O Domnie Însângerată (completă)

Hussa Daraki

—Ai să te întorci la locul tău în palatul pe care vi l-am dat, ai să fii o păpușă simpatică la brațul Prințului și ai să faci exact așa cum îți ordonă mai marii tăi, așa cum ai făcut toată viața ta și eu voi încerca să uit că ai îndrăznit să-mi spui astfel de blasfemii în față!

Tună, iar ultimele cuvinte le fulgeră. Scântei scăpărau peste trepte, iar grinzile sau orice constituia fundația locului suporta zguduituri de fond. Puterea care zvâcnea să fie eliberată.

Ultimii privitori, ce ocupaseră balcoanele de deasupra noastră se făcură și ei nevăzuți, dispărând. Dintr-o dată parcă nu mai era așa de amuzant să vadă ce va face zeul lor cu mica răzvrătită; nu când avea toate șansele să devină victime colaterale.

Obusus își pocni două degete. Obrazul mi se înroși. O rană mi se deschise pe obraz.

Deja pierdusem destul sânge. Nu mâncasem și nu dormisem. Suportasem un transport dintr-un plan în altul și puteam să jur că trecuse un timp bun de când stăteam în genunchi. Ceea ce avea ca rezultat un fel de dificultate de a mă mai putea concentra pe ceea ce era înaintea mea. Tot ce îmi venea să fac era să mă las cu urechea pe dalta pătată cu propriu-mi sânge, să-mi închid ochii și să nu mă mai trezesc.

—Cu mai mare drag! Cu mai mare drag, aș reintra în rolul meu de roboțel ascultător, numai că vezi tu, nu mai pot pentru că Tu m-ai pătat! M-ai însemnat ca fiind oaia din turma ta, iar acum, că vin să negociez intrarea în turma ta, acolo unde acum aparțin, mă alungi?

Obusus își încreți fruntea. Își lăsă picioarele jos de pe brațul tronului acolo unde le ținuse una peste alta în tot acest timp. Îți reînvioră umerii masivi. Se ridică de pe tron.

Nu trebuia să am ochi ca să sesizez primii pași pe care picioarele lui le făcuseră. Era cu adevărat o zeitate. Era în felul în care în tot spațiul părea să se reasambleze pentru a-l încăpea. Gardienii deja se îndepărtaseră de mine cu cel puțin patru pași când el abia coborâse prima dală.

Preoteasa fusese și ea trasă cu mult înapoi. Cupola de putere care gravita în jurul său putea să te omoare. Era orbita lui, capcana care te smucea spre centrul de gravitate al forței sale, impactul era de cele mai multe ori fatal. Am reușit să-mi mișc un genunchi, înainte de a respira îngreunat din cauza efortului.

Se opri la a doua treaptă.

Prințul își purta puterea ca pe o mantie, o coroană care îi accentua trăsăturile, de parcă era șlefuirea de care avea nevoie pentru a strălucii, la el era despre agilitate și eleganță, grație, dar la Obusus era despre brutalitate. El era ceva din care coșmarurile izvorau. Intensitatea care poseda și deposeda.

—Dar această oaie să nu uite că nu e oaie până la capăt, daraki.

Am ridicat din umeri. Blufam. Îmi jucam ultimele cărți din pachet.

—Nu m-ai fi făcut să ajung aici dacă nu ți-a trecut măcar o dată prin minte ce ai putea face din mine.

—Nu presupune că-mi cunoști intențiile.

Șoptise, dar nici că nu avea nevoie să vorbească mai tare pentru ca înțelesul cuvintelor lui să mi se imprime în piele. Mă avertiza că depășisem limita.

—Hussa Daraki ar porni un război dacă aș încerca așa ceva. Ar porni un război pentru tine.

Nu o spunea ca pe o avertizare. Contempla ideea pe care am lansat-o. Tonul lui era a unuia care vrea să rezolve problema expusă, nici de cum să se dea bătut în fața ei.

