Caruselul vieții

Capitolul 35

            Inima mi-a stat in loc. Plamanii au incetat sa mai functioneze. Trupul mi-a inghetat. Eu eram ca si moarta. Eram o moarta care inca statea in picioare privind la persoana care imi este tata. Vei pleca singura. Vei pleca singura. Cuvintele mi se derulau in minte ca un ecou. Un ecou nesanatos pentru urechile si creierul meu. Voiam sa protestez, sa spun ceva, sa-l rog sa se razgandeasca, dar corzile mele vocale erau si ele blocate.

            -Multumim, Peter, ca ne strici ultima zi din an. Nu ramane asa. Hai sa mergem, Hope, spune mama si ma trage in urma ei spre iesire.

            Pentru o secunda am crezut ca si tata ma va prinde de o mana si ma va trage in directia lui... cum se mai intampla acum multi ani, cand plangeam ca mama sa nu plece. Dar nu a oprit-o. A ramas locului, la fel de nervos... iar ecoul cu vocea lui a ramas in creierul meu, bantuindu-ma mai rau cu fiecare secunda. M-am urcat in masina si de abia atunci am simtit materialul rece al scaunelor. Nu aveam paltonul pe mine, dar nu simtisem frigul de afara cand iesisem pe usa. Mama s-a urcat si ea la volanul masinii si a demarat nervoasa.

            -Hope, imi pronunta ea numele usor, uita ce a zis tatal tau. Nu o sa te las aici. O sa ma lupt pentru tine, la fel de murdar cum o face tatal tau. Nu te ingrijora. In seara asta uita acele cuvinte. Hai sa ne distram. Sa ne petrecem noaptea dintre ani impreuna, fericite si fara griji. Promite-mi, spune aceasta privindu-ma pentru o secunda si imi cuprinde mana intra ei.

            -Promiti ca ma iei in Seattle?intreb eu cu greu.

            -Promit. Nu te pot lasa in cusca leului.

            -Atunci promit si eu ca ma voi distra, ii zambesc eu slab.

            Nu-mi venea sa cred ca ma aflu la o petrecere in Seattle. Nu credeam ca o sa mi se intample vreodata asa ceva, dar viata iti pregateste mereu numai surprize. Christopher ma invitase si pe mine la un fel de club din oras, unde mai multi adolescenti isi petreceau noaptea dintre ani. Aceasta varianta se adaugase celorlalte doua, cea de a sta acasa sau sa ma duc cu tata si Susan la familia fetei de la care urma Susan sa adopte copilul.

            In prima faza, tata nu m-a lasat sa merg la aceasta petrecere, fiind ca intotdeauna e contra distractilor adolescentine, dar mama s-a oferit sa vina cu mine. Mai mult ca sigur increderea tatei nu a crescut, dar totusi a cedat si uite-ma la aceasta petrecere impreuna cu mama. Mama, care putea cu usurinta sa se dea drept o fata de 20 de ani. Observam privirile baietilor care intorceau capul dupa ea si intr-un fel mi se parea atat de ciudat. In afara de mine si Chris, nimeni nu stia ca e mama, iar aceasta ma rugase sa o strig pe nume, ca sa nu atraga prea mult atentia. Ar fi ciudat ca o femeie de 35 de ani sa se distreze alaturi de adolescenti.

            -Tine asta, ma trezeste vocea mamei din visare si ii apuc tigarea ei intre degete, apoi o privesc cum pleaca de langa mine.

            Am privit-o cum a trecut de partea cealalta a peretilor de sticla care delimitau spatiul pentru fumat, pe mine lasandu-ma singura cu tigarea in mana. Era prima oara cand tineam asa ceva in mana; in datile cand am fumat Matt mi-o aducea la buze. Cu mana putin tremurandu-mi am dus tigarea la buze si am tras in plamani, apoi am expirat usor, in minte aparandu-mi chipul lui Matt. Imi era atat de dor de el.

            -Opa, Hope e fata rea, aud o voce si tresar.

            M-am intors si l-am vazut pe Chris apropiindu-se de mine, alaturi de un baiat. Acel baiat pe care-l mai vazusem in compania lui, iar ochii aceluia erau mereu pe mine, privindu-ma insistent. Si era mai rau decat privirea lui Matt la inceputul prieteniei noastre. M-am rusinat putin si imi doream sa apara mama.