Caruselul vieții

(III) Capitolul 28

Mi-am inchis cartea fix cand s-a sunat de terminarea orelor. Off! Stiam eu ca trebuie sa plec pana sa ma apuc de inca un capitol de citit, imi spun in minte. Acum aveam sa ma intalnesc cu toti elevii. Mereu incercasem sa plec cu 5 minute mai devreme de terminarea orelor, ca sa fie liber coridorul. Am predat cartea doamnei de la biblioteca, apoi dupa ce am salutat-o am plecat. Coridorul era deja plin, iar eu trebuia sa ajung la dulap.

Cand am luat curba ca sa ajung la dulap le-am vazut pe Becca si Esme acolo. Pot sa recunosc ca ele erau motivul pentru care plecam mereu mai devreme, oftez in sinea mea si ma apropi de ele. Dar acum stiu adevaratul motiv. Vineri eram prea deprimata ca sa stau sa ma gandesc la vreo minciuna. Oricum a fost vina mea ca m-am dus in acea cafenea, chiar daca stiam ca cele doua se vor afla acolo – Elliot ma avertizase. Dar voiam sa ii spun acestuia cele intamplate si nu mai suportam sa astept... si stiam ca Matt nu va face scandal, fiind si el satul de cat plansesem.

-Buna!soptesc eu cand ajung la dulap si in dreptul fetelor.

-Buna, Hope!imi zambeste larg Esme.

-Oh, hei!spune si Becca intorcandu-se cu fata spre mine.

Macar ma saluta... e un lucru bun. Mi-am adus imediat aminte de lucrul pe care l-a spus vineri – Cameron o inselase. I se citea pe chip ca e trista si nici nu vreau sa-mi inchipui prin ce a trecut. A fost primul ei iubit; cu el a avut primul sarut. Oare au facut ceva mai mult?ma intreb imediat. Chiar daca ma certasem rau de tot cu ea, o parte din mine mai tinea la Becca, pentru ca imi fusese singura prietena buna din viata mea.

-Cum mai esti?intreb eu si vad o mica incruntatura pe chipul ei.

-Bine, cred, ofteaza ea si da din umeri. Tu? Ce s-a intamplat vineri? Elliot nu a vrut sa ne zica, dar se vedea ca erai foarte afectata.

Am facut ochii mari de uimire. Nu ma asteptam sa ma intrebe ceva, dar cred ca era curioasa. Mereu fusese o fire curioasa. Dar parca in glasul ei simt si o anumita emotie... oare ii pasa de cum ma simt?

-E legat de mama, oftez la randul meu. Are un nou iubit pe care din nou l-a ascuns de mine. Si mda, nu vreau sa se repete trecutul. Sper sa fie in regula.

A dat usor din cap si mi-a zambit slab. Esme se uita la noi, parca asteptand sa mai zicem ceva, dar niciuna nu gasea vreo vorba. Haide, Esme, spune ceva ca sa spargi linistea, tu te pricepi la lucruri d-astea, oftez in sinea mea.

-Vii maine sa iei pranzul cu noi la cantina?intreaba aceasta, iar eu si Becca tresarim, uitandu-ne la ea.

Asta e clar o invitatie ca sa mai vorbim. Mai voiam sa vorbesc cu ele, pentru ca eram curioasa de situatia cu despartirea si imi pasa de starea Beccai. Si ea a fost alaturi de mine anul trecut cand am crezut ca Matt ma insala cu Tiffany. Am privit spre Becca, vrand sa vad daca e incantata de idee sau nu.

-Daca tot nu vii la ore, ai putea sa ocupi tu o masa mai buna, spune ea si nu pot sa deslusesc vreo emotie in glas.

-Bine, zambesc eu. Ne vedem maine.

Mi-am luat la revedere, apoi am plecat. Eram uimita de invitatia lor si mai ales ca Becca e de acord. Oare Elliot le-o fi batut din nou la cap sa se impace cu mine? Poate o sa vorbesc mai tarziu cu el despre acest lucru. Vreau sa stiu daca e proprie initiativa sau vreun santaj. Totusi va fi interesant pranzul de maine.

Am tras aer adanc in piept pana sa deschid usa casei. Nu imi doream sa fiu aici, dar nu puteam sa stau la Robert – nu m-ar fi dat afara, dar ma simteam ciudat acolo. Vorbisem cu el si se mai diminuase putin tensiunea dintre mine si el, dar inca rememoram cuvintele lui. Erau adevarate – eram o lasa – dar ma ranisera sa le aud cu voce tare si mai ales de la Robert, care ma sprijinise atat.