Mi-am inchis caietul si am rasuflat usurata. Formulele alea tampite imi dadusera o durere de cap groaznica. Mi-am bagat cu viteza melcului cartile in geanta. Gata cu matematica avansata pe saptamana asta. Se pare ca supravietuisem primei saptamani si spre norocul meu intelesesem ce ne predase. Da Doamne sa fie la fel si in continuare. M-am ridicat din banca, iar cand m-am intors, in loc sa vad clasa libera, am vazut o camasa albastra. Chiar cand credeam ca nu o sa-si mai faca aparitia, el se gandeste sa apara. Mi-am ridicat privirea spre el, luand o postura serioasa. Marti fusese ultima oara cand vorbisem, de atunci nederanjandu-mi spatiul. Il mai vazusem prin scoala, dar incercam sa nu-i dau atentie. Ma simteam ciudat, pentru ca mereu il prindeam ca se uita la mine, iar el nici macar nu se sinchisea sa-si intoarca privirea. Baiatul asta e ciudat.
-Genile la matematica avansata in varsta de 16 ani, ies din casa vineri seara?intreaba el degajat.
Baiat care ma urmaresti cu privirea mereu, ce tocmai ai zis?ma intreb in minte. Expresia mea cred ca ar fi fost de milioane acum. Ma uitam la el ca la a opta minune a lumii, nevenindu-mi sa cred ce tocmai a zis. De unde-mi stie varsta?
-Ce s-a intamplat, Elizabeth Hope Clark Miller?
Ok. Deja ma baga in sperieti tipul asta. De unde-mi stie numele? Adica tot numele? Nici Beccai nu-i spusesem de numele Elizabeth.
-De unde-mi stii tot numele si varsta?intreb eu rapid.
-Daca ti-as spune, ar trebui sa te omor apoi, se apropie el cu fata de a mea. Poti sa aflii multe chestii din dosarul unui elev. Mutata din Seattle, tatal profesor de matematica, Peter Clark, iar mama, asistent editorial, Lindsey Miller.
-Ce naiba?! De ce te intereseaza atatea lucruri despre mine? Si de ce naiba te-ai uitat in dosarul meu, care din cate stiu eu, e confidential, doar profesorii avand dreptul sa-l vada. Esti cumva un criminal in serie, iar eu sunt urmatoarea victima?
A bufnit intr-un ras zgomotos, dar in acelasi timp atat de cristalin. Isi lasase la iveala dantura perfecta, iar pometii i se ridicasera in cel mai adorabil mod. S-a pus cu fundul pe banca de langa el, ajungand la acelasi nivel cu mine. Si-a intors privirea spre mine, iar zambetul inca nu-i disparuse. Eram totusi prea nervoasa, si putin speriata, ca sa ma holbez la el.
-Nu sunt un criminal in serie. Eram doar curios sa vad cine e aceasta fetita mai buna ca mine la matematica. Domnisoara Elizabeth.
-Nu sunt fetita si nu-mi mai spune asa in viata ta, marai eu la el. Si sunt Hope. Hope Miller.
-Mie imi place Elizabeth. Prescurtat Liz sau Liza. Ce dragut.
-Nu-mi pasa ce-ti place tie. Eu sunt Hope. H-O-P-E, ii silabisec eu. Si daca tot stii aproape totul despre mine, poti sa-ti stiu si eu numele.
-Aproape totul? Stiu si adresa unde stai. Si aici, dar si din Seattle, imi zambeste el. Dar o sa incerc sa aflu totul, imi face el cu ochiul.
Am inghitit in sec, iar ochii mi s-au marit. Cuvintele lui le-am simtit precum o amenintare. M-am dat un pas in spate si aproape aveam intentia sa fug. M-a bagat in sperieti doar din cateva cuvinte.
-Eu sunt Matthew, dar prefer Matt. 18 ani. San Francisco de cand ma stiu.
I-am zambit slab. M-am dat un pas intr-o parte ca sa-l ocolesc, dar imediat acesta m-a prins de brat, oprindu-ma in loc. Am incercat sa ma smulg din stransoare, dar Matt doar o inrautatea.
-Da-mi drumul, aproape tip eu.
-Nu mi-ai raspuns la intrebare, imi zambeste el. Genile la mate stau in casa vineri seara?
-Nu e treaba ta ce fac eu. Si care-i faza cu intrebarea? Vrei sa ma scoti la intalnire si nu stii cum?ii rad eu in batjocura.
