandu-ma intr-o oglinda mai mare de pe un perete. Nu-mi place. Am oftat zgomotos, iar umerii mi s-au lasat in jos. Nu sunt deloc gratioasa asa.

            -Iti sta bine... dar tot roz? Incearca si alta culoare, spune Becca in spatele meu. Spre exemplu, acest superb mov inchis.

            Mi-am intors privirea spre ea si tinea in mana o rochie lunga. Avea maneci trei sferturi, iar decolteul era in V... un V foarte larg. Neavand timp sa mai caut singura, i-am smuls-o din mana si am intrat iar in cabina. O sa-mi distrug cativa neuroni din cauza stresului.

            -Si nu trebuie sa-ti fie frica... o sa te descurci... esti foarte talentata.

            -Nu de asta imi e frica, aproape tip eu. Unde ai fost in ultimele 5 minute in care am vorbit?

            -Sa-ti caut rochie. Scuze. Trebuia sa te anunt ca plec.

            -Minunat Becca... am vorbit singura. Noroc ca magazinul nu e prea populat, oftez eu si incerc sa ma grabesc din a-mi schimba hainele.

            -De ce iti e frica?intreaba ea cu jumatate de voce.

            -Daca-l pierd? Daca in astea doua saptamani in care voi fi plecata se va indragosti de alta si pe mine ma da uitarii?

            -Nu-l pierzi. Stai calma, Hope. Matt te iubeste si nu cred ca sentimentele lui se vor schimba in doua saptamani. Si fac pariu ca o sa vorbiti la telefon in fiecare zi. Sunteti ca doua lipitori ce nu pot fi despartite... Ma mir ca nu e acum nu noi, spune ea si pot sa jur ca-si da ochii peste cap.

            -E cu Brandon... ajuta la pregatirile pentru petrecere. Dar nici eu nu m-as mira daca si-ar face aparitia, spun eu razand.

            -Vezi... pana si tu il crezi in stare de asa ceva. Eu cred ca ar fi in stare sa vina si in Seattle dupa tine daca ii se face prea dor. Te iubeste. Se vede in ochii lui si in toate gesturile. Nu trebuie sa-ti fie frica.

            -Sper sa ai dreptate, oftez eu.

            -Am dreptate. Acum hai grabeste-te ca nu aveam toata ziua.

            -Stiuu, spun eu stresata si trag perdeaua cabinei facandu-mi aparitia.

            Daca inainte mi se paruse ca Becca era uimita, acum cred ca mai avea putin si ochii ii ieseau din orbite. Gura i se deschisese putin si era ca o statuie in fata mea. M-am intors cu fata spre oglinda cea mare si pot sa zic ca am copiat si eu expresia ei. Rochia aceasta e pur si simplu minunata. Maneca incepea de pe marginea umarului pana putin dupa cot, iar decolteul imi scotea micutii sani in evidenta. Voalul incepea din jurul taliei in mai multe straturi, iar la spate era putin mai lung. M-am ridicat pe varfuri cat am putut de mult, iar in fata lungimea cred ca ar fi venit fix pana unde incep poantele.

            -Pana ma dezbrac eu du-te si cauta-mi dressuri de culoarea piciorului. Nu are rost sa-mi iau groase pentru ca rochia e lunga si nu o sa se vada nimic. Intreaba vanzatoarea sa-ti dea potrivite.

            S-a conformat imediat si a plecat, iar eu am intrat in cabina de proba. M-am dezbracat cat am putut de repede si mi-am luat blugii si bluza pe mine. M-am incaltat si am iesit rapid cu rochia si geanta in mana. Becca deja ma astepta la casa. Acea vanzatoare a scanat pretul rochiei, iar eu mi-am scos portofelul sa platesc. Cand am intins cardul meu, am vazut ca acea doamna deja scotea bonul. Ce naiba?! M-am uitat spre Becca care ma privea zambind.