Matthew (media -> gif -> Baiatul acesta e perfect <3)
De parca am avea o legatura speciala, amandoi am oftat cand soneria s-a auzit. M-am desprins de buzele ei dulci cu regret si am privit-o in acei ochi care ma lasau ca si himnotizat. Erau superbi. Un albastru atat de deschis, de curat si de pur, care te lasa fara cuvinte. Dar ma durea extrem de rau cand ii vedeam tristi. Acum mai aveau o unda de fericire in ei, fata de dimineata, si ma bucuram extrem de mult ca eu sunt cauza bucuriei.
-Trebuie sa mergem, ofteaza ea.
Chiar daca voiam sa stau cu ea lipita de pieptul meu, tot restul zile, saptamanii, luni, vietii, trebuia sa ne intoarcem la ore. M-am ridicat cu ea inca in bratele mele, apoi am lasat-o sa atinga pamantul. Chiar atunci usa s-a deschis, iar aceasta a lasat capul in jos. Imi placea cand se rusina, pentru ca expunea acea latura a ei timida, care ma atrasese la ea.
-Fugiti la ore, spune tata pe acel ton de director.
Mi-am impleticit degetele cu ale ei si am tras-o dupa mine. I-am murmurat tatei un multumesc, apoi am iesit din biroul lui. Hope a salutat-o si pe doamna de la birou, in timp ce eu o trageam dupa mine. Cand am ajuns pe coridor mai multe priviri s-au indreptat spre noi. Am privit-o pe Hope, care deja lasase privirea in pamant. Voiam sa o strang in brate si sa o sarut pe frunte, sa-i soptesc sa nu-i bage in seama. Dar m-am incruntat la toti si dintr-o data si-au vazut de treaba lor. Ne-am indreptat tacuti spre dulapul ei, unde Rebecca deja astepta. Cand ne-a vazut si-a pus mainile in solduri si a inceput sa bata din picior nervoasa. Sper sa nu-i faca capul calendar lui Hope, pentru ca gura ei mare e ultimul lucru care-i mai lipsea ei pe cap.
-Ce i-ai facut lui Hope de a ajuns la director?intreaba aceasta pe un ton autoritar, privindu-ma urat.
-Nu mi-a facut nimic, ma apara Hope, iar eu zambesc instant.
Rebecca m-a privit neincrezatoare si a oftat zgomotos. N-am bagat-o in seama si mi-am intors privirea spre micuta mea. I-am dat drumul la mana, apoi i-am cuprins obrajii cu palmele. Un mic zambet i-a aparut pe chip, iar eu cu greu m-am abtinut sa nu o iau de acolo si sa plec cu ea acasa, pentru a avea parte de timp pentru noi doi... singuri.
-Sa fii cuminte si atenta la ore. Ne vedem pauza viitoare, spun eu si ii sarut buzele dulci, nemai saturandu-ma de gustul ei.
Imi era greu sa o las singura. Imi doream sa pot sa o tin mereu langa mine, lipita de pieptul meu si sa-i aud cum inima ii bate concomitent cu a mea. Ah! Ce mi-a facut fata asta? Cu greu m-am indepartat de ea si m-am indreptat spre dulapul meu. Brandon si Jess erau lipiti de dulap vorbind cine stie ce. Mi-am luat o atitudine indiferenta, pentru ca stiam ca va urma un sir lung de intrebari. Hope trebuia sa se descurce doar cu Rebecca, pe cand eu ii aveam pe cap pe Brandon si Jessica... iar Jessica nu se multumea cu raspunsuri seci.
-Am o dilema, incepe Jess sa vorbeasca, iar eu incep sa ma intreb cum poate Brandon sa fie cu ea de un an. Tu chiar esti atras asa de mult de blonde minione sau Hope e doar o coincidenta?
-Si tu esti o blonda miniona... ce-i drept putin mai inalta decat ea. Deci, da... e o coincidenta.
Aluzia ei la asemanarea cu Tiffany deja crease in mine o stare tensionata. Incercam sa ma abtin. Mi-am deschis dulapul si mi-am luat cartea necesara. In mintea mea ma rugam sa taca, dar n-am eu norocul acesta.
-Ele doua chiar seamana izbitor de mult. Cand am vazut-o prima oara in scoala, sa fiu a naiba ca am crezut ca e Tiffany.
-Ele doua nu seamana deloc. Hope e total diferita de Tiffany. Si ti-am mai zis, Jessica, nu vreau sa-i mai aud numele pronuntat. Inceteaza sa-mi mai aduci aminte de ea din 5 in 5 minute. Si controleaza-te. Nu vreau sa o superi pe Hope spunand cine stie ce prostie de T, spun eu nervos, dar totusi mi-am pastrat tonul scazut.
-Imi place mai mult Hope, spune Brandon. Chiar e diferita de..., lasa el ultimul cuvant in vant.
-Daca te atingi de ea, te omor, imi amenint eu cel mai pun prieten.
