Caruselul vieții

Capitolul 22

            -Ele doua chiar seamana izbitor de mult. Cand am vazut-o prima oara in scoala, sa fiu a naiba ca am crezut ca e Tiffany.

            -Ele doua nu seamana deloc. Hope e total diferita de Tiffany. Si ti-am mai zis, Jessica, nu vreau sa-i mai aud numele pronuntat. Inceteaza sa-mi mai aduci aminte de ea din 5 in 5 minute. Si controleaza-te. Nu vreau sa o superi pe Hope spunand cine stie ce prostie de T, spun eu nervos, dar totusi mi-am pastrat tonul scazut.

            -Imi place mai mult Hope, spune Brandon. Chiar e diferita de..., lasa el ultimul cuvant in vant.

            -Daca te atingi de ea, te omor, imi amenint eu cel mai pun prieten.

            -Te ajut cu placere, ma sprijina Jess, tragandu-i o privire nu prea frumoasa iubitului ei.

            -M-ati inteles gresit... Ma rog, nu mai conteaza, ofteaza acesta.

            Nu i-am mai bagat in seama pe cei doi si mi-am luat cartile si am plecat. Voiam sa fiu singur, fara sa-i mai aud pe cei doi trancanind despre asemanarea dintre cele doua fete. Cred ca era prima oara cand ma duceam in clasa atat de devreme. M-am asezat in banca, lasandu-mi cartile.

            Nu puteam sa neg asemanarea dintre Hope si Tiffany. La infatisare semanau mult; amandoua avand in jur de un metru cincizeci si cinci, blonde si un zambet frumos. Dar in acelasi timp erau si foarte diferite la aspectul fizic. Tiffany avea forme mai definite, pe care stia sa le puna in evidenta in asa fel incat sa ma innebuneasca. Hope era inca un copil. Era atat de pura si aveam o teama in mine ca o sa o trag pe un drum nepotrivit ei. Corpul ei era frumos asa mic cum era el. Inca imi amintesc acei pantaloni negri mulandu-se perfect pe ea, iar cu ajutorul  tocurilor parea ca un fotomodel. Iar piesa de rezistenta a fost tricoul din dantela, care-i lasa umerii la vedere. Cu greu m-am abtinut sa nu-i sarut umarul gol, urcand mai apoi pe gat si soptindu-i la ureche cat de mult o plac.

            Cand a dormit la mine a fost un adevarat chin. M-am simtit vinovat ca stau langa ea, iar ea habar nu avea. Bluza aceea larga, care i se tot ridica lasandu-i pielea alba la iveala, si pantalonii scurti nu erau o alegere foarte buna. Incercam sa o invelesc, dar ea mereu isi dadea patura la o parte. M-am jucat cu parul ei blond si catifelat. In acea seara i-am furat un pupic pe buze. Nu m-am putut abtine. Buzele acelea rozali stateau intredeschise, parca ademenindu-ma mai mult. Am pupat-o scurt, apoi am tras-o intr-o imbratisare si asa am adormit. Oare daca i-as marturisi asta s-ar supara?

            -Buna, Matt, aud o voce pitigaiata langa mine si tresar din gandurile mele.

            Mi-am ridicat privirea si am vazut-o pe Stephanie. S-a asezat in banca din fata mea. Si-a lasat cartile, apoi s-a intors jumatate spre mine. Si-a fluturat genele lungi spre mine, iar eu cu greu m-am abtinut sa nu-mi dau ochii peste cap. Mi-am fortat un zambet si i-am raspuns la salut.

            -Esti liber vineri? As cam avea nevoie de niste meditati pentru ca materia se complica rau, spune ea pe un ton de parca ar fi bolnava de 3 luni.

            -Ok, mormai eu.

            Nu aveam nici cel mai mic chef sa stau o ora cu domnisoara majoreta, in timp ce eu incerc sa ma concentrez pe matematica, iar ea isi flutura genele la mine. Cateodata imi vine sa-i spun ca nu sunt interesat de ea, dar nu vreau sa fiu un baiat rau. Trebuie sa o sarut pe Hope si sa fie si ea de fata. Poate astfel isi da seama ca nu are sanse. Pe cine pacalesc? Fata asta nu a incetat nici cand eram cu Tiffany. Nu cred ca Hope e indeajuns de puternica sa o infrunte, la fel cum a facut Tiffany. Trebuie sa o avertizez pe micuta mea.