Hope
-Imi e atat de frica, spun eu dupa ce trag perdeaua cabinei de proba.
Becca si-a intors privirea spre mine si a facut ochii mari. Am iesit din cabina, uitandu-ma intr-o oglinda mai mare de pe un perete. Nu-mi place. Am oftat zgomotos, iar umerii mi s-au lasat in jos. Nu sunt deloc gratioasa asa.
-Iti sta bine... dar tot roz? Incearca si alta culoare, spune Becca in spatele meu. Spre exemplu, acest superb mov inchis.
Mi-am intors privirea spre ea si tinea in mana o rochie lunga. Avea maneci trei sferturi, iar decolteul era in V... un V foarte larg. Neavand timp sa mai caut singura, i-am smuls-o din mana si am intrat iar in cabina. O sa-mi distrug cativa neuroni din cauza stresului.
-Si nu trebuie sa-ti fie frica... o sa te descurci... esti foarte talentata.
-Nu de asta imi e frica, aproape tip eu. Unde ai fost in ultimele 5 minute in care am vorbit?
-Sa-ti caut rochie. Scuze. Trebuia sa te anunt ca plec.
-Minunat Becca... am vorbit singura. Noroc ca magazinul nu e prea populat, oftez eu si incerc sa ma grabesc din a-mi schimba hainele.
-De ce iti e frica?intreaba ea cu jumatate de voce.
-Daca-l pierd? Daca in astea doua saptamani in care voi fi plecata se va indragosti de alta si pe mine ma da uitarii?
-Nu-l pierzi. Stai calma, Hope. Matt te iubeste si nu cred ca sentimentele lui se vor schimba in doua saptamani. Si fac pariu ca o sa vorbiti la telefon in fiecare zi. Sunteti ca doua lipitori ce nu pot fi despartite... Ma mir ca nu e acum nu noi, spune ea si pot sa jur ca-si da ochii peste cap.
-E cu Brandon... ajuta la pregatirile pentru petrecere. Dar nici eu nu m-as mira daca si-ar face aparitia, spun eu razand.
-Vezi... pana si tu il crezi in stare de asa ceva. Eu cred ca ar fi in stare sa vina si in Seattle dupa tine daca ii se face prea dor. Te iubeste. Se vede in ochii lui si in toate gesturile. Nu trebuie sa-ti fie frica.
-Sper sa ai dreptate, oftez eu.
-Am dreptate. Acum hai grabeste-te ca nu aveam toata ziua.
-Stiuu, spun eu stresata si trag perdeaua cabinei facandu-mi aparitia.
Daca inainte mi se paruse ca Becca era uimita, acum cred ca mai avea putin si ochii ii ieseau din orbite. Gura i se deschisese putin si era ca o statuie in fata mea. M-am intors cu fata spre oglinda cea mare si pot sa zic ca am copiat si eu expresia ei. Rochia aceasta e pur si simplu minunata. Maneca incepea de pe marginea umarului pana putin dupa cot, iar decolteul imi scotea micutii sani in evidenta. Voalul incepea din jurul taliei in mai multe straturi, iar la spate era putin mai lung. M-am ridicat pe varfuri cat am putut de mult, iar in fata lungimea cred ca ar fi venit fix pana unde incep poantele.
-Pana ma dezbrac eu du-te si cauta-mi dressuri de culoarea piciorului. Nu are rost sa-mi iau groase pentru ca rochia e lunga si nu o sa se vada nimic. Intreaba vanzatoarea sa-ti dea potrivite.
S-a conformat imediat si a plecat, iar eu am intrat in cabina de proba. M-am dezbracat cat am putut de repede si mi-am luat blugii si bluza pe mine. M-am incaltat si am iesit rapid cu rochia si geanta in mana. Becca deja ma astepta la casa. Acea vanzatoare a scanat pretul rochiei, iar eu mi-am scos portofelul sa platesc. Cand am intins cardul meu, am vazut ca acea doamna deja scotea bonul. Ce naiba?! M-am uitat spre Becca care ma privea zambind.
-Ce se intampla? Nu pot sa te las sa platesti tu.
-Nu am platit eu, rade ea. E cardul lui Matt. Mi l-a dat ieri cand a aflat ca vin cu tine la cumparaturi.
-Ce naiba? Nu poate sa-mi plateasca el. Doamna, puteti anula?intreb eu rapid si intind cardul meu.
-Imi pare rau, dar deja s-a facut tranzactia.
-Ah! Ai noroc ca ma grabesc, oftez eu nervoasa. Hai sa mergem.
Am luat punga cu rochia, apoi ca un fulger am iesit din magazin. Nici nu aveam curaj sa ma uit la ceas pentru ca as fi innebunit. Cum de am putut sa uit ca nu am rochie pentru spectacolul de azi? Am fost atat de absorbita de antrenamente si bagaje si gandul ca o sa plec in Seattle, incat am uitat complet de rochie. Cred ca in mintea era blocata in urma cu vreo 2-3 ani cand nu ma stresam de costume. Stiam ca Susan imi cumpara si stiam ca am un dulap plin de rochii din care puteam alege. Dar acum nu aveam nimic... in afara de cateva body-uri si cateva fustite din voal.
