Caruselul vieții

(III) Capitolul 44

            -Ben, las-o, spune mama inca o data.

            -De ce nu vrei sa-ti educi fiica?o intreaba acesta. Mi-ai spus ca Peter era exigent cu ea, deci clar nu-si permitea sa fie obraznica cu el. Tu ai rasfatat-o prea mult, uitand sa mai aiba respect fata de altii.

            -Nu ma cunosti deloc!tip eu. Si nu-l cunosti nici pe tata, deci nu-ti mai da atat cu parerea. Nu faci parte din familia asta, deci pleaca dracu din casa asta.

            -Hope!tipa mama de data aceasta, privindu-ma urat.

            -Incepi sa faci pe mama exigenta cu mine?bufnesc eu. Pastreaza-ti tehnicile astea pentru creatura din tine. Poate atunci nu o sa mai fi atat de ocupata si chiar o sa te comporti ca o mama.

            -Ce vrei sa zici?tresare aceasta, expresia ei schimbandu-se intr-una de tristete. Ben, te rog, da-i drumul, adauga, iar acesta imi elibereaza mana.

            -Ca esti prea ocupata cu acest individ ca sa mai fi si mama pentru mine, ii trantesc eu cuvintele in fata. Numai cu el stai, ma lasi singura acasa... uiti total de mine, adaug si simt cum vocea incepe sa-mi tremure.

            Ochii i s-au marit cand mi-a auzit cuvintele si a facut cativa pasi spre mine. M-am ferit cand a vrut sa ma atinga, dandu-ma cativa pasi in spate. Nu ma interesa de durerea care-i aparuse in ochii... voiam sa se simta vinovata pentru acest lucru.

            -Si tu esti ocupata cu iubitul tau, aud vocea lui Ben si ma intorc spre el. Lindsey e ce care propune sa va lasam singuri, ceea ce nu mi se pare prea ok, dar...

            -Dar nu faci tu regulile in casa asta, tip eu. Nu-ti mai da cu parerea pentru ca nu ma cunosti, nici pe mine, nici pe Matt. Matt vine 2 zile pe saptamana acasa si da, atunci stau cu el, dar tu cu mama stai 7 din 7. Esti tatal creaturii din mama, dar nu esti tatal meu, deci taci din gura si pleaca!ma rastesc eu facand semn spre usa.

            -Ben, ar fi bine sa pleci, aud oftatul mamei.

            -Poftim?intreaba el uimit, mutandu-si privirea de la una la alta.

            -Ce ai auzit, spun eu. Daca nu pleci tu, plec eu, adaug privind spre mama.

            -Hope, treci in camera ta. Acum!spune ea autoritar.

            Nu o prea vedeam pe mama furioasa, dar acum mai avea putin si exploda. Mi-a facut semn cu mana spre scari, iar eu m-am intors rapid. Nu neaparat ca as fi ascultat-o, dar nu mai voiam sa stau atat de aproape de individul acesta plin de tupeu. Ma bucur totusi ca mama vrea sa scape de el.

            -E fiica mea, Benjamin!aud vocea mamei. O cresc cum vreau eu... cu rasfat sau fara. Nu este Lizzie a ta, pe care sa o tii din scurt. Nu te mai baga in certurile acestea, pentru ca nu o sa va intelegeti niciodata.

            -Nu vreau sa ma inteleg cu el!tip de-o data, apoi trantesc usa la camera.

            N-am mai putut auzi conversatia lor, chiar daca intr-un fel imi doream. M-am trantit pe pat, uitandu-ma la acea poza pe care o aveam pe noptiera. Doar rama o schimbasem dupa acea noapte, dar poza era intacta. Am luat-o in maini, privind-o mai atent. Aveam 8 ani, iar zambetul meu stirb dadea o oarecare frumusete pozei. Mama era cu aproape 10 ani mai tanara, stand aplecata la nivelul meu, citindu-i-se iubirea in privire.

As vrea sa zic ca acea perioada era mai frumoasa decat cea de acum, dar ar fi o minciuna. In ziua aceea am vazut-o ultima oara pe mama in carne si oase. Dupa aceea 8 ani de zile am vorbit doar la telefon sau pe Skype. Cand m-am mutat aici am fost cea mai fericita, pentru ca in sfarsit o aveam pe aceasta aproape. Orice dorinta pe care mi-o pusesem de-a lungul vietii avea legatura cu mama – sa vina sa stea cu mine.