-Nu mai gandi asa departe, fetito. Esti noua pe aici, deci sunt nevoit sa-ti explic ca unui copil mic, ofteaza el, iar mie imi vine sa-i dau una din cauza cuvintelor lui jignitoare. In fiecare vineri din prima saptamana dintr-un an scolar nou, se organizeaza o petrecere. Aproape toata lumea e prezenta. Poate vi si tu, asta in caz ca nu ai de lucru in plus la matematica.
-Esti asa un nesimtit, ii scuip eu cuvintele in fata. Nu sunt fetita, nu sunt copil mic si in niciun caz nu sunt o izolata in casa care lucreaza non-stop la matematica. Daca-mi stii numele si varsta sau locul de unde vin, nu inseamna ca stii totul despre mine. Habar nu ai nimic despre mine. Acum scuza-ma.
Mi-am smuls mana dintr-a lui, pentru ca slabise stransoarea, apoi am iesit din clasa. Imi simteam nervii intinsi la maxim, deoarece cuvintele lui ma facusera sa ma simt ca cea mai idioata fiinta de pe pamant. Credeam ca venita aici nu o sa mai fiu batjocorita, dar se pare ca s-a gasit si aici unul care sa faca misto de mine. De ce m-am gandit vreodata ca o sa scap de batjocuri? Cred ca s-au nascut odata cu mine. Blestemata viata.
-Ce-i cu fataul acela trist la tine?ma trezeste vocea Beccai. E din cauza matematicii avansate? Matematica e o scorpie, se stramba ea.
-Matematica e mult mai buna decat comportamentul unui anume specimen, murmur eu. Nu vreu sa vorbesc despre asta, scuze.
Mi-am deschis dulapul si mi-am trantit cartea acolo. Ma abtineam sa nu plang. Lacrimile imi gadilau colturile ochilor. Cum poate cineva asa de dragut la exterior sa fie asa un mitocan pe interior? Si cum pot fi eu asa de proasta incat de vineri de cand l-am intalnit sa ma gandesc doar la el si cum i-am simtit mana rece peste a mea. Sau cand m-a ajutat cu protectile. Sau la ochii lui mari si caprui care m-au privit uimiti in prima zi de scoala. Sunt asa o proasta.
-Diseara, eu, tu, plus multi alti elevi din scoala, plaja, petrecere de inceput de an scolar. Imi dai adresa ta si vin sa te iau pe la 7.
-Ce?aproape tip eu. Nu merg nicaieri.
-Ba mergi, spune ea serios. Te rog, Hope. Trebuie sa te distrezi si o sa-mi multumesti maine. Si daca vrei poti ramane la mine peste noapte si maine mergem sa-ti prezint orasul.
M-am uitat putin speriata spre ea. Ar fi fost prima petrecere la care merg, unde nu ar fi fost niciun adult sa supravegheze. Prima petrecere din adolescenta mea. Si tata nu ar fi stiut. Adica sper sa nu afle. Si mama cred ca m-ar lasa. Becca ma privea cu ochii mari ca de catelus si cred ca mai avea putin si se punea in genunchi.
-Bine, oftez eu. Dar totusi trebuie sa o intreb pe mama.
-Iei, tipa ea de fericire si ma imbratiseaza strans. Sunt sigura ca te va lasa.
M-am desprins din imbratisare, apoi am plecat spre urmatoarea ora. Eram putin emotionata din cauza petrecerii, mai ales ca Matt intr-un fel ma invitase si el. Acum o sa creada ca merg pentru ca a zis el. Oh, nu!
Mi-am luat la revedere de la Becca, apoi m-am indreptat spre masina mamei, care ma astepta in fata portii. M-am urcat rapid, iar aceasta a pornit spre casa. Ma bucuram ca a putut sa vina dupa mine azi. Nu-mi placea sa merg singura acasa, pentru ca unii elevi din scoala, mergeau in aceeasi directie si ma simteam ciudat cand ii auzeam vorbind in spatele meu.
-Buna, scumpo. Cum a fost azi la scoala?
-A fost bine, dau eu din umeri. Am scapat de prima saptamana de scoala.
-Sper ca te-ai integrat cat de cat.
Nu-i spusesem mamei de Becca pana acum. Azi trebuia sa-i zic, mai ales ca trebuia sa o anunt si de petrecere. Am tras aer adanc in piept, apoi am spus:
-Mi-am facut o prietena, Rebecca. E in acelasi an ca mine si avem orele in mare parte la fel.
-Ooo... ma bucur. Daca vrei poti sa o aduci acasa, sa va petreceti timp impreuna. Si apropo, ca sa nu uit. Eu diseara plec cu Patrick pana in L.A.. Are maine niste treaba acolo. Sper ca nu te superi ca te las singura acasa.
