O Domnie Însângerată (completă)

46. Acel moștenitor

Dau la o parte fâșile de la intrare ale cortului.

Cineva într-un colț așezat se mișcă speriat de brusca lumimare a cortului. De cum prelata căzu înapoi, întunericul reveni în domnie.

--Aprinde o lumină.

Spun unuia dintre servitorii postați de-o parte și de alta a cortului nostru.
Îmi îndepărtez capa de pe umeri și o așez pe spătarul unui scaun.

Îmi trag scaunul în fața vizitatorului. Se aud câteva mișcări de încercare de prindere cu chibritul. Îmi încleștez pumnii.

Simt ardoarea focului în palme. Aș aprinde filamentul ăla atât de repede, iar flacăra pe care am născut-o va fi atât de albastră în căldura ei. Am nevoie de ceva de băut.

Precum rămășițe de lumină încep să lumineze fața palidă a vizitatorului, găsesc destulă lumină cât să apuc cupa cu lichid a Leviantului. În tot acest timp ochii servitorilor îmi urmăresc fiecare mișcare.

--Ieșiți.

Le spun înclinând cupa și mirosind conținutul.

--Cu tot respectul consoartă, avem poruncă directă de la majestatea sa să nu te scăpam din priviri... în caz că aveți nevoie de ceva.

Miroasea a sare umedă, vanilie se simțea pe alături și un profund amestec de struguri muceziți. Doar mirosul era ciudat de îmbietor și îmi făcea stomacul să chiorăie în foame.

Mă așez în fața băiatului așezat pe scaun. Avea bărbia lăsată în piept, salivând, dar de cum îmi simți apropierea își ridicase ochii spre mine.

Cuprind marginea cupei cu dinții. Îi zâmbesc. Se împinge cât de tare poate în spătarul scaunului.

--Soțul meu e într-adevăr atent în nevoile mele, iar voi sunteți cu atât ridicați in ochii zeilor cu cât respectați cuvântul acestuia.

Vorbesc într-o încleștare de priviri băiatul dinaintea mea, deși cuvintele le sunt adresate servitorilor. Îi văd sclipirea în ochi, specifică animalului ce mănâncă leșuri și ce ucide de plăcere creaturu vulnerabile și mai mici ca el. Acesta este ,,fragedul" băiat de nouăsprezece ani?

Oh, da, o să ne distrăm noi doi.

--Întru' aceasta vă rog să o chemați pe Anela și să îmi aduceți o tavă cu bucate. Drumul a fost lung și foamea e anevoioasă pentru un om asemenea mie.

Punând pe masă cartea cu "eu sunt om, sunt neprotejată" are efectul dorit. Moștenitorul devine mai încrezător pe scaunul său are impresia că are o șansă cu mine, iar servitorii ies grăbiți să se reîntoarcă.

--Tu ești omul pe care și l-a luat bahirul sub braț.

Scuipă cuvintele, bucățile de carne ce-i formează gușa se clatină deasupra hainei strâns legate.

--O consoartă. De când pocitanile pot avea copii? Cum a făcut-o? Eh? Și-a băgat-o în tine nu-i așa? Sau cum se întâmplă la ăștia? Tot pe la spate te fute? Sau în gură?

Zâmbește cu jumăte din colți sfărâmați. Privesc lichidul învârtindu-se în cupă. Îmi înfund vârful limbii în lichid. Mmm. Delicios.

Nu-i răspund, îl las să-și sape groapa mai adânc.

--Ești curva lui, dar ce vorbește în somn, știi? Măcar doarme? Te lasă să dormi?

Vorbește împleticit, iar respirația îi eliberează un iz puternic de alcool.

--Nu ai limbă? Ți-au tăiat-o? Ai îndrugat prea mult, nu? Are nevoie numai de țâțe și păsărică.

Râde cu sughițuri. Și-ar fi lăsat capul pe spate dacă ar fi putut. În tot acest timp ochii îi caută scăpare.

Cortul e atât de slab luminat că nu poate vedea nimic mai departe de locul unde stau.

Îmi pleoscăi buzele, las să-mi alunece lichidul rece în jos în spatele gâtului. O senzație de exaltație îmi fulgeră corpul ce mă lasă cu piele de găină.
Imi ling buzele. Mă las pe spate, picior peste picior.

--Ascultă ce am să-ți spun, e spre interesul tău să nu mă întrerupi din ceea ce urmează să-ți spun.

În toată densitatea de oase și carne ceva se înregistrează căci își deschide gura și nu scoate un sunet.
Salivă îi cădea pe bărbie.

--Nu-mi placi. Am o problemă cu tine, Bacin. Știi ce fac cu problemele pe care le am?

--Fuți? Ha ha.

Zâmbesc. Cu dinți.

--Exact. Apoi le strivesc. Le sorb zeama și le arunc.

Râsetul i se șterse.

--Sunt moștenitorul regatului! Toată Ecavastra e a mea!

Strigă cu putere ultimele cuvinte, motiv pentru care intrarea cortului se deschide și trei persoane își fac grăbite drum înăuntru.

Servitorul cu tava cu mâncare mi-o așează în poală. Anela intră cu viteză. Se oprise brusc când realizase ce se întâmplă. Se înclină adânc și se trase în dreapta mea.

Între mine și Bucin alege protecția mea. În sfârșit ceva progres.

--Doamna mea,

Se înclină Anela cu capul până în pământ, din colțul ochiului aruncându-i băiatului. Avea să se bucure de spectacolul ăsta.

--Unde sunt ducele și ducea de Duvniri?

Anela ezită un moment încă atentă spre cel din fața mea.

--Vorbesc cu majestatea sa, doamna mea.

Dau din cap. Îmi ridic cupa și o țin în fața ei. Anela pare să recunoască continutul pentru că coada ei face o mișcare agitată. Cu mâini reci cuprinde piciorul cupei. Ține atât de departe paharul de ea încât s-ar crede că ceva urmează să sară și să o muște în orice moment din ea.

--Du conținutul generalului Huva. Știi unde să o găsești, doar i-am făcut o vizită azi.

Anela înghiți în sec. Se bâlbâi și nu știe cum să-și facă gura să funcționeze.

--Doamna mea, aceasta e e e..

--Iar dacă te întâlnești cu De Șaha, spune-i că eu te-am trimis. De preferat e să-i spui asta înainte să te doboare cu ceva sau să te imobilizeze cu altceva. Grăbește-te.

Comand întorcându-mă spre ea.
Îmi aruncă o privire înecată în ură și se întoarce pe călcâie. Coada îi stă ridicată într-o poziție de revoltă și repulsie. Voia să-l vadă pe Bucin rostogolindu-se în durere. Altădată.

#24.01.2018