• Treisprezece

2.4K 186 8

Va multumesc pentru incurajarile lasate in comentarii! Conteaza foarte mult pentru mine!

Sper ca povestea sa fie conform asteptarilor voastre si imi cer mii se scuze daca exista greseli. Le voi remedia cand am timp.

Avand in vedere ca scoala a inceput in forta si ca reusesc sa postez doar cate un capitol pe saptamana, acestea vor fi mai lungi. Lectura placuta!

P.S.: regula cu doar un capitol pe saptamana poate fi incalcata: daca voi avea timp, voi posta si mai multe.

Michael a ţâşnit pe uşa camerei mele, iar eu l-am urmat. Gonea pe coridor, iar scările le-a coborât dintr-o săritură.Sam era înaintea lui, iar Ada m-a ajuns din urmă.Mai mulţi vârcolaci tocmai ieşeau din casă să privească ce s-a întâmplat. Sam o ţinea în braţe pe Catherine, dar nu, stai, ea cu siguranţă nu putea fi Catherine! Acel păr atât de neîngrijit, murdară, iar braţul stâng îi sângera. Era imposibil ca perfecta Catherine să se afle aici, dar totuşi, se afla.

- Du-o în Sala Mare! strigă Michael.

Nu i-am mai văzut faţa asta până acum. Era atât de disperat şi nesigur pe sine. Le-a făcut semn cu mâna celorlalţi că e în regulă şi s-au retras, dar după chipul său, cu siguranţă nimic nu era în regulă.

- Grăbeşte-te Leyla, mi-a strigat Ada, care acum era umăr la umăr cu Michael. Am intrat în aceeaşi sală spaţioasă cu multe oglinzi în care am mai fost o singură dată.

Michael a aruncat vaza cu flori pe jos şi Sam a lăsat-o pe Catherine pe masă.

Ada s-a băgat printre oglinzi până a ieşit din câmpul meu vizual,apoi a strigat:

- Cea mare sau cea mică?

Stai ce? ... doar nu se gândesc să-i facă o operaţie de moment ... în cazul ăsta ar fi cazul să mai discutăm despre aspirina aia de care tot zic că am nevoie de la un timp încoace.

- Cea mare, îi răspunde Sam.

Ada se întoarce cu o piatră purpurie. I-o înmânează lui Michael care se apropie de faţa lui Catherine.

Aşează piatră cu delicateţe în palma sa şi suflă spre ea. Un praf galben-strălucitor o învăluie şi se aşterne peste veşmintele ei.

- Nu funcţionează, şopteşte Ada.

Michael era depăşit, disperat şi ce-naiba-fac-acum. Se uita în gol spre corpul Catherinei, iar Sam îşi puse mâinile în cap, răsuflând greoi.

- Michael, nu funcţionează! Fă ceva! mai strigă o dată Ada.

- Ada taci! Catherine nu e moartă! Dacă ar fi fost Leyla ''ne-ar fi dat alarma'', a spus Michael.

- Nu, dar nici nu mai are mult!

Şi atunci Michael şi-a îndreptat privirea şi un deget spre mine, apoi a şoptit:

- Catherine nu e moartă.... nu e moartă... tu... trebuie să ţipi.

- Poftim?

- Leyla, trebuie să ţipi!

- N-ai minte? l-am întrebat eu,apoi mi-am îndreptat degetul spre mine spunând: ''Zeiţă a morţii'' îţi spune ceva?

- Poţi să o readuci pe Catherine. O poţi trezi.

- Ai idee măcar că dacă puteam să reînvii morţii o făceam până acum?

- Catherine încă nu e moartă! O poţi readuce! Ţipă!

Banshee and Alpha ( 1 & 2 )Citește această povestire GRATUIT!