O Domnie Însângerată (completă)

18. Ochi pentru coadă

O mişcare bruscă a prelatei cortului şi o comandă ce căzu plesnind ca un bici:

--Ieşi afară!

Băiatul scăpase cupa din mână şi îşi prinse tava de metal, strâns la piept.

--Da, doamnă.

Murmurase neîndrăznind măcar să îşi ridice capul din pământ.

Doamna Varvara nu îl privise pe servitor care aproape că ieșise în genunchi din cort.

Doamna Varvara îşi scoase unul dintre pumnalele strânse la încheietură şi îl înfinse cu vârful în tăblia mesei de lemn. Îşi ocupase locul la masă printre ceilați membrii de căpătâi ai familiei Duvnir.

--Ceea ce nu înțeleg, continuă marchiza Sia Stelas conversația pe care Doamna Varvara o întrerupse cu intrarea ei, este cum au reuşit să ajungă la inima lui?

Contele de Surser a fost notoriu pentru tacticicele de apărare în luptă. Întrebarea Siei avea sens.

Doamna Varvara pufăise greu în semn că noi, restul de la masă, nu vedeam ce e chiar sub nasul nostru.

--L-au înscenat, spuse ferm arătând printr-o înclinare a bărbiei spre corpul Contelui de Surser întins pe masă, în fața noastra.

Eram așezați cu toții la masa rotundă. Capetele casei, cei responsabili în luarea deciziilor.

--De ce spuneți asta? Ce dovezi aveți?

Taie liniştea ce s-a lăsat, marchiza Lia Stelas, arajându-şi cu două degete rama ochelarilor ce îi alunecaseră pe nas.

--Surser n-avea ce căuta la marginea stâncii de unul singur. Avalanşă sau nu, nu cred nici măcar o secundă că Surser pornise de unul singur să verifice rondul.

Eram în una dintre taberele militare amplasate în satele din apropierea Zidului de Est.

N-am apucat să văd soldații de la Zid, încă, dat fiind că datoria familiei mă ținea să fac un popas pentru această reuniune.

Prințul bahir, însă nu are un motiv atât de întemeiat pentru a rămâne în urmă cu mine.
Cum ajunsem în sat azi dimineață, mă anunțase că va opri o parte din garda regală din moment ce vom rămâne un timp aici.

L-am întrebat de ce rămâne în spate, trupele şi generalii urmau să îşi continue drumul spre Zid.
Mi-a răspuns printr-un sărut pe obraz care m-a lăsat cu genunchi de gelatină şi suspinuri. Şi întrebări.

Multe întrebări.

--Valeriana?

Îmi ridic privirea spre Doamna Varvara.

Se uitase la mine aşteptând. Probabil un răspuns la discuția pe care o purtaseră şi la care nu fusesem pe de-a întregul atentă.

--Orice s-ar fi întâmplat ceva nu se leagă. De ce i-au tăiat coada?

Coada sa de păr împletit.

Arăt cu un deget spre burta scormonită a Contelui unde coada îi era răsucită printre oasele ieşite a toracelui.

--De unde ştim ce motive au avut? Înafară de cele evidente, desigur.

Doamna Varvara îşi încrucişă brațele la piept. Se lăsase mai adânc pe spătarul scaunului.
Ne facem comozi?

--Monştrii sunt bestii, explic privindu-i pe cei din jurul meu, creaturi care atacă pentru a spinteca. Asta e o lucrare,arăt spre corpul fără suflet întins în fața noastră. Oribilă. Dezgustătoare, dar totuşi o lucrare. Aş merge într-atât încât aş spune o artă.

Ceea ce excludea din start lucrarea creaturilor de după Zid, ce împănânjăneau regatul vecin, Ecvestra.

Nimeni nu spunsee nimic. Tăcera din ce în ce mai adâncă era o plângere tacită pentru membrul familiei. Cu toții l-am iubit în felul nostru.

Găsirea vinovatului nu-l va readuce la viața, dar ne va hrăni foamea de răzbunare.

--De ce crezi asta? Că e o lucrare de artă?

Tata se întoarse spre mine. Avea un deget pus sub buza inferioară şi bărbia sprijinită în palmă.

--Uitați-vă la felul în care intestinele par neatinse deşi coada străpunge prin ele şi e încârligată spre oasele pieptului. Felul în care orbitele craniului sunt neatinse. Intacte, aproape ferite de lovitura ce prin impact distruse jumătate din craniu.

Cu toții, cei prezenți la masă, eram antrenați în arta luptei, a omorului, un corp nu ne era străin în anatomie, iar felurile multiple în care pot fi distruse ne erau poveşti de adormit copii.

Lia se ridicase de pe scaun şi se apleacase peste corp.

--Observasem şi eu unele dintre anomalii. Pot să studiez corpul şi să găsesc mai multe amănunte.

Cu toții aprobăm în unison. Dacă cineva poate fi încredințată cu o astfel de sarcină aceea e marchiza Lia Stelas de Duvnir.

--Încă ceva, adăuga mama înainte ca vreunul dintre noi să plece, nu e sănătos să avem toate ouăle într-un coş. Cu asta fiind spusă, nu putem sta toți în acelaşi loc. Suntem centrul casei Duvnir. Orice s-a întâmplat contelui, oricine i-a cauzat....lucrarea asta... e posibil să îşi aleagă următoarea victimă tot din rândurile noastre.

Înțelegeam strategie. Nu stăteai în viață prea mult în Vinegra dacă nu înțelegeai arta atenției şi a vicleşugului.

Era un motiv pentru care întrunilile ca acestea se făceau rar şi numai în cazuri ce nu puteau fi altfel combătute.

--Rămân aici cu Lia Stelas, spuse direct Doamna Varvara fără a aştepta vreo permisiune din partea cuiva.

--Eu îmi voi continua drumul spre zid, daca prințul nu mai are vreun motiv de a rămâne

Am adăugat privind spre arcada craniului din fața mea.

--Noi vom merge pe altă rută, pe cea care a mers Sarsar să îi urmăm paşii până în tabăra sa.

Mama îsi puse mâna peste brațul tatei care dăduse uşor din cap în semn afirmativ.

--Voi veni cu voi, până la un moment dat.

Sia Stelas îşi înclinase capul spre părinții mei care nu se opuseră autoinvitării marchizei.

--Bun. Fiecare caută informații. Mă încred că spionii voştrii sunt deja pe urmele unot indicii.

Doamna Varvara ne privi pe fiecare în parte. Să ai o plasă de ciripitori, de spioni, erau printre primele jocuri pe care le învățai.

--Moartea e uşoară. E o scăpare. Oricine sau orice şi-a găsit nesăbuința să atace unul de-al nostru, se va găsi în ipostaza de a cere moartea.

Tata vorbi cu un glas senin.
Elevat până la ultimul cuvânt.

Ne-am strâns cu toții cupele de vin. Le ridicasem în aer. Le ciocnisem și am băut în cinstea promisiunii de sânge.