—De asta poți să fii sigur, dragul meu.

Șerpi ce se încolăceau reci și umezi. Suspine în coșmaruri. Liane ce se încolăcesc peste statui de bronz. Raze de soare printre cioburi de vitralii. Cioturi rămase după ce orașe întregi arseră. Oase rupte și piei cusute.

Toate adunate în sunetul unei singure voci.

Venea de deasupra. De la un balcon.

Mâini întinse peste balustradă, ascundea persoana în întunericul galeriei, dar inelul cu piatră purpurie îmi putea da o indicație.

Obusus se reașeză pe tron. Nu-l văzusem sau simțisem când se mișcase. Cât îmi întorsesem privirea spre tron, o rafală păru să mă înconjoare pentru că gardienii din jurul meu fuseseră aruncați într-o parte și alta.

Îmi frecam încheieturile, aruncând o privire piezișă celei care stătea dreaptă a stânga mea.

Îi vedeam coada împletită, brună, lungă peste umeri dată. Avea presărată de-a lungul ei mici pietricele roșcate. Un întreg buchet.

—Hussa Daraki, o plăcere, ca de obicei.

Obusus îți înclină capul. Toată agresivitatea din ton fiind înlocuită de o gravitate suplă. Într-o bătaie de palme trecuse de la războinicul gata să-mi separeu capul de corp a diplomatul gata să salveze situația.

—Nu ne-am mai văzut de ceva timp, Obusus.

Vocea ei curgea. Aveam șiroaie de transpirație numai încercând să rezist mintal în preajma ei. Creierul meu părea că va urma să fie lichefiat din moment în moment.

—O onoare să am capetele daraki în umilul meu palat.

Îți deschise larg ambele brațe. De parcă ne-ar îmbrățișa. Ne-ar strânge până am rămâne fără suflu.

—Ai venit, sper, să-ți recuperezi nepoata care a îndrăznit să-mi facă o amenințare?

—Te credeam puțin mai presusu de câteva jocuri de cuvinte inofensive. Știi și tu cum sunt cei tineri. Foarte pasionali.

Nu-mi puteam da seama până la capăt dacă scrâșni ultimul cuvânt sau erau doar halucinațiile mele.

—Până a urmă, ești de vină pentru că ai pus mâna pe ea.

Obusus învârti în palma dreaptă capătul sferic al sceptrului.

—Nu da vina pe mine că planul vostru a fost dejucat.

—Da? Și poți să mă luminezi care ar fi acela?

—Să introduci în teritoriul meu un membru al familiei regale daraki ca să puteți pune mâna pe ceea ce câștigasem pe drept!

—Planul acela este un plan neutru. Tu l-ai invadat cu bahirii tăi!

—Oh, scutește-mă. Păstrează-ți marile discursuri pentru întrunirile dintre case! Măcar să ai un public care-ți degustă patetismul.

Nu îndrăzneam să arunc vreo privire înspre nici unu. Eram mult prea concentrată pentru a nu uita să respir. Aerul devenea din ce în ce mai rarefiat. Absorbeau însăși existența din încăpere.

—Mai ales că una va urma chiar în curând. Desigur că vor fi destul de încântați să afle că ți-ai schimbat năravurile.

—Să nu îndrăz-

—Mi-ai atacat prințesa!

—Mi-ai amenințat prințul!

—Asta după ce l-ai asmuțit pe ea!

—Cine a adus-o în teritoriul meu?

—Cine l-a făcut teritoriul tău?

—Gata!!

Aveam lacrimi. Mi-am pus brațul sub ochi. Era sânge. Îmi curgea sânge din ochi. Vedeam purpuriu și negru înaintea ochilor. Îmi deschisesem gura să mai spun ceva, dar îmi pierdusem complet controlul în corp. Lovisem podeaua și mă cuprinse întunericul.