O Domnie Însângerată (completă)

44. Cazare în cazane

Îmi las privirea să cadă spre trupul aproape inert al regelui.

Leviantul își ridică o sprânceană. Făcu semn servitoriilor să intre în încăpere. Una dintre ele își puse ghearele peste gură la vederea Prințului.

Cealalta își revenise mai repede și cu o grație impresionantă îl ridică pe rege de un braț. Servitoarea se trezi și îl prinse de celălalt braț. Regele ieși din propria sală de consiliu cărat de două servitoare, însă părea că demnitatea nu i-a fost deloc șterpelită.

--Ce s-a întâmplat în noaptea nunții?

--Nu am mai avut discuția asta până acum? Găsesc subiectul de-a dreptul obositor.

Își îndreaptă vestonul. Ghearele și le șterse de batista pe care o purta în buzunar.

Servitoarele lucrează pe muțește și miscările le sunt într-atât de grăbite încât aș putea spune că nici nu au fost aici, așa de repede s-au mișcat.

Leviantul se îndreaptă spre ușă.
Port o mică dezbatere cu mine însumi înainte de a-mi permite să-l urmez.

--Alegeți fronturile pe care vrei să te lupți, Valeriana. Te-aș sfătui să nu mă faci dușmanul tău. Ar fi... inconfortabil, pentru amândoi.

Întotdeauna e liniștitor să aflu că soțul meu scump știe mai multe despre mine decât eu însumi știu.
Nici nu mă face să fug în cealaltă direcție cât de departe văd cu ochii.

--E o întrebare, pe care deși ți-am pus-o de nenumărate ori, nu mi-ai răspuns

Leviantul mă privește cu o față dreaptă. Se uită la mine de parcă ar trebui să mă prind de ceva.

--Poate există un motiv de ce.

--Pe care vreau să-l aflu.

Insist. Nici el nu se lasă.

--Nu.

--Si liniștea e un răspuns!

--Dacă mi-aș trece lama cuțitului prin stomac ce ai zice?

Dacă cineva mi-ar fi spus acum un an că am să pun astfel de întrebări vreodată l-aș fi plesnit peste ceafă si i-aș fi spus să plece acasă la rezidența Lilis. Monaco avea cele mai trăznite idei despre viitor.

--Păcat.

Spuse ținându-și palma deschisă spre mine. Suntem la începutul unor scări în spirală care par să continuie fără oprire.

Chiar trebuie să scot fiecare cuvânt de la el, cu cleștele?

--Nu vreau un copil.

Aproape îmi scapă un râset. Broboane de sudoare îmi cad pe tâmple. Era un adevăr acela, iar ca toate adevărurile pe care le spun, va trebui să plătesc pentru sinceritatea lor.

--E o binecuvântare de la Marele Zeu Obusus.

Coborâm treptele una câte una. Le-aș număra dacă aș știi că nu m-ar enerva să aflu că am ajuns la numărul douăzeci și unu și încă nici la jumate nu suntem.
Treptele au fost cândva smălțuite și decorate cu modele încrustate în marmura albă.

O dată și o dată astea erau scările demne de intrarea unui rege.

--O binecuvântare.

--Ce e cu tine, Valeriana, de repeți fiecare cuvânt ce-l spun? Te slăbesc puterile minții?

Doare. Imi întoarse mica confesiune cu o replică usturătoare.

Să ai o soție alienată cu uterul intact cât să-ți aducă pe coapse în jos, copilul.

--Dacă îmi strângi degetele mai tare am să te împing pe scări.

Imi mușc limba înainte să spun ,,n-ai face-o".

Tonul pe care îl folosea era lipsit de emoție. Imi serveste un fapt și acela e că există consecințe.

Se pare că șirul de scări se spiralizează în fosta sală a tronului.

De cum atingem ultima treaptă îl zăresc pe Feris de Gasdard.
Stătea cu un umăr sprijinit de una dintre sutele de piramide care se ridicau din podea și dădeau sălii tronului vederea unui deșert sau a unei mări în timp de furtună.

--Contele și Contesa de Duvnir au fost primți in sala tronului pre cum ați cerut majestate.

Leviantul îmi prinse brațul, de data asta. Nici nu mi-am dat seama că am făcut un pas înainte.

Feris își trase privirea spre fața mea.

--Să o însoțesc pe consoartă afară din sală?

Leviantul mă lasă de mână. Ce?

--Nu e nevoie, vreau să fiu de față cu membrii casei mele.

Spun dar la fel aș fi putut vorbi cu piramidele din jur.

--Da. Condu-o în cortul nostru.

Se adresează lui Feris care se supune imediat și îmi arată cu mâna direcția opusă.

Nu mă atinge.

--Prințe, cei sosiți în audiență sunt de sânge cu mine.

Încerc, o ultimă încercare.

--Valeriana, cineva trebuie să-i țină de urât fostul rege până mă voi înapoia în cort.

Îmi spune pe un ton condescendent.

Mă privește de sus.
De parcă e pregătit să vadă cum o voi da în bară. Ce voi face acum? Mă priveste ca pe un fel de experiment sau păpușă legată cu ațe, o marionetă.

Care va fi următorul ei dans?
Pare să se întrebe.

--Consoartă.

Apasă Gasdard cuvântul cu toată puterea maxilarului sortat cu colți. Nerăbdare și iritare se citea pe toată fața lui.

Îmi ridic bărbia și mă întorc pe călcâie.

Încă văd în fața ochilor ochii goi ai prințului. Aud în spatele minții ruptura de oase și piele.

În momente ca acestea mă simt cea mai vulnerabilă.

--Să nu crezi pentru un moment că o sa fi iertată pentru fuga ta.

Nu-mi ridic privirea spre Gasdard.

--Dacă regele află, nu că ai încercat să trădezi încrederea prințului ci că ai plecat din postul tău ca o dezertoare va-

--Scutește-mă.

I-o tai înainte să trebuiască să îmi pun mâinile peste urechi și să strig ,,la la la la".

Feris râde forțat într-o încercare de a-și amorți furia.

--Ține-o tot așa, consoartă, și o să vezi ce înseamnă cu adevărat o pedeapsă bahiră.

Îmi închid ochii puțin. E o lovitură sub centură asta.

--Eu, spre deosebire de tine, nu sunt tu.

Îi spun traversând coridorul cât de repede posibil.

Nu stiu unde trebuie să merg, dar castelul ăsta are tendința să mă prindă în coridoare cu cele mai "interesante" conversații.

--Doar atât îți spun: nu fi idioată.

Feris Gasdard, cea mai puțin capabilă persoană de a da sfaturi.

#20.01.2018