-Te ajut cu placere, ma sprijina Jess, tragandu-i o privire nu prea frumoasa iubitului ei.
-M-ati inteles gresit... Ma rog, nu mai conteaza, ofteaza acesta.
Nu i-am mai bagat in seama pe cei doi si mi-am luat cartile si am plecat. Voiam sa fiu singur, fara sa-i mai aud pe cei doi trancanind despre asemanarea dintre cele doua fete. Cred ca era prima oara cand ma duceam in clasa atat de devreme. M-am asezat in banca, lasandu-mi cartile.
Nu puteam sa neg asemanarea dintre Hope si Tiffany. La infatisare semanau mult; amandoua avand in jur de un metru cincizeci si cinci, blonde si un zambet frumos. Dar in acelasi timp erau si foarte diferite la aspectul fizic. Tiffany avea forme mai definite, pe care stia sa le puna in evidenta in asa fel incat sa ma innebuneasca. Hope era inca un copil. Era atat de pura si aveam o teama in mine ca o sa o trag pe un drum nepotrivit ei. Corpul ei era frumos asa mic cum era el. Inca imi amintesc acei pantaloni negri mulandu-se perfect pe ea, iar cu ajutorul tocurilor parea ca un fotomodel. Iar piesa de rezistenta a fost tricoul din dantela, care-i lasa umerii la vedere. Cu greu m-am abtinut sa nu-i sarut umarul gol, urcand mai apoi pe gat si soptindu-i la ureche cat de mult o plac.
Cand a dormit la mine a fost un adevarat chin. M-am simtit vinovat ca stau langa ea, iar ea habar nu avea. Bluza aceea larga, care i se tot ridica lasandu-i pielea alba la iveala, si pantalonii scurti nu erau o alegere foarte buna. Incercam sa o invelesc, dar ea mereu isi dadea patura la o parte. M-am jucat cu parul ei blond si catifelat. In acea seara i-am furat un pupic pe buze. Nu m-am putut abtine. Buzele acelea rozali stateau intredeschise, parca ademenindu-ma mai mult. Am pupat-o scurt, apoi am tras-o intr-o imbratisare si asa am adormit. Oare daca i-as marturisi asta s-ar supara?
-Buna, Matt, aud o voce pitigaiata langa mine si tresar din gandurile mele.
Mi-am ridicat privirea si am vazut-o pe Stephanie. S-a asezat in banca din fata mea. Si-a lasat cartile, apoi s-a intors jumatate spre mine. Si-a fluturat genele lungi spre mine, iar eu cu greu m-am abtinut sa nu-mi dau ochii peste cap. Mi-am fortat un zambet si i-am raspuns la salut.
-Esti liber vineri? As cam avea nevoie de niste meditati pentru ca materia se complica rau, spune ea pe un ton de parca ar fi bolnava de 3 luni.
-Ok, mormai eu.
Nu aveam nici cel mai mic chef sa stau o ora cu domnisoara majoreta, in timp ce eu incerc sa ma concentrez pe matematica, iar ea isi flutura genele la mine. Cateodata imi vine sa-i spun ca nu sunt interesat de ea, dar nu vreau sa fiu un baiat rau. Trebuie sa o sarut pe Hope si sa fie si ea de fata. Poate astfel isi da seama ca nu are sanse. Pe cine pacalesc? Fata asta nu a incetat nici cand eram cu Tiffany. Nu cred ca Hope e indeajuns de puternica sa o infrunte, la fel cum a facut Tiffany. Trebuie sa o avertizez pe micuta mea.
-Vrei apoi sa mergi cu mine si niste prieteni la un film?continua ea incercandu-si norocul. E un film nou in cinematografe.
-Nu. Am treaba pe seara.
De fapt nu aveam, dar voiam sa-mi fac planuri. Voiam sa ies cu Hope, la o intalnire. La o intalnire speciala, care sa o bucure si sa uite de problemele cu tatal ei. Trebuia sa ma gandesc la un loc special. Stephanie s-a bosumflat si a murmurat un „ok". S-a intors la banca ei, iar eu am rasuflat usurat.
Mi-am luat postura de drept cand am vazut-o pe Hope ca se apropie. Era in compania Rebeccai si radeau de ceva stiut doar de ele. Si-a intors privirea spre mine, iar acel zambet perfect i-a aparut pe chip. Ii iubeam gropitele din obraji. O faceau sa arate ca o fetita atat de inocenta si ma atragea si mai mult. Cand a ajuns in fata mea, i-am cuprins din nou obrajii in palme si am sarutat-o scurt pe buze. Am auzit un oftat prelung, apoi usa s-a deschis zgomotos. Hope a intors capul, dar prietena ei disparuse.
-Stai la masa cu mine, nu-i asa?o intreb eu.
