O Domnie Însângerată (completă)

40. A se refuza cadourile

Îmi amintesc în fiecare an când a fost ziua mea de naștere. Nu puteam uita de ea. Nu mi-am uitat niciodată ziua de naștere pe care o împart cu Radek.

Exista și un motiv puternic de ce.

Spre deosebire de familia lui Monaco, care de ziua lui îi făcea cadouri și îl lăsau să mănânce cât tort voia, pot spune că mama și tata erau puțin mai deosebiți.

XXX

Îmi aruncasem frânghia peste balcon. Luna abia se ridicase pe cer.
Asta înseamnă că mai aveam câteva ore bune până la venirea miezului nopții, și începerea oficială a zilei de naștere.
Timp destul cât să mă ascund.

De cum ating pământul sprintez.

Față de anul trecut, anul ăsta mi-am construit cu mult mai multă grijă ascunzătoarea.

Era întuneric, dar reușisem să mă ghidez de-a lungul casei. Fug înspre grădina mamei.
Sacul din spate îmi zdrăngănea. Aveam mâncare cât să mă țină pânâ mâine la aceiași zi.

Spre deosebire de anul trecut, anul ăsta nu voi fugi în oraș.

Ar fi trebuit să mă gândesc mai bine înainte să-mi aleg ca ascunzătoare un oraș întreg plin de spioni și slujitori ai casei Duvnir. În plus dispărusem cu o săptămână înainte, ceea ce însemnase că mama avuse timp berechet sâ mă caute până la ziua mea. Acelea fuseseră greșelile de la treisprezece ani, acum la paisprezece voi reuși.

Mă trasem de-a bușilea prin stratul cu trandafiri. Am fost atentă când mi-am săpat groapa aici.

Mă opresc brusc când dintr-o dată se aude ceva mișcându-se dinspre tufișuri.

Nimic.

Poate mi s-a părut.

Încă un pas, încă de un pas mai am nevoie. Nu mă lăsa acum norocule.

Alunec dintr-o dată. Se pare că groapa era mai aproape decât credeam.

Cad pe ceva moale.
Oh, nu.

--Ce cauți aici?

Sâsâii Radek de sub mine.

--Ce cauți tu aici?

Îl întreb înapoi.

--Aici e locul meu. Eu mă ascundeam aici.

Mă rostogolesc de pe el.
Nu mă pot ridica în groapă, nu e atât de adâncă. Sau e?

Privesc uimită cum groapa la care am săpat atât timp e mai adâncâ decât am făcut-o.

--Asta e groapa mea.

Spun uitându-mă la pereții ei.
Radek își scutură nisipul de pe geantă.

--Elena, nu știu ce faci, dar nu putem sta în aceiași ascunzătoare.

Chiar? Serios? Nu m-am prins de asta, deșteptule.

--Eu am săpat la groapa asta pentru câteva săptămâni!

Radek își puse mâinile în șold:

--Oh, da. Bine că mi-am amintit de ce zicea unchiul Surser,

Îmi scuip pământul care mi-a intrat în gură.

--Unchiul Surser? Contele de Surser?! Ai vorbit cu cineva despre ziua noastră de naștere?

Deja căutam din priviri un mod de a mă cățăra din groapă când aud vocea mamei:

--Vă felicit pentru inițiativă. Să vă ascundeți chiar sub nasul meu. Riscant. Poate chiar ar fi mers dacă aș fi fost oarbă, surdă, mută și incapacitată mobil.

Salivă mi se adunase în gură. Radek mă prinse de mână. O să o înfruntăm împreună.

Mama se mișcă pe marginea gropii:

--Cine e gata să-și primească cadoul de paisprezece ani?

Întreabă pe o voce ce voia să fie entuziasmată, și apoi se întoarse în spatele ei:

--Scoate-ții de acolo.

Cadourile în general erau teste de rezistență, de devenire, eram testați dacă meritam să trecem la următorul nivel, dacă ne meritam vârsta.

Cadoul de paisprezece ani a fost unul dintre cele mai terifiante.

--Mamă, vă rog.

Mama îmi despletise părul.
Încă nu răsărise soarele. Îmi descleștase mâinile strânse în jurul pieptului.

Încă sânii nu mi se formaseră, doar un început de sfârcuri se strângeau în frigul dimineții.

--Nu ai voie să fugi. Nu ai voie să-i rănești mortal. Trebuie să treci prin toți trei. E alegerea ta dacă pe rând sau deodată. Ți-ai luat siropul contraceptiv?

Mă întrebase aranjându-mi hainele pe brațul ei. Nisipul din seră era bătătorit și îmi umezea talpa piciorului.

--Da. Trebuie să facem asta goi? Nu putem fi îmbrăcați?

O întreb cu privirea ațintită spre cei trei băieți din partea cealaltă a serei. Unul dintre ei stătea cu picioarele larg deschise pe scaun. Mingiuțele dintre picioare îi atârnă peste marginea scaunului.

Ceilalți doi vorbeau în șoaptă între ei.

Sunt rânduri, etajate cu ghivece de flori, ce vor urma să fie plantate în grădina mamei.

--Elena, faci ce-ți spune mama. Cadourile nu se refuză.

Înghit în sec la vocea aspră a mamei. Iese închizând ușa după ea.

Nu o să pot ieși din seră întreaga zi.

Unul dintre băieții care au acceptat să fie acolo de ziua mea era Monaco.

XXX

Caleașca se clatină. Era liniște afară. Îmi trec degetele printre documente.

Leviantul îmi plesnește mâna la o parte. Nu mă așteptasem să se trezească chiar atât de repede.

Își răsucește capul dintr-o parte în alta.

--Mai faci asta o dată și voi avea grijă ca familia ta să fie înștițată de cât de nesăbuită le e sângele și carnea.

Îmi trag privirea înspre el. Nu răspund, încerc să nu mă dau de gol.

În pantalonii mei se află mai mult decât un document din dosarul lui.

Ochii Leviantului îi cad pe pieptul meu dezgolit. Decolteul rușinos de adânc, un specific al ținutelor mele de consoartă, aparent.

--Acoperă-te cu ceva.

Îmi comandă amețit, trecându-și mâna prin păr și pe după ceafă.

--Îmi împrumți haina ta?

Îl întreb distrasă.

--Nu.

Răspunde sec bocănind în tavanul caleștii. Ne oprim.

--Stai aici.

Îmi spune înainte să sară din caleașcă. Ușa larg deschisă în urma lui. Trag documentele la o parte pentru a nu fi furate de vânt.

#25.12.2017