Viata n-a fost niciodata usoara - cred ca am mai spus asta.

Te loveste in cele mai nepotrivite momente atat de tare, incat iti vine greu sa crezi ca te vei mai putea ridica vreodata. Te scufunzi in adancuri intunecate doar pentru putin refugiu, insa iti dai seama ca, de fapt, sa te ascunzi nu se numara printre lucrurile pe care le poti face.

Pentru ca doar cei mai buni supravietuiesc.

Cateva ore mai tarziu, sangele imprastiat pe podea deja disparuse. Si, sa fim seriosi, nu ma suparam daca tata o ucidea pe adevarata Kate, nu pe una dintre Umbre, deghizata si trimisa sa ne tina sub supraveghere.

Nimeni nu cred ca se astepta la asa ceva.

Dante nu voia altceva decat sa o protejeze pe Kate, pentru ca se presupunea ca si ea este in pericol. Si cand ma gandesc la faptul ca ea sta tolanita-n patul ei si doarme ne-ntoarsa, imi vine sa-mi trag palme.

Frate, Umbra aia l-a sarutat pe Dante. O sa fac multa bascalie de acum inainte si o sa fiu mandra de asta.

Iar asta explica si comportamentul ciudat al lui Kate pe care l-am observat inca de cannd a venit prima data. Nu-mi vine sa cred ca nimeni nu si-a dat seama, in special mama. Ea mi-a spus ca a invatat multe lucruri de la tata si ca nu a fost mereu... om. Asadar, chiar si mama a fost putin socata cand tata a atacat-o pe Kate asa - din senin,iar ea habar nu avea de ce nu a simtit o Umbra, un pericol, stand sub acelasi acoperis cu noi.

Si o alta intrebare foarte buna e: de ce nu a atacat prima?

- Cat ai crescut! matusa Ada intra in camera si se aseaza langa mama care isi plimba degetele fine prin parul meu.

Zoe intra imediat in urma ei, sprijinindu-se de perete. Eu stau intinsa, cu fata in sus, inca gandindu-ma la ceea ce vom face de acum inainte.

- Si tu mi-ai lipsit, matusico, ii raspund cu un zambet slab.

- Doar Ada pentru tine, scumpica mica.

- Unde sunt ceilalti? am intrebat.

Zoe se apropie.

- Patruleaza. Adam spune ca daca Umbrele i-au urmarit pe tatal tau, Ada si Sam pana aici, inseamna ca nu au fost singurele de aici. Ciudat e ca nu si-au trimis animalele de companie si au venit in persoana, se stramba ea, dandu-si ochii peste cap. Are cearcane adanci dedesuptul ochilor, obrajii supti fara macar putina culoare in ei.

Intr-adevar, zilelea astea au fost al naibii de lungi.

Aud si sunt constienta cand lumina din camera este stinsa de catre mama, care inca nu si-a dezlipit mana din parul meu. Sesizez miscare prin cameraa in timp ce incerc sa adorm.

Probabil nu as fi reusit sa inchid vreun ochi, asta daca nu stiam ca parintii mei sunt din nou alaturi de mine, la fel ca toti ceilalti de altfel.

Visez ca sunt din  nou acasa. E mobilata exact la fel, cu aceeasi noptiera groaznica de langa patul meu. Telefonul meu bazaie pe cearsaful patului, iar pe ecran apare scris cu litere mari ''Claire''. Prietena mea... Claire.

Oare ea e bine? Nu mai stim nimic una de cealalta. Ma intreb daca politia ne cauta. Am disparut brusc: eu, Dante, Zoe, Adam, Ethan si parintii mei. E imposibil ca nimeni sa nu fi observat.

Incerc sa apas pe ecranul telefonului ca sa-i raspund, insa e in zadar. E ca si cum as atinge aerul fiindca, inainte ca eu sa fiu capabila sa-mi dau seama, telefonul nici macar nu se mai afla acolo. In schimb, soneria se aude acum de la aprter. Cobor scarile in graba, dar casa e goala. Privesc in jur si constant ca se intuneca tot mai mult. Razele care se rasfireau prin fereastra acum cateva secunde, dispar.

Telefonul nu se mai afla in casa, ci in afara ei.

Ajung ca prin magie la fereastra si nu stiu daca as mai rezista sa privesc si a doua oara aceasta imagine.

Mama si tata, ucisi de doua umbre si un hipogrif. Trupurile tuturor zac pe jos, fara suflare, un lichid rosu acoperind iarba alb-negru. Umbrele zboara pe cer, lasand in urma lor un fum negru si inecacios, pe care l-as putea taia cu un topor, nu cu un cutit.

Lumea are un aspect post-apocaliptic. Oamenii tipa si, dintr-o data, sunt in mijlocul unei furtuni. Vant puternic, fulgere si tunete zgomotoase. Simt o prezenta in spatele meu si ma intorc cat de repede pot, dar nu e nimic acolo. Si cand spun nimic, spun absolut nimic.

Casa nu mai e, ci doar peretele si fereastra prin care priveam, pe care le pot ocoli din cativa pasi. In bataia vantului, cateva pagini dintr-o carte zboara spre mine si prind una din zbor. Imi arunc privirea spre randurile scrise in ea:

'' In zorii zilei dupa cea de-a saptesprezecea eclipsa, oamenii intunecati cu vanatorii lor cu pene se vor razvrati si vor cadea deodata cu ingerii. Cel dintai decazut va fi tinta lor pentru revenirea glorioasa a intunericului.''

Ma opresc cand o femeie cu un copil, care nu are mai mult de cinci-sase ani, fuge direct spre mine. E prea tarziu sa o evit, dar nici nu mai este nevoie, caci ea pare sa nu ma observe, trecand exact prin mine. Ca printr-o fantoma.

E doar un vis, Shel. Gandeste-te. Visezi.

Am continuat sa citesc ceea ce pare ca am mai auzit o data:

''Ghearele vor ataca,
Umbrele vor pleca;
Si doar sangele primului,
Din Imparatia Iadului
Va aduce linistea
Dusmanului cu dragostea.''

Sunt aproape sigura ca scancesc in somn, deoarece aud glasul mamei cantandu-mi. Inainte sa vreau sa ma trezesc, mai arunc o ultima privire spre fereastra.

Dar mi-as fi dorit sa n-o fi facut niciodata.

Nu mai sunt Umbre sau hipogrifi. E pustiu... cu exceptia cuiva: Dante, invaluit in intuneric. Pulbere. Si. Stele.

Banshee and Alpha ( 1 & 2 )Citește această povestire GRATUIT!