Caruselul vieții

(III) Capitolul 3

            -Buna ziua, spun eu cand ajung in dreptul scaunului si-l vad pe celalalt domn privindu-ma atent.

            M-a salutat si el, iar tonul ii era gros si m-a bagat si mai mult in sperieti. M-am asezat pe scaun si mi-am prins mainile intre ele strangandu-le cu putere. Privirea celor trei barbati era asupra mea si doar a domnului Smith ma linistea putin. A fost foarte fericit ca m-am impacat cu Matt si cand ma vedea din nou prin casa lui. Chiar mi-a zis ca am readus lumina in casa si nu-l mai vede pe Matt trist.

            -Hope, incepe Robert, acesta este domnul Adams, profesor univeristar la Stanford, zambeste el, iar eu tresar privind mai atenta la domnul cu privirea intunecata. Am fost colegi acum multi ani de zile si am reluat legatura cand Matthew i-a devenit student.

            Deci acesta este unul dintre profesorii lui Matt. Ma privea atat de atent, parca incercand sa descopere un secret, iar acest lucru ma speria. Ce vrea de la mine? De ce tata e aici? Robert l-a chemat pe tata? De ce nu m-a anuntat? Mi-am intors privirea spre Robert, pentru ca nu mai rezistam sa-i vad acei ochi intunecati, iar la tata imi era frica sa ma uit. Oare Susan e cu el? Oare cand pleaca? Maine urma sa plec eu in Seattle pentru ziua de nastere a lui Harriet.

            -Ea este eleva de care v-am spus, i se adreseaza Robert acelui domn, care ii uimeste pe toti cu mintea ei sclipitoare la matematica. Hope Miller.

            -Elizabeth Hope Clark Miller, spune tata rapid, iar acel domn se uita ciudat.

            Normal ca a trebuit tata sa-si puna si el amprenta. In Seattle eram Elizabeth Clark, dar aici eram o veritabila Hope Miller.

            -In fiecare an Universitatea scoate cateva locuri pentru elevii foarte bine pregatiti care nu sunt inca in anul terminal de liceu, spune rapid domnului Smith pentru a trece peste situatia ciudata. Cum mi-a spus acest lucru, m-am gandit la tine, imi zambeste acesta. La matematica iti poti da deja examenul si la celelalte materii sunt sigur ca te poti pregati in cateva luni.

            -Si mai ramane examenul de admitere, daca isi alege un domeniu care necesita asa ceva, adauga domnul Adams, determinandu-ma sa ma uit la el. Te-ai hotarat ce vrei sa studiezi?intreaba si vocea ii e putin mai blanda.

            Cum i-am auzit intrebarea, un nod in gat mi-a aparut. Chiar acum cateva minute ma gandeam la asta si mi-am zis ca habar nu am ce voi face cu viata mea, implicit, habar nu aveam ce voi urma la facultate. Daca cineva m-ar fi intrebat acum 2 ani, cand eram inca in colivia tatalui meu, i-as fi raspuns ca voi urma sa studiez matematica, la fel ca tatal meu. Dar acum, habar nu am. Nu stiu ce-mi place, nu stiu la ce as fi buna, nu stiu la ce facultate voi merge, nu stiu nimic.

            Sunt buna la matematica, pentru ca tata mi-a bagat-o pe gat de cand nici nu stiam ce e aia matematica, dar asta nu inseamna ca-mi place. Singurul lucru care mi-a placut in viata mea – de fapt, pe care l-am iubit – a fost baletul, dar acel vis s-a stins cu cativa ani in urma. Si nici nu as avea curajul sa spun ca mi-as dori sa fac balet si sa ajung un nume cunoscut, pe marile scene ale lumii. Tata mi-ar rupe el insusi picioarele, ca sa fie sigur ca nu o sa fac asta.

            Mi-am intors pentru o secunda privirea spre tata si am regretat imediat. Il vedeam rar, dar inca ii cunosc fiecare gest si expresie. Acum ochii ii sunt atat de intunecati, incat si o gaura neagra pare mai prietenoasa decat el. Mi-am strans cu atata putere mainile, incat sigur mi-am blocat circulatia sangelui si sigur imi voi lasa urme. Ma simteam prinsa in cusca leilor nemancati de cateva zile. La naiba! Prefer sa fiu intre Matt si Elliot in acest moment facand alegera cu care dintre ei sa raman. Ma simteam mai in siguranta decat acum.