Caruselul vieții

(II) Capitolul 32

Am intrat in cafeneaua care era in drumul nostru spre casa si m-am dus sa ocup o masa, in timp ce Elliot ramasese sa comande. Dupa ce ca eram destul de emotionata cu privire la acea idee, acum eram cu totul data peste cap din cauza lui. Ma simteam ciudat, dar intr-un sens bun. Incercam sa-mi revin, pentru a-mi duce la bun sfarsit planul, dar eram ca si inghetata. Tot corpul meu era incremenit si simteam doar mainile lui in jurul taliei mele, buzele lui pe obrazul meu si mana dreapta tinuta in a lui.

-Poftim, ma trezeste Elliot din visare cand imi pune paharul maro in fata.

L-am apucat rapid si am luat o gura zdravana, sperand ca poate ma trezeste la realitate. El s-a asezat pe scaunul din fata mea si il puteam vedea cum ma priveste ciudat. Reactia mea fusese prea de tot. Ziceai ca nu mai pusesem un strop de lichid in gura de cateva zile. Am lasat rusinata paharul pe masa si mi-am simtit obrajii arzand.

-Ce-i cu tine?intreaba el privindu-ma atent, incercand parca sa-mi citeasca gandurile.

Nu aveam puterea sa-i raspund. Nu mai aveam puterea sa fac nimic. Cu greu m-am intors spre geanta si am cautat acel plic. Il pregatisem de aseara si-l pusesem cu grija pentru a nu se indoii. L-am scos si, cu mainile tremurandu-mi, i l-am intins. Mi-am luat rapid degetele de pe el, lasandu-l in fata lui. Elliot si-a abatut privirea asupra lui, apoi spre mine. I-am zambit slab si i-am facut semn sa-l deschida. A luat mai intai o gura din cafeaua lui, apoi a luat plicul in mana. L-a intors pe toate partile, incercand sa gaseasca un indiciu despre ce ar putea sa fie in interior. Nu va gasi, e un plic simplu. L-a rupt frumos pe lateral si a scos ce era inauntru. Ochii i s-au marit imediat, iar buzele i s-au intredeschis in forma de „o".

-Surpriza, spun eu, iar vocea imi e ragusita.

Si-a ridicat privirea spre mine, tinand inca biletul in mana.

-Te rog, spune-mi ca nu ai facut ceea ce cred eu.

Tonul vocii a fost unul care mi-a zdrobit intreaga speranta. Era uimit, dar totusi o urma de tristete ii acaparase ochii. A privit din nou acel bilet, mai atent, citind fiecare rand. A oftat zgomotos si i-a dat drumul, aterizand pe masa. A inchis ochii brusc si si-a trecut nervos mainile prin par.

-Nu pot, Hope, spune el incet. Ti-am mai spus.

-Ba poti!spun eu hotarat. Dar ai nevoie ca cineva sa te impinga de la spate. Si eu sunt cea care face asta. Am incredere in tine, Elliot.

Cand am spus ultimele cuvinte, a deschis ochii. Am intins mana pe masa, cu palma in sus, iar el mi-a urmarit fiecare miscare. Si-a pus si el palma peste a mea, si l-am strans usor, simtindu-i tremuratul. Cu mana libera am apucat acel bilet si i l-am ridicat la nivelul ochilor.

-Il meriti. Si meriti acea sansa pe care ti-au dat-o. E viitorul tau in joc. Trebuie sa risti. Nu conteaza daca castigi sau pierzi, ci e important sa incerci. Nu poti lasa o astfel de oportunitate sa treaca pur si simplu pe langa tine. Te rog, Elliot. In toata aceasta perioada am incercat pe cat posibil sa-ti ascult sfaturile. Asculta si tu o data de mine, ii zambesc eu.

-E prea mult... nu pot sa accept. Am vazut si eu care sunt preturile.

-Nu stii unde sa cauti, spun eu si ii fac cu ochiul. Nu te gandi la detalii d-astea. Accepta-l doar. Nu ma poti lasa sa ma duc singura, zambesc eu siret.

-Ai si tu bilet?!intreaba el uimit.

-Prima oara am vrut sa-ti dau doua... ca sa alegi tu o persoana. Dar imi doream atat de mult sa merg, incat m-as fi ofticat daca nu ma alegeai, recunosc eu rusinata, si-mi aplec privirea.