Banshee and Alpha ( 1 & 2 )

• Douăzeci şi şase

Hei ce mai faceti? Va place noua carte?

Am reusit sa scriu in sfarsit urmatorul capitol... si vine vacanta de iarna! Cati dintre voi o asteapta?

Lasati pareri despre noua carte si despre venirea Craciunului in sectiunea de comentarii. Lectura placuta va doresc!

Ne aflam in locul asta mizerabil deja de aproape o saptamana. N-am putut lua legatura in nici un fel cu nimeni fiindca telefoanele si tot ce mai aveam prin buzunarele hainelor ne-au fost confiscate, pe deasupra imi faceam griji uriase in privinta lui Michael. Ranile nu s-au mai vindecat de atunci, deci au fost facute cu unelte din argint. De fiecare data il intrebam cum se simte si el de fiecare data imi spunea ca e bine, dar toata lumea stie ca Michael nu se pricepe prea bine sa minta. James vine aici de doua ori pe zi pentru a-mi da mie de mancare. Doar mie. Primele dati am refuzat sa ma uit la el si i-am aruncat tavile pe jos, dar apoi m-am certat cu Michael pe tema asta, spunea ca macar unul dintre noi sa aiba putere si chiar avea dreptate.

Ma simt mai bine pe zi ce trece, iar el tot mai prost. Daca am tinut corect cont zilelor, astazi este deja sambata dimineata. 

Nu mai stiam pe ce parte sa mai stau. Nu m-am mai miscat de o gramada de zile si n-am mai vazut lumina soarelui. Habar nu avem ce au de gand sa faca, dat fiind faptul ca inca suntem aici legati. Ma dor mainile ingrozitor. Sa stau cu ele atatea zile atarnate in sus, o sa innebunesc. Nu stiu ce sa mai zic de Michael, care sta in picioare. Nici nu stiu daca a dormit sau nu. Cand am ajuns asa de rau?

- Mai zi ceva, spune Michael suspinand adanc. Lanturile i-au facut rani adanci la incheieturi din cauza ca era sa-l omoare de cinci ori pe James intr-o singura zi.

- Jucam iar '' Eu vad...'' ? il iau putin peste picior.

- Mda, lasa. Iti mai e frig?

- Nu, m-am obisnuit. Macar a fost dragut sa-mi aduca o patura.

- Halal patura. Sa vezi ce patura fac din el data viitoare.

- Iti consumi energia degeaba. Eu macar mananc, tu ai baut doar apa atatea zile, Michael. Chiar imi fac griji.

- N-am nimic. Ce mi-as infige o ghiara in capu' idiotului aluia.

- Da, doar ca acum si el are gheare. Deci nu ne ajuta.

Am mai stat in tacere cateva minute bune. Nu mai aveam nici un subiect de discutie inca de ieri, iar faptul ca nimeni nu stia unde suntem ne spulbera orice farama de speranta care a mai ramas. Nu mai puteam dormi cand trebuia, ma durea capul ingrozitor si simteam ca ard pe interior. Sa nu mai aduc in vorba mirosul din incapere.

- Leyla? sparge el tacerea la un moment dat.

- Asa ma cheama, ii raspund stand cu capul intr-o parte si cu ochii inchisi, meditand la gandurile mele.

- Tu de ce nu te-ai ars?

- Cum sa nu ma ar...

N-am mai continuat cand mi-am ridicat privirea spre maini. Nu ma dureau locurile unde lanturile de argint ma strangeau lacome, nu era nici o rana, desi si eu m-am zbatut si aveam impresia ca asta era cauza durerii, dar nu. Nu ma arde.

- Nu stiu? Crezi ca nu ma afecteaza?

- E imposibil. Chiar si pe ceilalti 11 ii afecteaza, adica cei care mai sunt lupi. Poate te-ai vindecat mai repede.

- Si daca nu ma afecteaza? Daca intradevar e posibil?

Michael a stat putin pe ganduri, apoi a spus:

- Am o idee.

* Din perspectiva Adei *

- Nu mai suport, Sam. Pur si simplu simt ca-mi ies din minti!

