• Douăzeci şi şapte

1.4K 137 14

E scurt, de acum va spun. Lectura placuta!

Se spune ca timpul e singurul care-ti poate vindeca ranile. Nu doar ranile exterioare, ci si cele interioare. E mult mai palpitant cand tu poti demonstra contrariul. Nu doar ca o poti face in doi timpi si trei miscari, dar iti demonstrezi tie insuti ca poti face orice, ca limitele care erau candva nu mai exista de mult.

Dar cu timpul, vine si nerabdarea, cat mai ''opusul perseverentei'', irascibilitatea si nervozitatea unei persoane, iar daca Leyla si Michael ar fii fost separati nici macar eu nu stiu cum s-ar fii descurcat fara sa se ticneasca de-a binelea.

La fel de bine stiau si ei asta. Se consolau in fiecare minut de singuratate si mai radeau ocazional cand stomacul satenei se revolta din cauza lipsei de mancare. Incepeau sa-si piarda speranta cu privire la planul ce aveau sa-l puna in aplicare cand James trebuia sa vina, dar n-a mai venit.

Doua zile. Au trecut inca doua zile date naibii de cand cu planul si n-au rezolvat nimic. In fiecare noapte frigul devenea mai aprig, iar Michael tot mai slabit. Leyla se ingrijora pentru el, avea motive ce-i drept.

Si mai mult decat sigur ca Ada si Sam goneau pe drum mai rau decat Jerry de Tom. Da, un drum lung de tot, dar merita daca voiau sa-si gaseasca prietenii. Mai aveau cel putin o zi pana sa ajunga la destinatie, dar in tot acest timp mintea satenei gandea o alta modalitate de evadare.

Leyla P.D.V.

- Nici acum nu te-ai convins ca nu merge?

- Nu! ma rastesc eu catre el.

Mi-a trasnit in cap ideea de a folosit patura adusa de James acum cateva zile pentru a apuca un ciob de dupa gratii. De 15 minute ma chinui mai ceva ca un mim intr-o cutie invizibila ce stia ca nu avea sa reuseasca sa iasa prea curand. Dar iata ca norocul imi bate in usa, pardon, adica in gratie. Patura aterizeaza pe un ciob ceva mai aproape si incep sa o trag cu tot cu el cu piciorul. Numai eu si Michael stim cat m-am chinuit sa o dau jos si sa o arunc fara maini.

Dar desigur ca planul nu avea voie sa functioneze, stie toata lumea cat de ghinionista sunt. Un bocanc negru cu o talpa groasa opreste patura din a se misca si totodata gandurile mele pozitive.

- Care erau sansele? pufnesc ironica mai mult pentru mine.

- Procentele negative se pun? imi raspunde James la fel de ironic si foarte mandru ca a reusit sa apara in cel mai nepotrivit moment.

Imi dau ochii peste cap si nu ma ajuta deloc stiind faptul ca nu-mi voi mai primi materialul ce-mi tinea de cald si-mi acoperea cat de cat pielea. De ce acum?!

- Ce s-a intamplat? Ti-a tinut Aiden lesa prea aproape de el? continui eu sa ma joc putin, cat sa-l enervez si in sfarsit sa pot pune in aplicare planul.

- Aiden nu ma obliga sa fac nimic. Doar ii intorc favorul.

- Da, sigur. Esti mai rau decat o potaie in ochii lui.

Incruntarea ce mi-a oferit-o brusc da semne clare ca incepe sa-si piarda rabdarea.

- Te inseli. Dar ma simteam ca o potaie cand stateam cu tine in aceeasi casa.

Ok, asta m-a facut pe mine sa ma incrunt iar pe el sa zambeasca satisfacut in coltul gurii. Michael tocmai l-a injurat si l-a dat in toate bolile posibile. Cancer direct.

- Cand stateai cu mine in aceeasi casa sau cand n-ai reusit sa ma bagi in pat? Trist, dar adevarat. Si totusi pacat ca te simteai ca o potaie, erai o jigodie in toata regula.

Il vad cum fierbea la foc mic, clocotea mai degraba si intr-o secunda isi scoate coltii in fata mea. Aiden l-a invatat sa se controleze, dar nu l-a si testat sa vada daca rezista. Mi-a apucat gatul cu o mână, apoi si-a infipt adanc ghearele in umarul meu dezgolit. Si le-a plimbat de-a lungul obrazului meu pana a ajuns la maini si a deschis lanturile cu o simpla miscare.

Stiam ca nu vei rezista, stiam ca prezenta lui Michael aici te va innebuni de tot, mai ales cand am scos acele cuvinte din gura.

- Mai vedem noi asta, spune si incepe sa ma imbranceasca spre iesire.

Va vine sa credeti sau nu, tentativa de ''viol'' era ideea lui Michael. Vreau sa zic, chiar Michael, adica Michael, gelosul.

Stiam ca acum puteam sa trag lantul cu toata forta pentru a ma elibera, asa ca asta am si facut. Zanganitul puternic m-a asurzit, iar in a doua secunda lanturile se aflau in jurul gatului lui James, strigand cu putere cand acesta i-a parjolit pielea. L-am impins inapoi pana am reusit sa il leg in locul unde am fost eu. I-am ignorat strigatele si insultele si am reusit sa-l dezleg pe Michael, care a cazut in genunchi. Ranile nici acum nu-i erau vindecate.

- Trebuie sa mananci, ii spun in soapta.

- Nu vreau sa te ranesc, Leyla. Mai bine mor.

- Nu ma refeream la mine.

Michael m-a privit socat de faptul ca am spus asa ceva, mai ales ca stia de sentimentele pe care le-am avut pentru James. Le-am avut.

- Eu ies afara, nu vreau sa stau sa privesc.

Hei! Imi pare nespus de rau ca e scurt, dar pana acum am fost plecata undeva la tara unde nu am gram de internet. Gram!

Am pus next si la cealalta poveste si sunt extrem de obosita!

Nu uita sa lasi un vot daca ti-a placut si sa-mi lasi pareri in comentarii! Chiar sunt curioasa ce a-ti primit voi de Craciun!

Va pup si va imbratisez pe toti!











Banshee and Alpha ( 1 & 2 )Citește această povestire GRATUIT!