Caruselul vieții

Capitolul 16

-Daca vrei sa te duc acasa, sa-mi spui. Ti se observa retinerea si nu vreau sa fii venit aici fortata. Stiam ca nu e un loc potrivit pentru tine, dar nu am scapat de cei doi nebuni.

-Si de unde stii tu care sunt locurile potrivite pentru mine?ma intorc eu spre el, incrucisandu-mi bratele la piept si aruncandu-i o privire urata.

In slaba lumina a unui felinar am putut sa observ cum a tresarit, iar expresia fetei i s-a schimbat. Nu cred ca se astepta la tupeul acesta din partea mea. Trebuia sa ma tin de promisiunea pe care mi-o facusem mie, sa nu ma mai las pacalita de comportamentul lui dragut.

-Nu stiu. Dar daca nu te simti bine, imi spui si te duc acasa.

-Nu vreau acasa, spun eu si apoi plec de langa el.

M-am indreptat cu pasi repezi spre acea usa, dar totusi, Matt a fost mai rapid, ajungand primul si deschizandu-mi usa. I-am evitat privirea, dar cand am intrat si am fost asaltata de un miros inecacios si o bezna totala, m-am oprit in loc. Era un coridor lung, neluminat. Am simtit o mana rece pe curbura spatelui meu si am tresarit speriata.

-Sa-mi spui cand vrei sa te duc acasa, imi repeta Matt acele cuvinte si acum ii inteleg motivul pentru care a zis „nu e un loc potrivit".

Am dat afirmativ din cap, neavand puterea sa spun ceva. Un mic tipat mi-a scapat printre buze, cand un neon s-a aprins pe acel coridor, luminand totusi slab. Nici nu mi-am dat seama ca facusem un pas mai aproape de Matt, acum fiind lipita de el. Mana lui a alunecat de pe spatele meu si a prins-o pe a mea, apoi m-a tras in urma lui. L-am urmat fara sa comentez nimic si cred ca o sa-l tin de mana toata seara. Mai bine nu veneam.

Inaintam pe acel culoar, iar muzica incepea sa se auda. Am ajuns in dreptul unei usi, iar Matt a deschis-o. In spatele ei, contrar peisajului de afara, se afla o incapere mare, luminata de lasere colorate. Am putut distinge cateva chipuri pe care le mai vazusem prin scoala; cred ca elevi din ultimul an. Marea majoritate era in centrul incaperii dansand pe muzica energica care se auzea din boxe, iar altii prefereau sa stea pe margine, cu o bautura in mana privind si vorbind intre ei.

Palma lui Matt nu se despartise de a mea, si ma tragea dupa el, spre un fel de bar improvizat. Un baiat inalt si cu parul lung; prea lung dupa parerea mea, statea incruntat si parca plictisit de tot ce face. Si-a indreptat privirea spre mine si o uimire i-a aparut pe chip, ochii marindu-se instant. Matt a ridicat 2 degete spre el, iar baiatul s-a conformat imediat. A luat de undeva de jos o sticla transparenta cu lichid in ea si a turnat in doua pahare de plastic cate putin. Matt mi-a dat drumul la mana si imediat o teama uriasa mi-a acaparat trupul. Nici nu-mi dadusem seama ca simpla lui atingere ma calmase oarecum.

-Apuca-ma de camasa si nu-mi da drumul, imi spune el la ureche, iar eu fac intocmai, prinzandu-i marginea camasii.

A luat cele doua pahare, apoi a luat-o inainte, iar eu l-am urmat. A deschis cu cotul o usa si am intrat pe un alt coridor, la fel de slab luminat ca si primul. Inima imi batea cu putere si o simteam de parca ar vrea sa-mi iasa din piept. Unde naiba ma ducea? Aveam tendinta de a-i da drumul si sa o iau la fuga; dar stiam ca ma va prinde dupa nici primul pas. Muzica deja nu se mai auzea asa puternic, dar cred ca bataile inimii mele da. Matt s-a oprit si s-a intors cu fata spre mine, eu dandu-i drumul la camasa. Am ridicat incet privirea spre el.

-Presupun ca nu ai baut niciodata?intreaba el ranjind, iar eu ii confirm banuiala. Atunci o sa fiu primul care te vede cand te strambi din cauza alcoolului, imi zambeste acesta ca un ingeras.