Caruselul vieții

Capitolul 24

-E prima oara, spun eu incet.

-Eu prima oara aproape mi-am scos plamanii afara pentru ca m-am inecat. Esti un specimen rar, Hope.

-Cel mai probabil tu te-ai avantat asupra tigarii de parca ar fi fost aur. Hope a tras usor, delicat, ca o domnisoara, nu ca un obsedat, ma apara imediat Jess.

Am zambit putin crispata catre cei doi, pentru ca nu stiam ce sa zic. Am simtit mana lui Matt peste umerii mei, tragandu-ma spre el si ajungand cu capul pe pieptul lui. Nu am zis nimic si m-am cuibarit mai bine.

-Nu-mi mai speriati iubita, spune Matt.

-Nu ma sperie, murmur eu si ridic privirea spre Jess si Brandon.

-Sper ca veniti la petrecerea de Halloween?intreaba Jessica. Ati cam ratat ultimele petreceri.

De cand venisem aici, am invatat un lucru: saptamanal se tineau petreceri. Dar de cand cu ajunsul la sectie, nu am mai avut curaj sa merg, iar Matt m-a inteles. Nici el nu se ducea si petreceam timp impreuna, plimbandu-ne prin oras sau pe plaja. Ma simteam mai bine asa. Dar stiam ca Matt vrea sa se distreze si o data si o data trebuia sa merg.

-Sigur, spun eu si il simt pe Matt incordandu-se.

Mi-am ridicat privirea spre el, iar acesta mi-a zambit discret. I-am raspuns tot cu un zambet, apoi am primit un pupic. M-a strans mai cu putere la pieptul lui, iar asta m-a facut sa ma simt bine.

-In sfarsit, exclama Brandon razand. Multi deja isi puneau intrebari de ce nu mai apare Matt.

-Nu-mi pasa, da usor din umeri Matt.

Am tresarit la auzul soneriei telefonului meu. Inima deja incepuse sa-mi bata nebuneste. Mereu era la fel. L-am scos din buzunar si am rasuflat usurata cand am vazut acel zambet minunat si parul blond. Am raspuns in timp ce ma ridicam. M-am indepartat putin de grup pentru a vedea ce vrea mama. Noroc ca e ea si nu tata.

Matthew

Am privit-o cum se indeparteaza si m-am simtit gol. Daca nu ar fi fost Jess si Brandon nu ar fi plecat de langa mine. Asculta atenta ce-i spunea mama ei la telefon si se juca cu o suvita de par. Daca nu ar fi avut o mana ocupata, mai mult ca sigur si-ar fi framantat mainile intre ele. De cand suntem impreuna i-am invatat fiecare gest si tic nervos. Petrecusem aproape o luna perfecta cu ea. Era atat de adorabila cand se cuibarea in bratele mele, atat de imprevizibila cand imi spunea cate o replica ironica, atat de dulce cand o sarutam si atat de frumoasa cand ma privea in modul ei unic, cu acei ochi mari si albastri si zambetul acela bland. Eram indragostit pana peste cap de ea.

-Fata asta te-a schimbat mult de tot, ma trezeste vocea lui Brandon.

-Ba nu, protestez eu.

-Nu te cunosteam cand erai la inceputul relatiei cu Tiffany, dar tot asa faceai?intreaba si Jess si incerc sa-mi stapanesc nervii cand aud acel nume.

-Nu facea asa, ii raspunde Brandon.

-Dar cu ce naiba m-am schimbat de ziceti amandoi?aproape tip eu.

-Nu petreceri, nu mai fumezi ca inainte, de baut cred ca nici atat si ne neglijezi. Daca nu era Jess sa se auto-invite, nici week-end-ul asta nu ne vedeam, ma acuza Brandon.

Intr-un fel avea dreptate... ii neglijam, pentru ca mereu stateam cu Hope. Dar mi-as fi petrecut fiecare minut cu Hope, pentru ca imi place sa stau cu ea, sa o strang in brate, sa o sarut, sa vorbim sau pur si simplu sa ne uitam unul la altul fara sa spunem vreun cuvant. Eram prea innebunit dupa ea.

-Imi pare rau, dar chiar am vrut sa petrec timp cu Hope. Si faza cu petrecerile... Hope s-a speriat de cand a ajuns la politie si nu vreau sa vin singur.

-Dar tot te-ai schimbat. Cand erai cu Tiffany iti petreceai timp si cu mine, apoi ea a integrat-o pe Jess. Si bum, am devenit 2 cupluri. De ce nu faci la fel si cu Hope? Nu o mancam, stai calm.

-Hope e diferita de Tiffany, oftez eu nervos. Pe Hope trebuie sa o ajut usor, usor sa se integreze in lume, pentru ca pana acum a fost tinuta intr-o „colivie" de catre tatal ei. Si cred ca am fost prea brutal la inceput, deci acum vreau sa o iau usor. Iar perioada asta e cam grea pentru ea... probleme in familie.

-Ok, ma intrerupe Jess. Dar incearca sa nu o integrezi doar in lumea lui Matt si sa o tii tu intr-o colivie.

-Liniste ca vine, spune Brandon, iar eu imi intorc privirea spre ea.

Hope se indrepta spre noi cu pasul ei saltat. Mereu mi-o imaginam pe poante si intr-o rochita de balerina. Imi doream mereu sa o vad dansand pe o scena, fata in fata, dar ea mereu ma refuza politicos. Stiam ca ii e greu sa dezgroape acea parte din trecutul ei si ii acceptam dorinta. Dorinta ei era mai puternica decat a mea. S-a asezat in bratele mele, iar eu i-am pus o mana pe dupa spate. I-am sarutat buzele rozali, fiindu-mi deja dor de gustul ei.

-Mama se duce la cina cu Patrick. Stai cu mine pana vine?ma intreaba ea cu voce scazuta si timida.

-Sigur,ii raspund eu zambind si ii mai ofer un sarut scurt.