-E okay, spun eu. Si mama, diseara e o petrecere. Becca... aaa Rebecca m-a invitat si pe mine. E un fel de traditie a scolii.
-Sper ca ai de gand sa te duci?intreaba ea cu putina teama.
-Ma duc, spun eu slab. Si Becca mi-a propus sa raman la ea peste noapte, iar maine o sa-mi faca un tur al orasului.
-E perfect. Nu o sa stai singura acasa, imi zambeste ea.
I-am zambit si eu. Inca un lucru la care mama e total diferita de tata. Tata nu m-ar fi lasat nici in ruptul capului sa merg la o petrecere organizata de elevi. Adevarul e ca nu l-am intrebat niciodata daca ma lasa, pentru ca nu am fost invitata, dar mereu isi dadea cu parerea despre cat de periculoase sunt acele petreceri. De cand sunt mica, tata parca m-a tinut inchisa intr-o colivie, doar pentru a ma feri de pericole. M-a tinut izolata. Imediat in minte mi-au venit cuvintele pe care i le spusesem lui Matt „nu sunt o izolata in casa". De fapt, cam eram o izolata in casa. Tata m-a crescut asa.
Am tresarit cand mama a oprit masina, luand viraj si bagand-o in garaj. Mi-am pus geanta pe dupa umar si m-am dat jos, deschizand usa care da in casa. M-am dus direct in camera mea, aruncandu-ma in pat. O stare ciudata imi acaparase corpul si ma simteam al naiba de prost. Eram si emotionata din cauza petrecerii din seara asta. O sa fie prima din viata mea. Trebuie sa o adaug pe lista cu lucuri noi facute in San Francisco.
M-am ridicat din pat si m-am asezat in fata dulapului. Nu stiam cu ce ar trebui sa ma imbrac. Era o petrecere pe plaja, deci sigur ar batea briza. Deci fara fusta vaporoasa. Imi cotrobaiam prin haine, dar nu gaseam nimic. Nici nu stiam ce s-ar potrivi.
-Hope, aud o voce si tresar.
M-am intors si am vazut-o pe mama stand in pragul usii. S-a apropiat de mine si mi-a trecut mana pe dupa umeri, lipindu-ma de ea. Mi-am pus capul pe umarul ei si am oftat zgomotos.
-Nu stiu cu ce ar trebui sa ma imbrac. E o petrecere pe plaja.
-Imi dai voie sa te ajut?intreaba ea cu entuziasm in voce.
-Sigur, ii zambesc eu.
Mi-a facut semn sa ma asez pe pat si am facut intocmai. O urmaream cum imi cauta prin haine si un sentiment de maxima bucurie imi poposea in corp. Mama ma ajuta cu hainele. Inca de mica i-am adorat stilul vestimentar. Mi se parea fascinat sa o vad asa de dezinvolta, cu decolteuri sau chiar blugi rupti. Pe Susan o vedeam doar in rochi elegante, nu mai sus de genunchi sau la costum. Dar acum, tinuta mamei e diferita la serviciu. E putin mai eleganta, dar si atunci isi arata senzualitatea. Si mereu e pe tocuri.
-Asteapta aici, ma trezeste vocea mamei din ganduri.
A iesit din camera, dar eu am ramas nemiscata pe pat. In cateva clipe s-a intors tinand ceva in mana. S-a dus pana la dulap, luand niste haine, apoi s-a apropiat de pat. A asezat langa mine o pereche de pantaloni scurti negri, o bluza de culoarea piersicii, care era vaporoasa si putin transparenta. S-a dus din nou la dulap, venind cu o pereche de sandale fara toc.
-Sper sa-ti placa. Fara tocuri pe plaja si fara rochii. Dar bluza aceasta cred ca o sa-ti vina putin lunga, dar nu conteaza pentru ca ai pantalonii pe sub. Sper sa-ti placa.
-Multumesc, mama, spun eu. M-ai scos dintr-o incurcatura.
-Placerea mea. Ori de cate ori ai nevoie de ajutor, cu haine sau altceva, nu te sfii sa ma intrebi.
I-am zambit larg, apoi am imbratisat-o. Mainile ei mi-au mangaiat usor spatele si ma simteam asa de bine. Eram foarte fericita ca locuiesc cu ea si o am aproape. Un copil, mai ales o fiica, simte lipsa mamei din viata ei. O iubesc asa de mult pe mama, chiar daca nu a fost tot timpul langa mine. Si stiu ca si ea ma iubeste si e la fel de fericita ca stau cu ea.