O Domnie Însângerată (completă)

Coordonate incendiare

Ușile către Sala Hărților mi-au fost deschise de cei mai apropiați gardieni. Era un șir al celor care propteau peretele holului. Numai după numărul lor puteam să aproximez că voi pune piciorul într-o sală cu oameni și bahiri atât de sus pe scara Vinegrei încât își permiteau cel puțin o gardă de corp care să-i însoțească și să-i aștepte afară, cât timp se aflau în consiliu.

Mă întoarsem spre De Șaha.

--Intri și tu.

Să nu-și facă vreo iluzie că am să o scutesc din ,,distracția" de a plănui un război și am să o las să aștepte pe hol, ca un cățel legat de stâlp în așteptarea stăpânei.

--Desigur.

Nici măcar nu se gândise că va rămâne în urmă. Tonul spunea totul.

Primul pe care mi-au căzut ochii era Prințul. Era așezat pe scaunul apropiat de șemineul stins. Mă privise de cum intrasem. Celelalte capete din sală se întoarseră spre mine. Stăteau la o masă ovală.

Feris își continuase micul discurs pe care îl întrerupsem cu intrarea mea:

--Pentru fiecare soldat staționat numărul de creaturi s-a dublat. Se aproximează că victimele se vor tripla în maxim cinci zile.

Leviantul împinse scaunul liber de lângă el. Îl trasem mai tare de sub masă. Mă așezasem. De Șaha era la spatele meu. Îl priveam din colțul ochiului. Nu vedeam nici un semn de arsură. Avea părul argintiu prins pe spate în cozi simple. Era îmbrăcat într-un verde închis care îi făceau ochii să vibreze, deși erau ascunși sub umbre. Stătea cu ambele brațe relaxate pe o parte și alta a scaunului. Nu îl întrerupse pe Feris. Nu părea, de asemenea nici surprins de raport.

--Odată ce creaturile te rănesc cu dinții, saliva face rănile să cangreneze. Procesul de amputare trebuie, mai în orice caz, să fie grăbit pentru că rănile se răspândesc foarte repede și ajung să cuprindă întreg corpul.

Se oprise. Se încruntase către propriul raport peste care avea palmele pe masă. Își trase degetele prin aer deasupra raportului. Își rotise umerii sub vestonul pe care îl purta. Mușchii brațelor i se încordaseră. Dintr-o dată își ridicase privirea spre sală.

--Trei din cinci soldați mușcați se transformă.

Puteam să simt șocul împrăștiindu-se în sală. Erau valuri de aprehensiune.

--Se transformă în ce?

Credeam că eu eram cea care dăduse glas gândului sumbru, dar alta era sursa vocii: Ducesa de Duvnir. Nu o văzusem când intrasem. Avea ambele brațe strânse pe suprafața de lemn. Rochia cu guler înalt îi dădea posturii sale un nod de noblețe care nu putea fi învățat sau imitat.

--Unii în creaturi. Alții dau semne să devină altceva pentru că încă își păstrează abilitatea să vorbească.

Era ceva mai multe, ce ținea în el, pe care nu-l divulga. Însă, înainte de a putea să scot mai mult de la el, ducele de Duvnir spuse într-o voce guturală:

--Atacul cel mai favorabil a fost până acum de lungă distanță. Atât timp cât puteam să-i ținem departe de Zid și să tragem în ei, am avut un avantaj. Dar acum au devenit atât de mulți încât se cațără unul peste altul și ajung să sară Zidul de Est.

O voce șoptită:

--Portalurile.

În liniștea mormântală care se lăsase între noi, vocea ei se auzise clar și limpede. Preoteasa Salvia era mai mult adunată pe scaunul ei, decât așezată. Avea multe straturi de material peste ea. Stătea pe scaunul ei de parcă plutea în textile.