Hope
M-am urcat in masina pe bancheta din spate alaturi de Angel si imediat Matt a pornit la drum. Era aproape de miezul noptii, iar oboseala ma acaparase. Mai mult din cauza plictiselii de la restaurant. A fost o atmosfera placuta, dar noi, cei tineri, ne plictisiseram. Angel si gemenii statusera mai mereu pe telefoane, iar eu, Matt si Lucy ne mai retrageam pe terasa. Cei doi verisori isi povesteau ce mai facusera de cand nu s-au vazut.
-Sper ca nu v-ati plictisit prea rau, spune Robert.
-Prea rau nu, rade Matt. A fost bine. Nu-mi vine sa cred ca ai facut 50 de ani. La multi ani, inca o data, tata.
-Multumesc, fiule. Si am o veste pentru tine. Cum toata ziua toti m-au sunat sa-mi ureze de bine, am uitat sa-ti spun.
-Ce e?intreaba Matt putin speriat.
-Ii mai stii pe Scott si Amber?intreaba tatal, iar Matt raspunde afirmativ. Scott are un apartament in Stanford, la 5 minute de universitate. Vei locui acolo.
Am vazut un zambet pe chipul lui Matt si am facut si eu intocmai. Ma bucuram ca va sta intr-un apartament. In caz ca ma duceam la el as fi putut sa raman peste noapte. Daca statea la caminul universitatii nu as fi putut, mai ales ca ar fi avut coleg de camera.
-Si fata lor a intrat tot la Stanford. Vei sta cu ea, adauga Robert.
Fata. Ea. Gen feminin. Matt va sta in acelasi apartament cu o fata. Matt va sta la o ora distanta de mine cu o fata in apartament.
-Cu Adelyn?intreaba cu jumatate de gura Matt, iar tatal lui afirma.
Deci o si cunoaste. Poate a fost si ceva intre ei. Oare e din oras aceasta Adelyn? Am innebunit stiindu-l in acelasi oras cu Tiffany cand am plecat in iarna la tata... acum o sa mor ca-l stiu ca sta cu o fata sub acelasi acoperis. De ce ma uraste asa de rau viata? L-am privit pe Matt in oglinda retrovizoare si era uimit si foarte ganditor. Acum chiar ca am motive sa-mi fac griji din cauza plecarii lui.
Cand a oprit masina m-am dat rapid jos si am asteptat ca domnul Smith sa descuie. Ramaneam la el in seara asta. Am atatea intrebari pe care vreau sa i le pun despre acea Adelyn, despre facultate, despre viitor, despre ce vom face, incat cu greu ma abtineam sa nu izbugnesc in fata usii. Nici macar nu l-am mai asteptat si m-am indreptat direct spre camera lui, luandu-mi pijamalele din dulap si direct in baie am fost. La cat timp mi-am petrecut la el imi adusesem pijamale si lucruri necesare pentru a ramane peste noapte. Si el la fel la mine acasa.
Aveam aproape un an de cand suntem impreuna si fusesera cele mai perfecte si frumoase luni din viata mea. Presimt ca o data cu plecarea lui totul se va termina. Eu aici. El acolo. Acea Adelyn tot acolo. Va fi imposibil sa nu se intample ceva. Chiar aveam o speranta ca aceasta relatie nu se va incheia niciodata. Dar acea speranta a fost calcata in picioare cand am auzit de acea fata.
M-am schimbat rapid in pijamale, apoi m-am spalat pe fata pentru a-mi indeparta putinul machiaj. M-am spalat pe dinti, mi-am prins parul intr-o coada si cu inima cat un purice m-am intors in camera lui Matt. Acesta nu se schimbase inca si statea pe pat cu capul in palme. M-a auzit cand am inchis usa si si-a intors privirea spre mine si o unda de triste i-a traversat ochii. Mi-am asezat hainele pe scaunul de la birou si fara sa-l bag in seama m-am bagat in pat.
-Pitic, spune el si vine pe la spatele meu tragandu-ma la pieptul lui. Te rog, spune ceva... te simt ca esti suparata, vorbeste cu mine.
-Cine e Adelyn?intreb eu direct si-mi intorc privirea spre el.
A oftat zgomotos si s-a departat de mine, iar eu m-am ridicat in sezut atintindu-l cu privirea. S-a dat jos din pat si s-a indreptat spre birou si a cautat intr-un sertar. A scos o cutie micuta si a desfacut-o. A ales ceva, apoi s-a intors la mine. Mi-a intins 2 poze pe care le-am privit cu atentie.
-Mama si Amber au fost cele mai bune prietene. Se cunosteau din liceu. Erau de nedespartit. Au nascut aproape in aceeasi perioada. Adelyn e mai mica decat mine cu o saptamana. Cum ele erau de nedespartit, eu si Adelyn am crescut impreuna. Asta pana cand mama a murit. Amber a fost si ea devastata si nu a mai putut sa stea in acest oras. S-au mutat in Los Angeles la o luna dupa incident.
