N-am fost niciodata fana rochiilor, tocurilor sau a machiajului, fapt pentru care nici nu am asa ceva in garderoba sau in baie. Stiu sigur ca mama are o trusa de machiaj neagra in camera ei, prafuita pe mobilier, dar n-as indrazni s-o imprumut. Habar nu am sa folosesc fardurile, cu atat mai putin tusul. Dispun de un rimel, luciu de buze si putin fond de ten. Nici macar nu am nevoie de mai mult.

 Dupa un dus rapid si rece, imi infasor un prosop mare in jur si ma intorc in camera mea. Mama si tata sunt in bucatarie, o aud pe ea razand cu pofta. Nu pot intelege de ce prefera sa-si petreaca timpul acolo, langa fereastra, cu doua cesti de cafea in mana si povestind la nesfarsit. Cateodata cred ca nu-i voi intelege niciodata. Strang prosopul mai bine ca sa nu cada in timp ce-mi aleg hainele. Mai bine de jumatate din tricourile cu trupe muzicale, citate din viata imprimate pe ele sau lucruri pe care nu le inteleg, culori aruncate anapoda pe material, sunt imprastiate in intreaga camera. Pe pat doua perechi de blugi isi dau viata, iar sutienul meu rosu - care habar nu am cum a ajuns acolo - atarna de clanta usii. 

 Intr-un final imi gasesc maioul gri cu decolteu, la care ii pot lega colturile mai lungi in partea din fata. N-am purtat fusta alba cu o funda draguta in fata, cumparata de mama acum un an, niciodata. Si, acum ca privesc posibilitatile pe care le mai am, fusta asta e cea mai buna optiune.

 Imi aranjez parul in oglinda din hol, apoi imi trec de cateva ori degetele prin el si chiar sunt multumita de rezultat. Imi iau o poseta de culoarea fustei - unde arunc rimelul, fondul de ten, luciul, telefonul, cheile, un plic -  si nu pot descrie in cuvinte chipul mamei, radiand de fericire, cand vede ca in sfarsit ii port fusta. S-a chinuit, ce-i drept, de sase ori sa ma faca s-o imbrac. A renuntat.

- Sa nu faci vreo prostie, Shelby. Daca nu poti sa dormi, suna-ne. S-o saluti pe mama lui Claire!

- Bine, mama. O sa-mi inchid telefonul cateva ore, Claire a insistat sa ne uitam la un film horror si n-am vrea sa facem un atac de panica.

- Bine, bine, las-o sa plece odata, spune tata zambind, venind agale in spatele mamei si sprijinindu-se de umerii ei. Nu mai e un copil, Leyla.

 Zambetul tatei i-a pierit cand mama i-a aruncat acele priviri ale ei - mereu iti spun nici-sa-nu-indraznesti - foarte serioase. Tata a ridicat mainile in semn de capitulare, apoi am fost libera sa plec. OK, petrecerea e la a treia casa, dupa scoala, la dreapta. Si e ora 9. Si eu sunt stresata? 

E ciudat?

 Da, e ciudat.

Singura, pe strada, la ora 9, dar e vara. Se intuneca abia in jurul orei 10. E in regula, hai ca poti Shel!

Oh, Doamne. Dumnezeule. Chiar fac asta!

 Eram aproape de scoala cand o mana mi-a atins umarul si am tipat mai rau decat o soprana in timpul unui spectacol in amfiteatru. Cand m-am intors, chiar m-am asteptat sa fie un criminal-violator gata sa o ucida pe Shel-fara-frica, dar ochii unuia dintre gemenii Young mi-au linistit bataile inimii si nu mi-am dat seama ca-mi tinusem respiratia pana acum. Si cand spun gemeni, ma refer la gemeni. Baietii seamana atat de izbitor, incat nu-mi dau seama niciodata care e Chase si care Chester, de la distanta. Chase are mereu gropite cand zambeste, in schimb, Chester, nu. Culoarea parului, acel blond inchis e exact la fel, iar ochii caprui ciocolatiu, desigur, acelasi.

- Buna, Shel! spun amandoi la unison. Vocile lor fiind parca una singura.

- Sa nu mai faceti asta. Vreodata. Ii atentionez, salutandu-i apoi cu un zambet care seamana mai mult a o-sa-va-omor-eu-mai-tarziu.

- Ai fost invitata la petrecere? spune unul dintre ei.

- Da, deci ma bucur ca voi cunoaste si eu pe cineva. 

Banshee and Alpha ( 1 & 2 )Citește această povestire GRATUIT!