Mi-a confirmat printr-o miscare a capului. Am luat-o de mana si am intrat in cantina cu ea. Treceam pe langa mese si puteam sa aud susoteli din partea elevilor. Ma enervau barfele. Tot ce speram era ca Hope sa nu fie ranita de ele. Nu merita sa fie ranita de nimic si de nimeni. Ne-am luat de mancare, apoi ne-am indreptat spre masa unde stateau Jess si Brandon. Hope i-a salutat zambindu-le.
-Hope, cum te-a convins derbedeul acesta sa-i fii iubita?intreaba repede Jessica, iar eu deja incep sa ma enervez.
Fata aceasta chiar nu poate sa taca si sa nu mai puna intrebari idioate? Voiam sa-i dau un raspuns ironic, dar m-am abtinut. Am privit-o pe Hope, care se blocase, ramanand cu furculita in aer, in drumul spre gura. Inima mi s-a facut cat un purice. Sper sa nu zica nimic de cantec. Jessica nu stie nimic. Am vazut putina roseata din obrajii ei.
-Nu a trebuit sa ma convinga, spune aceasta timid. S-a intamplat pur si simplu, zambeste ea si isi intoarce privirea spre mine.
Acei ochi aveau ceva special. Imi luminau ziua. Ma faceau mai fericit. Erau atat de frumosi, iar cand erau fericiti erau superbi. Semanau atat de mult cu ai persoanei pe care o iubisem neconditionat. Am remarcat asta inca din prima zi in care am vazut-o pe Hope. De la spate am putut sa jur ca e Tiffany, dar cand s-a intors am inmarmurit. I-am vazut prima oara ochii, iar pentru o secunda am crezut ca mama sta in fata mea. Apoi mi-am revenit la realitate si mi-am dat seama ca e doar o fata. O fata de care m-am indragostit la prima vedere.
M-am aplecat spre buzele ei si i le-am pupat usor. Din nou am avut impulsul de a o lua pe sus si a gasi un loc unde sa fim singuri. Minutele petrecute la tata in birou fusesera atat de frumoase, incat ma rugam ca timpul sa stea in loc. De abia astept sa petrecem cat mai mult timp impreuna.
M-am departat de ea, iar aceasta a lasat privirea in jos, continuandu-si pranzul. Vazusem ca se rusina mereu cand o sarutam in public, mai ales cand erau multe persoane. Trebuia sa o invat sa aiba incredere in ea, sa nu-i mai pese de parerile celorlalti. Stiam ca a fost terorizata de cei din scoala veche. Mi-am rotit privirea prin cantina, ca sa vad cine vazuse sarutul. Ochii mi s-au oprit pe o Steph cu gura cascata. Nu privea spre mine, ci spre Hope si puteam sa vad uimirea, dar si flacarile care-i cuprinsesera ochii verzi. Acum sper ca si-a dat seama motivul pentru care nu-i raspundeam la flirt.
Discutile de la pranz au fost neutre. Jess nu a mai scos nicio intrebare idioata pe gura, ceea ce era de bine. Nu cred ca mai suportam multe. Cand Hope a terminat de mancat, am luat-o rapid de mana si am plecat. De abia de a putut sa murmure un „pa" catre cei doi ramasi cu gurile cascate. Am iesit din scoala in curtea din spate. Mi-am incetinit pasul, dandu-mi seama ca Hope de abia se tinea dupa mine. Ne-am asezat pe o banca mai indepartata.
-Ce-i cu graba asta?intreaba ea razand.
Rasul ei cristalin imi binecuvanta urechile. Era mai frumos decat orice nota a unui instrument muzical. Mai frumos ca orice melodie. Totul la ea era frumos. Si perfect. M-am apropiat de buze ei si am sarutat-o. Am sarutat-o asa cum asteptam inca de cand am iesit din biroul tatalui meu. Voiam sa o simt cu totul, sa-i simt limba impleticita cu a mea, pentru ca in acel moment ma simteam bine. Voiam sa o tin cat mai aproape de mine. I-am apucat talia si printr-o miscare brusca am adus-o in poala mea. Mi-a incolacit gatul cu mainile ei firave.
-Nu poti sa-ti inchipui cat de mult imi place sa te sarut... sau sa stai atat de aproape de mine. Cred ca o sa-mi cumpar un ham din acela in care se tin copiii mici la piept. Esti de acord?intreb eu oferindu-i un zambet larg.
-Nu, spune ea mijindu-si ochii spre mine, iar buzele i s-au strans intr-o linie dreapta. Nu sunt un copil mic. Ti-am zis sa nu-mi mai spui asa.
-Imi pare rau, iubito, spun eu si simt cum tresare in bratele mele. Copiii mici nu pot fi iubite, deci nu esti un copil mic.
Am vazut cum isi abtine rasul. Gata, isi revenise.
-Vrei sa iesi cu mine vineri? La o intalnire?intreb eu putin emotionat.
Ochii i-au stralucit, iar inima a inceput sa-i bata in acelasi ritm cu a mea; adica rapid. A dat usor din cap, iar eu am zambit, apoi i-am asaltat din nou buzele rozalii de care stiam ca nu ma voi satura niciodata.