Nu mai stim nimic de Leyla si Michael de vreo cinci zile. Cautam disperati in continuu si Catherine nu ne e de prea mare ajutor, inca nu s-a trezit. Trebuiau sa se intoarca in acea zi, dar ceva i-a retinut. Ceva rau s-a intamplat si nu-mi place situatia asta.

- Am cauat prin toata padurea. M-ai facut sa iau fiecare copac pe rand in cautarea unui buton secret din filmele tale idioate! Prea multe filme cu incaperi ascunse, Ada! Prea multe!

- Ma gandesc la orice. Crezi ca sunt morti?

- Da-ti peste gura, nici nu vreau sa aud. Vorbim de Michael aici. Trebuie sa luam legatura cu haita. 

- N-avem cum. Ambele sunt in calatorie si mai sunt o gramada de saptamani pana se intorc. Nici macar nu stim unde se afla, daca mai sunt impreuna sau nu. 

- Hmm... dar ceilalti 11? sau Batranii?

- Crezi ca in atata amar de vreme nu m-am gandit la toate optiunile, Sam? Parca au intrat in pamant, jur! Leyla si Michael au disparut, toti ceilalti sunt de negasit, Catherine e '' Frumoasa din padurea adormita'', iar noi stam degeaba si suntem neputinciosi! Nu mai stiu unde sa caut, nu mai stiu!

Imi trec disperata mana prin par.

- Ma duc sa fac un dus.

M-am indreptat spre treptele ce duceau la etaj. Priveam absenta pe la jumatatea scarilor pe geamul din bucatarie. Priveam fix poarta casei noastre.

- Sam?

- Da, iubito? striga el din bucatarie.

- Mai stii tu cand Michael ne-a povestit de acea poarta foarte mare? cea pe care s-a chinuit luni pana a reusit sa o deschida?

- Da...? de cand era pusti.

- Crezi ca sunt acolo? e singurul loc la care nu m-am gandit sau cautat. Daca au fost dusi acolo?

- E o singura cale de a afla. Impacheteaza ceva haine, e un drum lung.

- S-a zis cu dusul meu...

* Din perspectiva autoarei *

In timp ce prietenii lor se chinuiau din rasputeri sa le dea de urme, Leyla si Michael mureau de plictiseala. Din nu se stie ce cauza, James nu a mai dat pe acolo, iar Michael nu a mai avut ocazia sa se distreze putin, cat sa-i ridice moralul. Cu atat mai bine pentru Leyla. Nu mai avea chef sa strige la el ba sa-i dea drumul, ba sa nu-l muste, ba sa nu se mai raneasca singur in nenumaratele incercari esuate de-al prinde in dinti, atat de multe prostii ce pareau a fi copilaresti, incat o copleseau doar uitandu-se. Se satura-se sa stea prizoniera la mana oricui, cu atat mai putin la cea lui James. Sa nu uitam ca acum ceva timp acesta era totul pentru ea. Nu exista gand in care numele lui sa nu fie prezent, iar acum nu exista gand in care numele lui alaturat unei insulte sa nu fie prezent.

Nici Michael nu se stimea mai bine pe plan emotional. Glumele facute ocazional de satena de langa el ii faceau ziua mai mult decat buna, dar momentele de tacere il ucideau in adevaratul sens al cuvantului. Oricum nici el nu mai avea glas sa inceapa discutiile inutile. Ranile de pe piept si spate il dureau ingrozitor. Argintul ardea adanc de fiecare data si e foarte util cand e vorba de tortura. De altfel, de aceea nici n-a purtat vreo bijuterie din asa ceva. Exploda mereu cand il vedea pe James ca intra si se indreapta spre fata lui, stiind ca intentiile lui nu sunt tocmai curate. Nu-i mai suporta nici macar privirea.

Cu toate acestea, a avut timp suficient sa-i impartaseasca satenei planul lui, mai ales ca presupuneau invincibilitatea fetei la slabiciunea lupilor. Tot ce trebuiau sa faca era sa-l astepte pe James, care nu cred ca mai avea de gand sa apare prea curand.

Sa astepte, nimic mai simplu.

Imi pare rau pentru eventualele greseli gramaticale. Am momentan niste probleme de sanatate, promit ca le voi corecta.

Nu uita sa lasi comm ( detalii sus ) si vot daca ti-a placut! Va pup!