Ne-am urcat in primul taxi pe care l-am gasit liber si am dat adresa locului unde se tinea spectacolul. Nici eu nu stiam unde e, deci sper ca soferul sa stie. Am sunat-o pe mama sa vad daca a ajuns sau daca macar a plecat de acasa. In graba mea, uitasem sa-mi pun poantele in geanta cu celelalte lucruri necesare. Atunci am vazut si cat e ceasul. Mai era jumatate de ora pana incepea, iar eu nici nu eram acolo. Nici imbracata, nici aranjata, nici nimic.
-Mama, ai plecat?intreb eu rapid cand ii aud vocea.
-Acum pornesc masina.
-Mi-ai luat poantele? Te rog grabeste-te.
-Da. Asta fac. Ne vedem acolo. O sa fie totul bine. Calmeaza-te, scumpo.
Nu ma pot calma in astfel de situatii. Nu-mi vine sa cred ca zic asta, dar cred ca aveam nevoie de Susan. Ea stia mereu ora, locul, cand o sa urc pe scena si se asigura ca sunt cu zece minute gata inainte sa inceapa totul. Sunt o persoana punctuala de obicei, dar nu sunt obisnuita sa infrunt singura tot taraboiul dinaintea unui spectacol de balet.
Matthew
Am intrat rapid in sala de spectacol si am rasuflat usurat cand am vazut ca nu a inceput. Lumea isi cauta locul prin sala, iar eu ma uitam dupa Lindsey. Hope imi spusese ca prin primele randuri ne pastrase Jasmine locuri. Am inaintat usor spre randurile din fata si imediat am recunoscut-o pe Lindsey. Cauta si aceasta pe cineva prin sala. Nici bine nu am ajuns langa ea, ca am vazut-o pe Becca venind in graba la ea. Lindsey i-a dat o punga, iar aceasta a fugit de unde venise.
-Ce s-a intamplat?intreb eu cand ajung langa ea.
Aceasta s-a intors spre mine si a zambit cand m-a vazut. Lindsey imi aducea putin aminte de mama si prinsesem un anumit drag de ea. Era blonda, ca mama, avea ochii albastrii, ca mama, si observasem ca si stilul de imbracaminte era asemanator. Dar la comportament nu prea semanau, in afara ca amandoua isi iubeau copiii ca pe ochii din cap. Lindsey purta pantaloni negri stramti, o camasa alba si un sacou. Maneca era putin intoarsa si materialul rosu iti sarea in ochi, la fel ca pantofii cu toc inalt pe care-i purta.
-Buna, Matt. Hope si-a uitat poantele acasa si de aceea a venit Becca in graba sa le ia de la mine. Hai sa ne asezam, in curand o sa inceapa.
-Pot sa ma duc sa o vad?intreb eu cu speranta in glas.
Deja imi era dor de ea pentru ca nu o vazusem de ieri seara. Lindsey m-a privit cu ochii mijiti si a oftat prelung.
-Chiar nu vreau ca Hope sa intarzie la intrarea pe scena. Iar daca esti tu acolo o sa o tii ocupata cu vreun sarut. Asa ca nu. Hai sa ne ocupam locurile.
Am urmat-o nemai comentand nimic. Avea dreptatea ei; sigur i-as fi oferit lui Hope un sarut lung cum ii place ei. Ne-am asezat pe scaunele de pe primul rand, undeva in mijloc. Sala deja se aglomerase si era plina de parinti si bunici si frati si surori care veneau sa-si vada copiii talentati. Eu venisem numai sa o vad pe ea, pe micuta mea balerina. Eram atat de entuziasmat, pentru ca de cand am aflat ca a facut balet mi-am dorit sa o vad dansand pe o scena.
-La cat plecati maine? Va pot duce eu la aeroport, spun eu oftand.
-La 10 trebuie sa fim acolo. Ne-ai fi de mare ajutor daca ne-ai duce, imi zambeste Lindsey. Poti sa ramai la noapte la noi, dupa petrecere, daca tatal tau nu are nimic de obiectat. Dar sa fiti cuminti, ca dorm la acelasi etaj, imi face ea cu ochiul si rade.
Noroc ca nu e Hope aici ca ar fi incremenit si nu m-as fi mirat daca s-ar fi bagat sub scaun de rusine. Am dat usor din cap in semn de afirmativ. Oricum nu-mi trecuse acel gand prin minte. De cand sunt cu Hope parca mintea mea se potolise, pentru ca pur si simplu simteam ca daca as spune ceva i-as distruge toata inocenta pe care o emana. Si nu voiam sa o sperii pentru ca o vedeam cum se stanjeneste cand spun ceva mai deochiat. Cand va veni timpul se va intampla... pana atunci nu o sa o grabesc.