M-am uitat la poza in care Matt era alaturi de o fetita satena cu parul destul de lung si ochii mari si un zambet larg. Cei doi se tineau de mana si in spatele lor se vedea intinderea de mare. Cred ca era facuta iarna, pentru ca erau imbracati mai gros. Cred ca aveau in jur de 5 ani. Cealalta poza o afisa pe mama lui Matt alaturi de o femeie roscata. Cei doi copii, acum mai mari, aveau mainile pe burta umflata a mamei lui Matt. Deci asta era inainte sa se nasca Angel.
-Asta e ultima poza facuta in formula aceasta. La cateva zile dupa s-a nascut Angel, spune trist Matt si ii vad ochii in lacrimi. Dupa ce s-a mutat am mai vorbit cateva luni la telefon, ea incercand mereu sa ma incurajeze si sa ma fac sa ma simt mai bine... dar apoi s-a terminat. Nu am mai vorbit... doar ce ne mai spunem „la multi ani" si cam atat.
I-am intins fotografiile nestiind ce sa zic. Am aflat trecutul lor, dar acum ma ingrijora viitorul. Dupa atata timp se vor intalni, vor povesti, se vor imprieteni din nou si poate se indragostesc. Au fost atat de apropiati cand erau mici si sigur vor fi si acum. Am oftat, apoi m-am dat pe spate. Priveam tavanul alb si deja mii de scenarii mi se formau in fata ochilor. Eu plangand din cauza ca m-am despartit de Matt, iar acesta fericit cu prietena lui din copilarie.
-Hope, imi sopteste acesta numele si ma trage intr-o imbratisare. Spune cu voce tare ce te framanta. Banuiesc ce e, dar vreau sa aud. Te rog.
-Se va termina, spun eu si cu greu imi abtin lacrimile care ameninta sa-mi pateze obrajii. Eu voi fi aici... tu acolo cu ea. Relatia asta se va termina, spun iar vocea mi se frange.
-Pitic... te iubesc atat de mult. Nu voi putea iubi vreo fata mai mult decat pe tine. Esti speciala. Ai aparut in viata mea la momentul potrivit si m-ai schimbat in bine. Sunt un om mai bun datorita tie. Sunt indragostit pana peste cap de tine si sunt sigur ca nu voi gasi o alta fata care sa se ridice la nivelul tau. Te rog, Hope, sa nu-ti faci nicio grija ca as putea simti ceva pentru Adelyn.
Imi spusese toate aceste lucruri privindu-ma in ochi. Si era sincer. Acea stralucire specifica a ochilor lui fusese prezenta in tot acest timp. O parte din mine il credea. Stiam ca ma iubeste pentru ca-mi dovedise de atatea ori prin gesturi mici, dar semnificative. Dar mai exista o parte care nu avea liniste. Era acaparata de teama de a ramane singura, fara Matt in viata mea.
-Promiti?intreb eu cu voce slaba.
-Promit pe degetelul mic, spune el si mi-l intinde.
Ne-am unit degetele si un mic zambet mi-a aparut pe chip. A pupat usor legamantul dintre degete, apoi micutul inel pe care mi-l oferise, apoi mi-a atacat buzele cu un sarut in care-si depunea toate sentimentele. M-a facut sa uit de tot; de facultate, de Adelyn, de plecarea lui. Tot ce conta era ca acum e aici, oferindu-mi cele mai frumoase clipe. Il iubeam atat de mult.
Dupa ce plamanii nostri tipau dupa aer, s-a departat de mine si s-a dat jos din pat. L-am urmarit cum se dezbraca. Era cu spatele, nu ma atingea sau macar sa ma priveasca, dar corpul meu a fost imediat acaparat de fiori. Parca simtindu-ma, si-a intors fata spre mine, iar eu m-am rusinat imediat. Imi venea sa iau perna si sa-mi ascund chipul in ea, dar nu aveam puterea sa fac nicio miscare. Si-a dat foarte lent camasa jos si parca m-ar fi dezbracat pe mine. Toata pielea mi se incinsese si aveam nevoie urgenta de apa.
-Nu stiu care dintre noi e mai chinuit, spune el cu voce ragusita.
Si-a dat jos si pantalonii si am sesizat imediat excitatia lui. A gemut cand a vazut la ce ma uit, iar eu m-am facut ca racul. Il mai vazusem de multe ori in boxeri in ipostaze din acestea si de multe ori imi marturisise si el ce efect am asupra lui. Chiar daca suntem de atata timp impreuna si exista o atractie nebuneasca intre noi, nu s-a atins de mine nici macar cu un deget. N-a fost nevoie sa spun vreodata „stop", pentru ca el nu a inceput nimic.
