O Domnie Însângerată (completă)

Ți-a fost dor?

Castelul Regelui e construit în sud de fluviul ce desparte Vinegra în aproape două jumătăți egale. Într-o zonă ce a fost la începuturile sale o mlaștină ce se întindea cât puteai cuprinde cu privirea.

Urmăresc cu unghia pietrele încrustrate în pocal. Le recunosc șlefuirea specifică bijutierilor din Galadia.

Sudul Vinegrei privea pietrele prețioase ca pe ultima posesie de mare valoare. Ceea ce pentru zona muntoasă era o comoditate, aici în sud făcea diferența dintre rege și lord. Faptul că mi se închinase pocalul cu nestemate, soră a celuia dat Leviantului îmi va servi drept o amintire dulce-amară a perioadei scurte în care am fost consoartă.
Strâng pocalul mai tare între palme. Le simt colțurile  ziguroase a pietrelor împungându-mi carnea. Vreau să mă doară.

Acordurile de vioară.
Bătăi adânci în tobe.
Scârțâituri de harpă.
Zgăndăniri de pian.
Vreau afară.

Balul e în toi. Numai fuste colorate și costume parfumate văd în fața a ochiilor . Zâmbete,  își trag mai aproape partenerii de dans; strigăte de excitație dintre colțurile întunecate ale culoarelor; chiuturi de surpriză; își lasă mâinile să călătorească, capete date pe sapte, guri larg deschise în râsete bogate, burți dansânde, gheare alungite, trase printre bucle, colți prelungiți mângâind carne.

E un joc ăsta, politic, social, erotic, dă-i orice rol vrei, dar tot un joc rămâne.
Ar trebui să fiu și eu acolo. Să iau parte la el, nu numai atât, dar să devin centrul horei.
Simt umbra presiunilor cu care am fost crescută.

Să adun cât mai mulți aliați acum pe ultima sută de metri să adulmec informație ce m-ar putea ajuta.
Acum, acum, acum cât mai ai timp.
Iau pe vârful limbii câțiva stropi de ambrozie din cupa ce nu păstrează vreun dram de căldură. Marginea e rugoasă, ceea ce înseamnă că spre deosebire de toate lucrurile dețiunte de bahiri, aceasta nu e o relicvă. E făcut de curând, ceea ce poate fi o onoare în sine. Bahirii nu sunt recunoscuți pentru avântul spre nou, iar un astfel de cadou ar fi preludiul perfect pentru acceptarea consoartei umane în rândul regalității bahire.
Nu sunt destul de naivă cât să învinovățesc societatea pentru ceea ce am devenit.

Familia Duvnir e așezată de-a lungul mesei principale. Ducele de Duvnir stă aplecat într-un cot pe brațule jilțului său. Atent stă la ceea ce regele spune a doi bahiri ce purtau haine de călătorie, cel mai probabil mesageri proaspăt ajunși. De celălalt pol, Ducesa de Duvnir se face sigură că regina e mai mult decât acaparată de prezența ei umană.

Ca doi păianjeni lucrând împreună, își pregătesc capcanele din ambele părți, pâna ce plasa lor devine prea densă ca să mai fie loc de scăpare.

Nu am aer.

Surorile mele sunt îmbrăcate la fel. Cu fundițe albăstrite, pudrate pe nas și îmbujoarate în toate locurile cât de cât lăsate la vedere de marea de dantele și satin încrețit.
Sunt stupid de eficiente în a distrage atenția în jurul lor în timp ce marchizele interoghează lorzi și duci  chiar sub nasul regelui.

Treaba mea era să-l țin pe Leviant ocupat în tot timpul ăsta.
Făceam o treabă pe cât se poate de proastă. Era distrat de o bahiră ce își arăta tot entuziasmul din lume în a-i reda cum moșia tatălui ei nu a mai văzut de mult așa o administrație bună de când ea a preluat-o.

--Nu vreau să mă laud majestatea voastră, știu cât de neguroase pot fi cuvintele spuse fără vreo susținere în spate, doar am în comandă cinci argați care au ajuns să mă respecte după ce al șaselea își primise pedeapsa pe măsură pentru că vindea pe la spatele meu fânețea noastră.

Levantul zâmbi.
Chiar îi zâmbi!
Degetele sale prelungi erau răsfirate peste tulpina cupei sale. Un servitor era la dreapta lui în mod constant asigurându-se că paharul e plin pănă la refuz.
Coama lui de păr argintiu a fost trasă în spate pănă ce fruntea lată i-a fost complet dezvelită, umbrită foar de cercul de argint așezat pe creștet.