-Pfu! Greu cu pregatirile, aud o voce langa mine si tresar.
Si eu si Lindsey am intors privirea spre Becca, care se asezase langa mine. Pot sa jur ca atunci cand a venit la Lindsey nu era imbracata asa. Purta o fusta neagra si o camasa mai transparenta bleumarin. Ne-a zambit larg, dar totusi am putut sa observ oboseala de pe chipul ei. Daca ea e obosita, nu vreau sa-mi inchipui cum e Hope. I-am simtit stresul inca de dimineata cand am vorbit la telefon. As fi vrut sa-i fiu aproape, dar chiar trebuia sa-i ajut pe baietii din ultimul an cu petrecerea. Poate eram eu fiul directorului, dar nu aveam privilegii.
Luminile s-au stins in sala, ramanand luminata doar scena. Jasmine a aparut pe scena imbracata intr-o rochie lunga verde inchis. S-a apropiat de microforn, iar dupa un mic discurs despre spectacol a inceput prezentarea pentru Hope. Eram atat de mandru ca ea deschide spectacolul.
-Vreau sa va prezint o balerina foarte talentata. San Francisco e foarte mandru ca o are azi pe scena. Intampinati-o cu apaluze pe Hope Miller, spune aceasta, iar eu incep sa aplaud cu putere.
S-a dat jos de pe scena si a venit pe locul de langa Lindsey. Mi-a zambit, iar eu am facut la fel, apoi mi-am intors privirea spre scena. Acum era timpul printesei mele sa straluceasca. Muzica a inceput sa se auda usor dupa ce valul de aplauze s-a incheiat. Lumina scazuse in intensitate, iar Hope a pasit gratios spre scena. Purta o rochie lunga inchisa la culoare. S-a asezat in mijlocul scenei luand pozitia de inceput, apoi lumina s-a intensificat in jurul ei. Era superba! Parul ii era prins perfect intr-un coc, iar ochii albastrii ii ieseau in evidenta prin machiajul inchis la culoare.
Privea spre un punct de undeva din spate. Cand muzica a inceput mai tare a inceput si ea sa danseze. Se misca atat de natural de parca ai zice ca face o plimbare prin parc, nu ca danseaza pe poante. Avea o gratie innascuta, iar la fiecare miscare pe care o executa aveai impresia ca nu depune nici cel mai mic efort. Cu zambetul acela perfect pe buze si ochii stralucind de pasiune era ca un inger venit pe pamant. Era atat de frumoasa.
Nu stiu cum de am avut acest noroc ca tocmai ea, Hope Miller, sa aterizeze in fata mea in acel parc plin de oameni. Simt cu fiecare celula a corpului meu ca ea e acea jumatate care-mi lipseste. O iubesc atat de mult incat nu cred ca as putea sa-i dovedesc vreodata sau sa-i exprim in cuvinte.
Imi simteam corpul de parca ar exploda din cauza bucuriei care se afla in interiorul meu. Dorinta mea era implinita. O vazusem dansand; cred ca vazusem fiecare filmulet posibil cu ea de pe internet. Imi aratase si in direct, dar nimic nu se compara cu o scena. O scena unde luminile sunt asupra ei si iese in evidenta. Parca ar fi o stea pe cerul intunecat. Acea stea care straluceste cel mai puternic. Chiar daca era mica, acum parea atat de mare. Era in lumea ei, in domeniul ei, unde se simtea cel mai bine si astfel emana o incredere de sine imensa. Mi-ar fi placut sa o vad in fiecare zi asa, zambareata, cu ochii stralucind si cu capul sus. Hope era prea frumoasa si prea speciala pentru ca orice urma de tristete sa-i pateze chipul.
Aplauze puternice s-au auzit in sala cand aceasta a facut plecaciunea de final. Eram atat de mandru si fericit, iar ea atat de frumoasa. Zambetul acela perfect ii lumina intreg chipul si la fel si viata mea. Scana cu privirea sala si pentru cateva secunde am vazut o mica incruntare pe chipul ei. Apoi ochii i-au cazut pe primul rand, iar zambetul a fost din nou larg. Negandind ce fac, m-am ridicat si am intins bratele spre ea. Nu mult i-a trebuit si s-a avantat spre mine. Am prins-o de talie si am ridicat-o cat de sus am putut, iar alte aplauze s-au auzit in sala.
Satul sa o impart si cu ceilalti, am lasat-o in jos privind-o in ochi. Erau atat de frumosi cand emanau bucurie si pasiune. Si-a incolacit mainile in jurul gatului meu si m-a sarutat. Nu ma asteptam la asta. Nu initia prea des saruturile si stiu ca inca mai avea retineri cand eram in public. Dar nu m-am gandit mult la asta, fiind acaparat de dorinta cu care ma saruta, iar eu i-am raspuns in acelasi mod.
-Ai fost perfecta. Te iubesc, printesa mea, ii soptesc eu peste buzele ei.
-Si eu te iubesc, printul meu, spune aceasta sarutandu-ma scurt.