Caruselul vieții

Capitolul 11

            Mi-am sters toate gandurile din minte cand soneria s-a auzit si profesoara a intrat in clasa. Doamna Robbinson era asa de draguta, mereu zambitoare si foarte dedicata materiei, dar intr-un mod care ne facea si pe noi sa vrem sa invatam. Profesorii din scoala asta mi se pareu mai calzi decat cei din vechea scoala. Parca si profesorului de matematica, care era mai exigent, simteam ca i-am intrat in gratii. Oare o fi din cauza climei? Aici e mai cald decat in Seattle.

            Cand s-a auzit soneria, doamna ne-a urat o zi placuta in continuare, apoi mi-am strans lucrurile. Mi-am pus geanta pe dupa umar si m-am ridicat. Am simtit imediat prezenta cuiva langa mine si am inspirat adanc. Matt s-a inselat cand a zis ca nu se va mai apropia de mine. Am vrut sa nu o bag in seama si sa-mi continui drumul, dar ceva din mine, cred ca bunul simt, nu m-a lasat sa fac asta. Mi-am intors privirea spre ea si mi-am incrucisat bratele la piept.

            -Te rog, Hope. Da-mi sansa sa-ti explic macar. Apoi e alegerea ta daca o sa mai vorbesti cu mine sau nu, se roaga Becca de mine.

            -Acum nu vreau sa vorbesc nimic cu tine. Nu am starea necesara. Sunt prea suparata si nervoasa pe tine ca sa te ascult macar. Poate cand o sa ma mai calmez o sa-ti acord aceasta sansa.

            -Ok, ofteaza ea. Vreau sa stii ca-mi pare extrem de rau ca s-a ajuns in acel punct. Iti inteleg supararea. Ma bucur ca esti bine. Matt e cel care te-a luat de la petrecere?intreaba ea, iar eu aprob dintr-o miscare a capului. E bine atunci, imi zambeste ea slab. Sa ma anunti cand iti mai trece supararea, ca sa-ti explic.

            Am dat din cap, apoi s-a intors si a plecat. Am suflat tot aerul afara din plamani, apoi am iesit si eu din clasa. O vedeam cum merge in fata mea cu capul plecat. Pe coridor am vazut-o pe Steph, care a privit-o mai intai pe sora ei, apoi pe mine, care eram in urma ei. Un mic zambet, cam diabolic, i-a aparut pe chip. Cred ca era fericita ca eu sunt suparata pe sora ei. Nu intelegeam de ce nu se inteleg. Nu cred ca au acelasi motiv care e la Matt si fratele sau.

            Ajunsa la dulap mi-am schimbat cartile. Aveam istorie acum si nu prea eram prietena cu ea. Aveam o stare deprimata rau de tot si voiam sa stau tolanita in pat cu ochii pe pereti si sa ascult muzica clasica, care-mi amintea de perioada cu baletul. Chiar daca baletul era o amintire trista din viata mea, de multe ori ma gandeam la acea perioada, doar ca sa scap pentru cateva minute din prezent. Uneori prezentul e mult mai trist decat trecutul.

            Mi-am lasat cartea in dulap, apoi m-am indreptat cu pasi micuti spre cantina. Imi era groaza de acest pranz. Cu Becca nu vorbeam, iar cu altcineva nu aveam cu cine sa stau la masa. Din nou o sa devin o ciudata care sta izolata la o masa intr-un colt cu alti ciudati care stau izolati. Minunat. Chiar credeam ca am trecut peste grupul ciudatilor. Mi-am luat o tava, apoi m-am pus la coada pentru a lua mancare. Pentru ca ma miscasem cu viteza melcului pana in cantina, aceasta era deja plina si-mi va fi greu sa gasesc un loc liber. Cand eram cu Becca, aceasta ma lua aproape zburand, doar pentru a gasi loc.

            -Buna, aud o voce in spatele meu si tresar.

            M-am intors si am dat peste acea fata blonda, care era iubita lui Brandon. Imi zambea larg. I-am zambit si eu, dar putin fortat, pentru ca nu intelegeam de ce se baga in seama cu mine.

            -Felicitari pentru castig, spune ea. Anul acesta chiar ma pregatisem intens, fiind ca voiam sa castig.

            -Oh... nu m-as fi inscris, dar am fost adusa cu forta, spun eu.

            Ajunsa in fata femeii de la cantina, mi-am luat mancare. Pentru ca eram bine crescuta, am asteptat-o si pe acea blonda. Nu puteam sa plec asa direct de langa ea. Ar fi fost lipsa de respect din partea mea. Si-a luat si ea mancare si a zambit cand a vazut ca am asteptat-o.