Caruselul vieții

(II) Capitolul 26

            Am ajuns repede in fata blocului unde statea mama Jasminei, iar Elliot a parcat masina. Ne-am dat amandoi jos si am intrat in bloc, urcand la etajul 1. Am batut la usa, iar in cateva secunde o doamna ne-a deschis usa. Era destul de inalta, dupa parerea mea, si avea un corp de invidiat pentru varsta ei.

            -Hope!spune ea rapid si un zambet larg ii apare pe buze. Ma bucur sa te revad. Ai venit dupa micuta?

            -Da. Mama si Susan au trebuit sa plece de urgenta in Seattle... tata a avut un accident de masina.

            -Oh, Doamne! Este bine?

            -Din cate zice asistenta cu care a vorbit Susan, da.

            -Si ai ramas singura cu Harriet? O sa te descurci?

            -O sa merg sa stau la Jasmine in noaptea asta, iar maine mama se intoarce.

            -Daca aveti nevoie de ajutor cu ea, nu ezitati sa ma sunati. Este o scumpete si n-am mai vazut un copil atat de cuminte ca ea. Haide, intrati, pana o pregatesc.

            Am intrat si am asteptat in hol pentru a o aduce pe Harriet. Am urmarit-o cu atentie cum o imbraca, iar Harriet era toata un zambet. Stiam ca nu prea-i place sa stea cu persoane necunoscute, dar se pare ca doamna Martin i-a captat increderea. A luat-o in brate, iar intr-o mana avea geanta cu lucrurile ei. Elliot s-a grabit sa ia geanta, iar eu am luat-o pe Harriet.

            -Ne vedem si alta data, micuto, ii spune aceasta si o saruta pe obraz. Puteai sa ramai si la mine, Hope.

            -Nu mi-am dat seama, iar mama deja a vorbit cu Jasmine.

            -Nu mi-a zis nimic cand a venit sa-i ia pe Oli si Kim.

            -Pai dupa spectacol s-a intamplat asta... noi am stat pana la final. Jasmine a plecat pe la jumatate.

            -Aaa... Kim e disperata dupa laptele matern, deci nu are cum sa stea prea mult departe de ea.

            -Da, stiu. Multumim inca o data ca ati avut grija de Harriet. Seara placuta in continuare. La revedere.

            -Pa, copii. Conduceti cu grija.

            Am iesit din bloc si m-am urcat in spate cu Harriet pentru a o tine in brate. Elliot s-a urcat la volan, dar s-a intors spre mine in loc sa porneasca masina. Am vazut imediat o sclipire in ochii lui si un zambet siret. Ma va intreba ceva si spera un raspuns pe placul lui. Stiam asta. Mi-am dat ochii peste cap, iar acesta a inceput sa rada.

            -Stii ce vreau, nu-i asa?spune el.

            -Presupun. Nu te lasi pana nu primesti un raspuns afirmativ, nu-i asa?

            -Incerc si eu.

            Vinerea trecuta a fost prima oara cand m-a rugat sa mergem la o cafeanea. L-am refuzat. Iar saptamana aceasta s-a intamplat la fel. Imediat dupa scoala mergeam la repetitii, iar Elliot stia asta si mereu era acolo. Facea cum facea si ma intampina cand ajungeam. Eu imi faceam repetitiile mele, iar baietii pe ale lor. Iar cand terminam, el stia si ma astepta la usa. Si ma invita sa mergem undeva. De fiecare data eram prea obosita, pentru ca-mi epuizam si ultimul gram de energie pe dans.

            -Tu mi-ai facut cinste cu un bilet la un spectacol de balet, vreau si eu macar cu o cafea. Sau ceai, ca-i destul de tarziu, rade el.