Casa presupusei Catherine e foarte frumoasa, dar prea aranjata, daca vreti parerea mea. La intrare, in una din camere, pe jos se afla intins un covor rosu, pufos. Trandafirii ofiliti sunt asezati aproape peste tot. Mobila este veche si foarte prafuita, semn ca n-a mai trecut nimeni pe aici de foarte mult timp. Doua tablouri cu niste desene pe care nu le inteleg, pictate-n alb, negru si alb, imi dau fiori.

- Cand plecam? intreb pe un ton repezit si ascutit, gata sa ma indrept inapoi pe unde am intrat.

- Suntem aici de treizeci de secunde, imi raspunde Dante dintr-o suflare.

- Exact.

Aerul e mai rece decat ar trebui, iar pasii mici imi ingreuneaza sarcina de a-mi aduna curajul de care am nevoie. Cu toate draperiile astea gri, care, probabil, fusesera albe candva, pot sa jur ca pe aici e o fantoma. Aoleo. Oare exista si fantome?

Mama se indreapta hotarata spre rafturile unde sunt cartile. Au coperti mai, mici, groase sau cartonate. Unele sunt si ele vechi, precum restul, altele mai noi. Nu par a fi romane de dragoste, poezii sau alte carti din domenii asemanatoare. Dar cand mama arunca una dintre ele, cu o inscriptie ciudata pe coperta, apoi o deschide, toate banuielile imi sunt confirmate.

Vraji.

Incantantii.

Invocari.

Raman cu gura pana in pamant si inapoi. Sa nu aud pe cineva cu ''inchide gura ca...''. Degetele mamei rasfoiesc paginile vechi si rupte la colturi, pana se opresc la una anume, batand cu unghia printre randuri.

- Am gasit! ne anunta si ne strangem precum gainile la grau in jurul ei.

Dar eu nu vad nimic. Nimic din ce pot eu sa inteleg. 

- Inteleg cateva cuvinte, ne explica ea, iar eu si Adam ne uitam unul la celalalt confuzi. Dar mai bine citesti tu, Dante.

Privirile lor se opresc unul asupra celuilalt cu subinteles, nu e prima data cand fac asta. Iarasi nu stiu despre ce este vorba! Iar ei nici nu au de gand sa ma lumineze. Din nou.

Adica, de ce ar face-o? Nu e ca si cum mi-au spus de la bun inceput despre existenta supranaturalului. De ce m-as astepta sa se schimbe ceva acum?

- '' In zorii zilei dupa cea de-a saptesprezecea eclipsa, oamenii intunecati cu vanatorii lor cu pene se vor razvrati si vor cadea deodata cu ingerii. Cel dintai decazut va fi tinta lor pentru revenirea glorioasa a intunericului.''

- Continua, il indeamna mama.

- E si o incantatie, cred: 

''Ghearele vor ataca, 
Umbrele vor pleca;
Si doar sangele primului,
Din Imparatia Iadului
Va aduce linistea
Dusmanului cu dragostea.''

- Nu mi s-a facut deloc frica, soptesc in timp ce inghit in sec. Buzele mi s-au uscat dupa fiecare cuvant iesit de pe buzele lui Dante.

- Ce-i prostia asta? tuna vocea lui, devenind furios si inchizand, printr-o miscare rapida a mainii, cartea.

- E adevarata, iar tu o stii foarte bine. Stiai ca asa va fi, Dantelian.

- Nu-mi spune asa! striga, trantindu-si cu putere mana de masa, insa mama nu se clinteste.

Adam ii pune o mana pe umar in timp ce isi aranjeaza ochelarii in par.

- Frate...

- Nu! isi indreapta degetul spre el amenintator. Am renuntat! Am plecat si ei nu ma pot obliga sa ma intorc!

Cine naiba sunt "ei"?

Usa de la intrare se zguduie, trantindu-se de perete. Toți tresarim si inima imi galopeaza mai repede decat un cal. Sangele imi ingheata cand mama ma trage de mana langa ea, iar Adam si Dante se posteaza protector in fața noastra.

Un fum negru, innecacios, se plimba in hol, oprindu-se la intrarea in camera. Curand, imi pot da seama cum anume se formeaza conturul unei siluete. Fumul ia forma unui barbat inalt, cu o mască in loc de chip. Ochii sai ne strapung pe rand, oprindu-se insistent pe Dante.

- Copii, sopteste mama. Indepartati-va incet.

Ma misc cu pasi mici in spate deodata cu ea, baietii supunandu-se ordinului mamei. Ea intinde mana spre masa si apuca intre degete un marker negru.

Omul intunecat maraie, inaitand la fel de incet ca noi. Dintr-o data, simt cum sunt aruncata in camera alaturata, iar creatura scoate un tipat atat de ascutit, incat ma dor urechile. Corpul mamei este deasupra mea precum un scut protector. Presupun ca ea m-a impins. Pot sa aud vazele trandafirlilor cum se sparg si zaresc cateva cioburi care aterizeaza pana la noi.

Mama se ridica cu o viteza uimitoare cand Adam trage umbra departe de noi, exact inainte ca ghearele sale sa se infiga in piciorul meu.

Mainile ii tremura cand desface marker-ul, aruncand capacul jos.

- Cauta o foaie!

Aici e mai intuneric decât dincolo si îmi este mult mai greu sa îmi dau seama de lucrurile pe care le ating in treacăt si in goana mea disperata de a găsi ceea ce mi-a cerut mama.

Dau de un caiet sub un picior al unei noptiere. Il răsfoiesc si ignor paginile scrise de mână, iar când ajung la cele goale, rup una si o întind mamei.

Mai multe zgomote  si strigate îmi determina lacrimile să-mi invadeze ochii si privirea mi se încețoșează.

Ea trasează pe foaie linii si cercuri, in jurul lor desenând puncte pe jumătate colorate in negru. Din buzunarul blugilor scoate o bricheta. Își plimba degetul de mai multe ori pe rotita, sperând ca flacăra sa se aprindă.

- Haide, haide, fir-ar sa fie!

Ghearele umbrei o prind de brat si scăpa bricheta, aceasta ajungând la picioarele mele. Dante, cu mâinile pline de sânge si cuiburi, este aruncat din spatele umbrei in perete, dărâmând câteva tablouri mai mici si rotunde.

- Dă-i foc, Shel!

Fumul o înconjoară pe mama si o pot auzi tușind puternic. Ii smulg hârtia din mana si ma aplec după bricheta.

Click.

Focul mistuie bucata de hârtie, odată cu desenele mamei.

Fumul începe sa arda, iar in al doilea moment dispare.

- Cum ai făcut asta? Ma întreabă Dante, dar chipul meu la fel de mirat precum al lui ia dat răspunsul.

- Michael m-a învățat, ne lămurește mama. Să plecam de aici, l-am gonit, dar asta nu înseamnă ca nu se va întoarce.

- Perfect. Doar asta ne mai lipsea...

*Nu am timp sa editez capitolele... De aceea unele cuvinte vor avea diacritice.*

Banshee and Alpha ( 1 & 2 )Citește această povestire GRATUIT!