-Clar tu, spun eu scotandu-i limba si razand, apoi luandu-mi telefonul si butonand pe el, sperand ca imi voi reveni.
-Nu esti deloc o mincinoasa buna, ma fac sa tresar vorbele lui.
Nu stiu cum si cand a ajuns drept in fata mea. Mi-a luat cu o mana telefonul aruncandu-l in pat, apoi m-a privit atat de patrunzator in ochi. Eram ca si lesinata. Ma facusem mai mica decat eram sub privirea lui, iar respiratia mi se accelerase. Mi-a atins buzele usor, apoi mi-a oferit un sarut lent care-mi atata fiecare celula a corpului. Ma cunostea si el atat de bine si stia cum sa-mi ofere o mie de fiori de placere. Ajunsese sa fie deasupra mea si il simteam atat de bine. Ii simteam excitatia lipita de piciorul meu.
-Te iubesc, Hope. Sa nu uiti niciodata asta sau sa te indoiesti, imi sopteste el peste buzele mele.
-Si eu te iubesc, Matt.
S-a dat de pe mine, intinzandu-se pe pat si tragandu-ma imediat intr-o imbratisare stransa. M-a sarutat pe frunte, iar eu am oftat fericita, inchizand ochii.
-Noapte buna, pitic.
-Nu te imbraci?intreb eu cu jumatate de voce.
-Sunt in calduri, ranjeste acesta si ma strange mai bine la pieptul lui. Culca-te, ca e tarziu.
Am oftat zgomotos, iar acesta a ras, apoi am facut intocmai. Oboseala imi acaparase corpul, iar somnul mi-ar fi calmat hormonii treziti la viata de Matt.
Matt
Dupa ce a adormit m-am dat usor jos din pat. S-a foit putin, dar nu s-a trezit, asa ca am rasuflat usurat. Ii simtisem oboseala inca de cand eram la restaurant si voiam sa ajungem mai repede acasa pentru a se putea odihni. Imi placea sa stau si sa o privesc cum doarme. O fiinta atat de mica in patul meu mare si mereu imi aminteam de prima seara cand a dormit la mine. Nici macar nu stia ca se afla la mine.
Am luat cele doua poze si le-am privit. Nu-mi venea sa cred ca o voi vedea pe Adelyn dupa atata timp. Trecusera 9 ani de cand nu ne-am mai vazut fata in fata si cam tot atat de cand nu ne mai vorbisem. Eram curios de reactia pe care o va avea. Oare e de acord sa stea cu mine in acelasi apartament? Oare stie ca voi sta cu ea? Oare ea i-a cerut lui Scott asta?
Am preferat sa-mi sterg toate aceste intrebari din minte si sa ma concentrez pe prezent. Mai aveam doar o saptamana sa-mi petrec timp cu Hope pana voi pleca si ne vom vedea mai rar. Sper sa ajung in fiecare week-end acasa pentru ca si mie imi e greu sa stau departe de ea. Nici nu vreau sa-mi aduc aminte chinul pe care l-am suportat in iarna cand a plecat in Seattle. Mi-am jurat ca nu o mai las vreodata singura sa se duca acolo, pentru ca la cum e tatal ei sigur gaseste un motiv sa o pastreze.
Am asezat acele poze in cutia din sertar, apoi mi-am luat un tricou pe mine. Caldurile din mine se linistisera intr-un final. M-am dus incet pana la baie, apoi m-am intors in camera. Hope deja se lungise toata in patul meu, dar tot mica ramanea. Inca mi se parea ireal ca ea a ajuns sa-mi fie iubita. Inca aveam impresia ca mama mi-o trimisese ca pe un cadou, parca stiind ca ma va schimba.
Si chiar m-a schimbat. Cel mai mult in relatia cu Angel. As fi bagat mana in foc ca nu o sa vorbesc vreodata cu el, dar din cauza a doi ochii albastri si a unei rugaminti am uitat complet de orgoliul meu prostesc. Chiar m-a facut sa constientizez ca Angel nu are nicio vina. E si el tot o victima ca si mine... un copil care a ramas fara mama.
Si inca un lucru la care m-a ajutat a fost sa ma las de fumat. Nu m-a fortat, dar eu simteam ca ea asta vrea, si incetul cu incetul am renuntat la ele. Inca mai am intiparita in minte chipul lui Hope cand i-am dat ei pachetul cu tigari pe care de abia il cumparasem si i-am zis ca nu voi mai fuma. Si tata a fost mandru de mine si mai avea putin si ii dadea un premiu lui Hope. Toti din familia mea o iubeau pe Hope; tata, Angel, bunica si sunt sigur ca si mama.
M-am cuibarit din nou in pat langa Hope si cu greu am reusit sa o aduc in bratele mele. A murmurat ceva in somn, de care sigur nu a fost constienta, dar nici eu nu am inteles. Am sarutat-o pe frunte, apoi m-am lasat in voia somnului.