• Opt

2.6K 234 4

- Hei, puştoaico! Eşti OK?

Am avut nevoie să clipesc de cinci-şase ori ca să alung ceaţa şi să văd că cel care era aşezat lângă mine e Sam.

- Nu, nu's OK, spun eu răguşită. Ce naiba s-a întâmplat?

- Catherine ne-a salvat pe toţi. Ţipătul ei, mai precis, s-a auzit vocea lui Michael.

Am încercat să mă ridic, dar am ameţit, m-am dezechilibrat şi am căzut înapoi. Camera în care mă aflam era una mai îngustă, un pat alb lângă perete şi o floare de cameră într-un colţ.

- Sam e cel care te-a adus aici. Acum ar fi indicat să nu te mişti brusc, a fost o zdruncinare oribilă, a spus Ada, care se sprijinea de uşă.

- Michael... dar... tu. Am văzut sângele....

- Nu a fost nimic.

Liniştea s-a revărsat în cameră. M-am întins pe spate, răsuflând uşurată. Aveam să-mi păstrez întrebările pentru mai târziu. După vreo două ore de am-înţepenit-ca-naiba-aici am reuşit să mă târăsc înapoi în camera mea, cu ajutorul Adei.

- Îmi vâjâie capul!

- Aşa ne simţim noi după un astfel de ţipăt.

- Nu e vină mea că sunteţi vârcolaci...

- Noi ne numim lupi.

- De ce?

- Pentru că e mai simplu şi pentru că nu suntem nişte monştrii.

- Cu asta nu sunt de acord, îi spun Adei şi mă întorc cu spatele la ea.

Îi aud respiraţia, paşii, apoi uşa închizându-se. După trei-patru minute se deschide iarăşi. Nu mă clintesc.

- Ada, îmi pare rău... chiar n-am vrut să....

Când m-am întors am realizat că nu era Ada, era Michael. Purta un tricou Grateful Dead şi nişte blugi până la genunchi. Părea sufocat de puteri, slăbit.

- N-ai auzit niciodată de intimitate?

- Scuze. M-am gândit... ţi-e foame?

- Nu. Tot ce vreau e să plec... cu James, am adăugat într-un târziu.

- La naiba cu băiatul ăsta! Sper că îţi place interiorul camerei ăsteia fiindcă de aici nu mai ieşi până el nu trece Graniţa!

- Graniţa?! Ce graniţă?! Doar n-ai de gând să-l expediezi în altă ţară! Eşti dement! M-ai auzit?! Dement!

- Nu ştii ce e graniţa? Şi spui că eu sunt dement?! ( Observaţie de la scriitoare: Awww... asta e prima lor ceartă... )

Michael s-a aşezat pe colţul patului, iar eu m-am retras în spate până am dat cu spatele de perete. Şi-a lăsat privirea în jos, şi-a împreunat mâinile convingător şi a început să vorbească:

- Între lumea oamenilor şi lumea fiinţelor supranaturale există o limită care le desparte. Noi o numim Graniţă. Noi îi putem interzice unui om să o treacă, dar la fel poate face şi un om. E o Protecţie magică. Dacă oamenii nu ne deranjează pe noi, nici noi nu îi deranjăm pe ei. Astea sunt regulile. Cu toate astea unii dintre semenii noştri locuiesc în lumea oamenilor cu condiţia să nu le facă rău... şi invers.

- Aşadar, spun eu, ai de gând să-i interzici prietenului meu să mai vină aici?

- Plus că voi găsi pe cineva să-ţi interzică ţie să mai calci acolo. Şi cu asta, discuţie încheiată.

- Nu, discuţie redeschisă! Cine eşti tu să-mi comanzi viaţa?!

Michael se ridică nervos, mă priveşte ţintă şi îşi îndreaptă degetul către mine.

- Îmi aparti, Leyla! strigă el. Dacă vreau să mori, mori! Dacă vreau să trăieşti, vei trăi! Dacă vreau că tu să mă iubeşti, asta vei face!

Se apropie repede de mine, îmi cuprinde mâinile şi îşi lipeşte buzele de ale mele.

Viitorul va fi mai lung! <3

Sper ca va placut, nu uita sa lasi un vot si ne vedem la cap 9! <3

P.S.: greselile le voi indrepta cand am timp


Banshee and Alpha ( 1 & 2 )Citește această povestire GRATUIT!